Birocraţie mai puţină pentru copiii care călătoresc peste graniţă fără părinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reguli simplificate la ieşirea din ţară a copiilor însoţiţi doar de unul dintre părinţi. Acordul părintelui va fi valabil timp de trei ani pentru mai multe călătorii, iar atunci când minorul este însoţit de o altă persoană majoră în afară de părinţi nu vor mai trebui declarate scopul şi traseul călătoriilor.

Veşti bune pentru părinţii ai căror copii călătoresc des în afara ţării. Regulile referitoare la ieşirea din ţară a copiilor însoţiţi de doar unul dintre părinţi sau de o persoană majoră au fost schimbate şi au intrat joi în vigoare.

Astfel, Poliţia de Frontieră pune în aplicare noile reglementări privind condiţiile de ieşire din România ale minorilor, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 169/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.

Concret, începând de joi declaraţia de acord a părintelui care nu însoţeşte copilul (sau cea a ambilor părinţi) va fi valabilă timp de trei ani fără menţionarea destinaţiilor.

Potrivit vechii legislaţii, era obligatorie declaraţia autentificată pentru fiecare ieşire din România a minorilor sau întocmirea unei declaraţii pentru toate deplasările în străinătate, ceea ce a provocat nemulţumiri îndeosebi în cazul minorilor care călătoresc frecvent pentru a desfăşura activităţi culturale, sportive, educaţionale, în afară ţării.

De asemenea, s-a eliminat obligativitatea menţionării scopului deplasării şi a rutei trecute în declaraţia notarială  privind acordul părintelui pentru deplasarea copilului însoţit de o altă persoană. Această modificare survine întrucât în practică au existat situaţii în care copiilor nu li s-a permis ieşirea din ţară deoarece, independent de voinţa însoţitorului, compania de transport a modificat traseul până la destinaţie, arată autorităţile. Potrivit noilor reglementări, în cazul minorilor care au domiciliul sau reşedinţa în statul de destinaţie, nu mai este necesară prezentarea declaraţiei părinţilor sau a tutorilor la frontieră.

ALINIERE LA LEGISLAŢIA EUROPEANĂ

Specialiştii în Drept spun că schimbările legislative, care aliniază legislaţia românească la cea europeană, sunt benefice, ducând la scăderea birocraţiei. De pierdut vor avea numai notarii, pentru că vor elibera mai puţine împuterniciri.

„Din punct de vedere juridic, este clar o relaxare a condiţiilor referitoare la ieşirea din ţară a copiilor. Nu cred că această simplificare va facilita comiterea unor ilegalităţi, nu este un risc major. Dacă veţi întreba notarii, vor spune că nu e bine, pentru că vor face mai puţine procuri. Nu cred că există riscuri, este o aliniere la legislaţia europeană. Aşa este în toată Europa. Este o scădere a birocraţiei. Era o nebunie întreagă cu acordul părintelui care nu însoţeşte copilul pentru fiecare ieşire din ţară”, a explicat, pentru „Adevărul“, avocatul Daniel Fenechiu.

CE SPUNE POLIŢIA DE FRONTIERĂ

„Din punct de vedere al atribuţiilor Poliţiei de Frontieră, principala modificare este introducerea, la art. 30 din lege, a alineatului care prevede că în cazul minorilor, cetăţeni români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, care se deplasează însoţiţi în statul în care au domiciliul sau reşedinţa, nu mai este necesară prezentarea declaraţiei părinţilor sau a tutorilor la ieşirea din România. Dovada domiciliului sau a reşedinţei în străinătate se face cu documente oficiale care atesta acest fapt“, arată şi Fabian Bădilă, purtător de cuvânt al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF). 

Potrivit Poliţiei de Frontieră, cele mai multe cazuri pentru care, anul trecut, s-a interzis ieşirea din ţară a copiilor au fost cauzate de nereguli la documente, care au însă la origine tot birocraţia.
„În anul 2015, poliţiştii de frontieră nu au permis ieşirea din ţară unui număr de aproximativ 5.800 de minori, cetăţeni români, ca urmare a faptului că însoţitorii acestora nu aveau documentele necesare pentru a îndeplini condiţiile legale. Motivele principale au fost: însoţitorii nu aveau documente valabile de călătorie, părintele însoţitor nu avea acordul celuilalt părinte, sau însoţitorii, alţii decât părinţii nu au putut prezenta certificatul de cazier judiciar“, a precizat Fabian Bădilă.

Reprezentanţii IGPF reamintesc că rămân în vigoare celelalte condiţii prevazute de lege privind călătoria minorilor în străinătate, în sensul că aceştia pot ieşi din ţară în aceleaşi condiţii ca şi persoanele adulte, în baza unui document de călătorie valabil - paşaport sau carte de identitate (minorii peste 14 ani)/carte de identitate electronică - numai dacă sunt însoţiţi de un adult şi cu acordul părinţilor. De asemenea, însoţitorii minorilor, alţii decât părinţii, trebuie să prezinte la controlul de frontieră şi extrasul de cazier judiciar.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite