Bazin de înot în parcul Eminescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serele părăsite de aici vor fi înlocuite cu o piscină acoperită

Edilii botoşăneni anunţă că finanţarea va fi asigurată de către Compania Naţională de Investiţii, iar de administrarea bazinului se va ocupa Primăria.

Serele dezafectate din zona parcului Mihai Eminescu vor fi transformate în scurt timp într-un bazin de înot acoperit. Conform reprezentanţilor municipalităţii, proiectul de modernizarea zonei mai cuprinde extinderea parcului şi amenajarea unui patioar artificial.

„Încă de anul trecut am depus documentaţia necesară la Compania Naţională de Investiţii (CNI) pentru construirea unui bazin acoperit. Ne-am gândit la acest lucru pentru că lipsa unui bazin de înot este de mai mulţi ani una dintre marile probleme ale oraşului. Proiectul a fost aprobat şi acum aşteptăm finanţarea celor de la CNI", a explicat Cătălin Alexa, viceprimarul Botoşaniului.

Parcul va fi extins

Edilul a mai adăugat că, în ceea ce priveşte valoarea investiţiei, suma nu a fost încă stabilită. „Primăria a pus la dispoziţie terenul, iar cei de la Compania Naţională de Investiţii se vor ocupa de proiect şi vor organiza licitaţia", a mai spus Alexa.

Pe lângă construirea bazinului de înot, Primăria mai are în proiect şi extinderea parcului Mihai Eminescu. Reprezentanţii municipalităţii spun că amenajarea se va face în zona rămasă liberă după dezafectarea serelor.

„Extinderea parcului va fi realizată deoarece avem un proiect şi există fonduri suficiente. S-a lucrat la dezafectarea serelor şi s-au tăiat copacii care prezentau un pericol pentru trecători. Aceştia au fost marcaţi de specialiştii Direcţiei Silvice şi cei de la Agenţia de Protecţie a Mediului. Am refăcut lacul, am înlocuit gardul şi am schimbat mobilierul din zonă", a explicat viceprimarul Florin Ghiorghiţă. Până acum, investiţia făcută în parcul Eminescu se ridică la aproximativ un milion lei.

Patinoar artificial

Municipalitatea încearcă obţinerea unei finanţări de la Compania Naţională de Investiţii pentru construirea unui patinoar artificial. „Încercăm ca în acest an să obţinem finanţarea pentru construcţia unui patinoar artificial într-o zonă centrală a municipiului. Deocamdată nu am stabilit locaţia, dar ne-am dori să fie tot în zona parcului Mihai Eminescu", a spus viceprimarul Cătălin Alexa.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite