CC, despre interceptările făcute de SRI în dosare penale: Decizia privind supravegherea tehnică se va aplica dosarelor aflate pe rolul instanţelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
interceptari telefoane

Judecătorii Curţii Constituţionale au motivat sentinţa prin care au declarat neconstituţional articolul de lege care reglementează interceptările în dosare penale. Potrivit acestuia, SRI nu mai poate face interceptări în dosare penale. Curtea Constituţională arată că măsurile de supraveghere tehnică trebuie să se realizeze într-un cadru normativ clar, precis şi previzibil.

Pe 16 februarie magistraţii Curţii Constituţionale au declarat neconstituţional un articol din Codul de Procedură Penală care reglementează supravegherea tehnică dispusă direct de procuror sau care poate fi făcută, la cererea procurorului, de către alte organe specializate ale statului. 

Atunci, judecătorii Curţii Constituţionale au stabilit că articolul 142, alineatul 1 din Codul de Procedură Penală, care spune că „procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei ori de alte organe specializate ale statului”, este neconstituţional.

Despre "organul de cercetare penală"

Curtea Constituţională a constatat că legiuitorul a inclus, în cuprinsul art.142  alin.(1)  din Codul  de  procedură  penală,  pe  lângă  procuror,  organul  de  cercetare  penală şi lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei şi a altor organe specializate ale  statului. “Aceste organe specializate ale statului nu sunt definite, nici în mod expres, nici în mod indirect  în  cuprinsul  Codului  de  procedură  penală.  De asemenea, norma criticată nu prevede  nici  domeniul  de  activitate  specific  acestora,  în  condiţiile  în care,  în  România, activează,  potrivit  unor  reglementări  speciale,  numeroase  organe  specializate  în  diverse domenii. Astfel ,  în  afara  Serviciului  Român  de  Informaţii, la  care  fac  referire  autorii excepţiei, care […]  are atribuţii exclusiv în domeniul siguranţei naţionale, neavând atribuţii de cercetare penală, conformart.13 din Legea nr.14/1992, există şi alte servicii cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, precum şi o multitudine de organe specializate ale statului cu atribuţii în varii domenii,  cum  sunt,  cu  titlu  exemplificativ,  Garda Naţională de Mediu, Gărzile Forestiere, Autoritatea Naţională  pentru Protecţia Consumatorului,Inspectoratul de  Stat  în  Construcţii,Consiliul Concurenţei sau Autoritatea de Supraveghere Financiară,  niciuna  dintre  acestea neavând atribuţii de cercetare penală”, arată Curtea Constituţională.

Având  în  vedere  aceste  argumente, Curtea a reţinut că sintagma „ori de alte organe specializate ale statului” apare ca fiindlipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, nepermiţând subiecţilor să înţeleagă care sunt aceste organe abilitate să realizeze măsuri cu un grad ridicat de intruziune în viaţa privată a persoanelor.

Reglementarea, printr-un act normativ cu putere de lege

Magistraţii au motivat astăzi sentinţa şi susţin că doar organele de urmărire penală pot face interceptări, şi că totul trebuie reglementat printr-o lege clară. 

"În examinarea criticilor de neconstituţionalitate, Curtea constată că nicio reglementare din legislaţia naţională în vigoare, cu excepţia dispoziţiilor art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală, nu conţine vreo normă care să consacre expres competenţa unui alt organ al statului, în afara organelor de urmărire penală, de a efectua interceptări, respectiv de a pune în executare un mandat de supraveghere tehnică. Or, pornind de la datele concrete din speţa dedusă controlului de constituţionalitate, Curtea apreciază că reglementarea în acest domeniu nu poate fi realizată decât printr-un act normativ cu putere de lege, iar nu printr-o legislaţie infralegală, respectiv acte normative cu caracter administrativ, adoptate de alte organe decât autoritatea legiuitoare, caracterizate printr-un grad sporit de instabilitate sau inaccesibilitate”

Riscul unor abuzuri

Curtea Constituţională atrage atenţia că dacă această lege nu reglementează clar problema interceptărilor, s-ar putea ajunge la abuzuri sau încălcări ale unor drepturi ale omului, deoarece, măsurile de supraveghere tehnică au un caracter intruziv.

“Având în vedere aceste argumente şi caracterul intruziv al măsurilor de supraveghere tehnică,  Curtea constată că este obligatoriu ca aceasta să se realizeze într-un cadru normativ clar, precis şi previzibil, atât pentru persoana supusă acestei măsuri, cât şi pentru organele de urmărire penală şi pentru instanţele de judecată. În caz contrar, s-ar ajunge la posibilitatea încălcării într-un mod aleatoriu/abuziv a unora dintre drepturile fundamentale esenţiale într-un stat de drept: viaţa intimă, familială şi privată şi secretul corespondenţei. Este îndeobşte admis că drepturile prevăzute la art.26 şi art.28 din Constituţie nu sunt absolute, însă limitarea lor trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor art.1 alin.(5) din Legea fundamentală, iar gradul de precizie a termenilor şi noţiunilor folosite trebuie să fie unul ridicat, dată fiind natura drepturilor fundamentale limitate. Aşadar, standardul constituţional de protecţie a vieţii intime, familiale şi private şi a secretului corespondenţei impune ca limitarea acestora să se realizeze într-un cadru normativ care să stabilească expres, într-un mod clar, precis şi previzibil care sunt organele abilitate să
efectueze operaţiunile care constituie ingerinţe în sfera protejată a drepturilor”, arată Curtea Constituţională.

CPP: Doar procurorul şi poliţistul judiciar

Curtea a reţinut că este justificată opţiunea legiuitorului ca mandatul de supraveghere tehnică să fie pus în executare de procuror şi de organele de cercetare penală, care sunt organe judiciare, conform art.30 din Codul de procedură penală, precum şi de către lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei, în condiţiile în care aceştia pot deţine avizul de ofiţeri de poliţie judiciară, în condiţiile art.55 alin.(5) din Codul de procedură penală.
 

“Această opţiune nu se justifică, însă, în privinţa includerii, în cuprinsul art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală, a sintagmei „alte organe specializate ale statului”, neprecizate în
cuprinsul Codului de procedură penală sau în cuprinsul altor legi special”, au motivat judecătorii.

Pentru toate aceste argumente, Curtea a constatat că dispoziţiile criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art.1 lin.(3) referitoare la statul de drept în componenta sa privind garantarea drepturilor cetăţenilor şi în art.1 alin.(5) care consacră principiul legalităţii.

Se aplică în cazul dosarelor aflate pe rol

Potrivit motivării Curţii Cosntituţionale, această decizie nu se va aplica în cazul dosarelor soluţionate definitive, dar se aplică în cazul dosarelor aflate pe rolul instanţelor.

Cu privire la efectele prezentei decizii, Curtea reaminteşte caracterul erga omnes şi pentru viitoral deciziilor sale, prevăzut la art.147 alin.(4) din Constituţie. Aceasta înseamnă că, pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privinţa cauzelor definitiv soluţionate până la data publicării sale, aplicându-de, însă, în mod corespunzător, în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată [a se vedea Decizia nr.895 din 17 decembrie 2015, (par.28)].  În ceea ce priveşte hotărârile definitive, a ceastă decizie poate servi ca temei de revizuire, în baza art.453 alin.(1) lit.f) din Codul de procedură penală, în această cauză,precum şi în cauzele în care  au fost ridicate excepţii de neconstituţionalitate similare, înainte
a datei publicăriiprezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I.[a se vedea Decizia nr. 508 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.843 din 19 noiembrie 2014 (par.26), Decizie nr. 585 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.921 din 18 decembrie 2014 (par.14) şi Decizia nr.740 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.129 din 19 februarie 2015 (par.14)

Ce spun parchetele specializate

Ministerul Public, DNA şi DIICOT au primele reacţii după publicarea motivării Curţii Constituţionale. Conducerea DNA explică, printr-un comunicat de presă, care sunt efectele deciziei CCR privind interzicerea realizării interceptărilor de către SRI, susţinând că hotărârea va impune detaşarea, în cadrul DNA, a 130 de poliţişti, dar şi cheltuieli de aproximativ 10.415.000 de euro. La rândul său, DIICOT arată că are nevoie de 20 de milioane de euro şi 200 de poliţişti.În total: 330 de poliţişti şi 30 de milioane de euro.

Conducerea DNA susţine că hotărârea Curţii Constituţionale va impune detaşarea, în cadrul D.N.A., a 130 de poliţişti dar şi cheltuieli de aproximativ 10.415.000 euro.

Într-o adresă trimisă Ministerului Justiţiei se arată că „în situaţia în care organele judiciare se vor afla în imposibilitatea de a folosi resursele operaţionale ale S.R.I., va fi necesară suplimentarea resurselor proprii ale D.N.A. pentru a putea asigura în continuare eficienţa activităţii de investigare a infracţiunilor de corupţie", realizându-se în acest scop o evaluare preliminară a volumului de activitate al D.N.A. din perspectiva activităţii de supraveghere tehnică, context în care au fost estimate şi cheltuielile care s-ar impune, suma totală fiind estimata la aproximativ 10.415.000 euro.

În acestă sumă, DNA a inclus achiziţionarea de logistică pentru realizarea interceptărilor ambientale, achiziţionarea de logistică în materia interceptării comunicaţiilor, detaşarea a 130 de poliţişti şi instruirea lor, "atribuirea/ achiziţia unui sediu secundar pe raza municipiului Bucureşti în proximitatea sediului central al DNA (suprafaţă utilă de minim 1.000 - 1.500 mp şi loc de parcare pentru minim 10 autovehicule)" dar şi achiziţionarea a 30 de autoturisme.

Detalii în articolul Reacţiile DNA şi DIICOT, după motivarea CCR privind interceptările făcute de SRI în dosare penale: Este nevoie de 330 de poliţişti şi de 30.415.000 de euro

Întreaga decizie a Curţii Constituţiale poate fi citită pe site-ul CCR.


 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite