Video Aterizări dificile pe Aeroportul Internațional din Cluj din cauza vântului: „Se simt în cabină, dar pasagerii cunosc motivele”
0Codul portocaliu de vânt puternic s-a resimțit și la Cluj, inclusiv pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu”, unde aterizările pe piste au fost puțin mai dificile din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

Codul portocaliu de vânt puternic a făcut aterizările puțin mai dificile la Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj.
Directorul Aeroportului a transmis că, chiar și în condiții de vânt puternic, traficul s-a desfășurat în condiții de maximă siguranță, iar piloții nu au refuzat aterizarea.
Managerul aeroportului a dat asigurări că pasagerii nu s-au aflat însă în pericol, iar programul zborurilor nu a fost afectat.
„Toate aterizările și decolările au fost efectuate în condiții de siguranță. Traficul nu a fost afectat din cauza vântului. Rafalele au avut o intensitate mai mare însă decât de obicei”, a declarat, pentru Digi24, David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj.
„A fost o intensitate a vântului care, pe alocuri, a depășit 17 metri pe secundă, dar piloții sunt antrenați pentru astfel de condiții. În cazul în care există vânt puternic, se decolează contra vântului. (...) În plus, aeronavele sunt, de asemenea, foarte sigure”, a adăugat David Ciceo.
Directorul Aeroportului Internațional Cluj a menționat că aeronavele sunt foarte sigure, iar tot traficul aerian s-a desfășurat în condiții de siguranță.
„Nu au existat cazuri în care piloții să refuze să aterizeze. Nu au fost probleme în ceea ce îi privește pe pasageri. De obicei, turbulențele sunt anunțate. Se simt în cabină, dar pasagerii cunosc motivele. Aterizarea este permisă în momentul în care nu există nici cel mai mic pericol pentru pasageri, tocmai din aceste motive, piloții au reușit să aterizeze fără probleme. Echipajul de zbor cunoaște situația meteorologică”, a concluzionat David Ciceo.























































