Cardul sau banii! Ce informaţii este recomandat să pui pe cardul de sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Ciurchea, în studioul Adevărul Live
Vasile Ciurchea, în studioul Adevărul Live

La nouă luni după ce s-a tot discutat despre introducerea cardului de sănătate, documentul devine obligatoriu. Niciun asigurat al cărui card a fost emis nu va mai putea beneficia de servicii medicale începând de marţi dacă nu îl are asupra sa atunci când merge la medic.

Începând de marţi, cardul de sănătate este obligatoriu. Dacă nu-l vor avea asupra lor atunci când merg la medic, asiguraţii care nu reprezintă o urgenţă medicală vor fi reprogramaţi. Sau mai au o altă alternativă: aceea de a scoate bani din buzunar şi a plăti serviciul medical de care au nevoie. Deşi au avut la dispoziţie nouă luni pentru a intra în posesia cardului de sănătate, cei 300.000 de români care nu au primit documentul electronic prin serviciile poştale şi nici prin intermediul medicilor de familie nu s-au înghesuit nici în aceste zile la ghişee, cu toate că autorităţile au prelungit programul şi au suplimentat personalul. Vasile Ciurchea, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), a declarat într-un interviu acordat ziarului „Adevărul” că asiguraţii care au card beneficiază, în baza acestuia, de serviciile prevăzute de pachetul de bază şi a punctat că persoanele care au până în 18 ani primesc servicii medicale gratuite, fără ca părintele să prezinte propriul card de sănătate, o variantă vehiculată până nu demult.

„Adevărul”:  Ce se întâmplă cu pacienţii care apar ca având card emis, dar nu se prezintă cu el la medic?

Vasile Ciurchea: Începând de astăzi, asiguraţii care au card emis trebuie să îl prezinte la medic ori de câte ori solicită un serviciu medical. Furnizorul aflat în relaţie contractuală cu casa de asigurări va verifica în sistem dacă pacientul este asigurat şi are card emis. În cazul în care este necesar, medicul îi va acorda servicii medicale de urgenţă şi va reprograma pacientul pentru a-i acorda serviciul medical din pachetul de bază, în baza cardului de sănătate.

Sunt şi persoane care reclamă faptul că nu au primit cardul de sănătate şi nu-l găsesc nici la medicul de familie, nici la casa de asigurări. Ce le sfătuiţi pe acestea?

Procedura este următoarea. În primul rând, asiguratul va verifica dacă există card emis. Poate fi cazul unei persoane care s-a asigurat de curând, iar cardul său este în curs de tipărire sau în circuitul de distribuire.
 
Dacă nu a fost emis un card pe numele unui asigurat, în ce măsură poate obţine acea adeverinţă până ce primeşte acasă documentul electronic?

În cazul în care cardul nu a fost emis, nu este necesară prezentarea adeverinţei de înlocuire a cardului pentru a primi servicii medicale. Este suficient că furnizorul verifică pe site calitatea de asigurat şi informaţia că pacientul nu are card emis.

Câte carduri au fost tipărite până în prezent?

Până în prezent au fost tipărite  aproximativ 15 milioane de carduri, dintre care peste 300.000 de carduri au fost tipărite după 1 mai 2015. Concret, avem 63.000 carduri duplicat şi 247.000 pentru persoanele care au dobândit calitatea de asigurat.  De asemenea, estimăm că aproximativ 500.000 de carduri vor mai fi tipărite până la sfârşitul anului pentru asiguraţii care împlinesc vârsta de 18 ani şi dobândesc calitatea de asigurat.

Consideraţi că românii s-au obişnuit cu cardul de sănătate?

Din punctul nostru de vedere, a fost o perioadă suficientă de timp pentru ca românii să se acomodeze cu cardul şi să se obişnuiască să-l utilizeze atunci când accesează serviciile de sănătate. De altfel, noi am recomandat utilizarea cardului de sănătate chiar de la finalul anului 2014. În fapt, acest lucru s-a întâmplat începând cu data de 1 mai 2015, iar numărul de servicii validate cu cardul de sănătate ne demonstrează că sistemul este funcţional.

Nu ar fi foarte util să apară pe cardul de sănătate dacă pacientul doreşte să doneze organe în caz de accident?

În momentul de faţă, legislaţia care reglementează donarea de organe este foarte clară. Cardul de sănătate nu poate încălca prevederile legale referitoare la donarea de organe, potrivit căreia familia este cea care are ultimul cuvânt.

Concret, de ce tip de servicii beneficiază cei care au card?

Ce trebuie să se înţeleagă este că prin cardul de sănătate nu se modifică drepturile asiguraţilor. Mai exact, ei beneficiază, ca şi până acum, de  servicii medicale prevăzute în pachetul de bază.

S-a propus, la un moment dat, ca serviciul acordat copilului să fie date în baza cardului părintelui.S-a batut în cuie acest lucru?

Copilul în vârstă de până la 18 ani nu are card de sănătate, şi el beneficiază de servicii medicale prin efectul legii. Nu este necesar ca părinţii să prezinte propriul lor card de sănătate pentru ca micuţii să acceseze serviciile medicale, fie că vorbim de vizite la medicul de familie sau de internare în spital, ori de reţete compensate şi gratuite.  

Legat de reţete, va fi obligatoriu cardul pentru ridicarea celor compensate şi gratuite?

Cardul de sănătate este utilizat la farmacie pentru a confirma primirea medicamentelor prescrise pe reţetă. Poate fi utilizat atât cardul asiguratului pe numele căruia a fost prescrisă reţeta sau cardul persoanei care ridică medicamentele în numele asiguratului. La farmacie poate fi folosită şi cartea de identitate. Important este să ştim cine şi când a ridicat medicamentele prescrise pe reţetă.  

„Cardul de sănătate trebuie ţinut în portofel!“

Deşi casele de sănătate au prelungit programul şi au suplimentat numărul de angajaţi în săptămâna ce a trecut, medicul Marius Filip, expert onorific al CNAS, spune că românii care n-au intrat în posesia cardului nu s-au înghesuit la fel ca în luna mai ca să pună mâna pe documentul electronic. „Nu a fost la fel de dramatic ca şi atunci, însă sunt solicitări de la asiguraţi şi vor fi în continuare. Cert este că cei care nu au arătat interes sunt fie asiguraţi care nu merg regulat la medic, fie români aflaţi în străinătate“, a declarat, pentru „Adevărul“, medicul ortoped.

Acesta susţine că documentul electronic nu aduce nicio informaţie în plus în afară de faptul că demonstrează calitatea de asigurat şi că, în acelaşi timp, validează serviciile de sănătate decontate de autorităţi. „În schimb, la cererea pacientului, pe card pot fi inscripţionate date medicale, între care grupa sanguină sau bolile de care suferă asiguratul ori alergiile. Pe card ar putea fi urcate, pe viitor, reţetele pe care le primesc românii, biletele de trimitere. Astfel, totul ar fi informatizat şi mai simplu de folosit“, a precizat Marius Filip.

„E ca un card bancar, îţi plăteşte spitalizarea“

Specialistul susţine că, în ciuda reticenţei de care s-au lovit reprezentanţii CNAS odată cu introducerea cardului, sistemul informatic este pregătit să facă faţă unui număr mare de accesări.

„Deja a fost folosit la foc continuu de spitale. Spre exemplu, dacă un asigurat ajunge în spital ca urgenţă, nu este nevoie de card la internare, însă este nevoie de el ca să putem face externarea. Prin utilizarea cardului validezi acel caz şi el este, astfel, decontat de casele de asigurări. În rest, cardul se foloseşte de două ori - la internare şi la externare. Fără card, de pildă, nu pot să eliberez reţetă la externare. Probleme au mai existat la nivelul medicilor de familie“, a completat medicul.

Marius Filip spune că pacienţii ar trebui să se obişnuiască cu ideea că documentul electronic este la fel ca un card bancar. „Cu el îţi poţi plăti spitalizarea. E de preferat să îl păstrezi în portofel. Mulţi nu o fac de frică să nu-l piardă. Trebuie să umbli cu cardul după tine, să îl ai asupra ta pentru orice eventualitate“, a conchis Filip.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite