ANI, pe urmele a 16 aleşi locali. Cum făceau primăriile pe care le conduceau afaceri cu firme în care edilii erau implicaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agentia Nationala Integritate  arată cu degetul spre 16 edili FOTO Mediafax
Agentia Nationala Integritate  arată cu degetul spre 16 edili FOTO Mediafax

Agenţia Naţională de Integritate (ANI ) a constatat starea de incompatibilitate şi conflict de interese de natură administrativă în cazul a 16 foşti şi actuali aleşi locali, arată instituţia într-un comunicat.

- Valerian-Ion Alexie, primar al comunei Mateeşti, Judeţul Vâlcea (incompatibilitate) 

În perioada 19 iunie 2012 – 01 martie 2013 a exercitat simultan funcţia de primar şi calitatea de angajat cu contract individual de muncă (agent comercial) în cadrul S.C. Alexie G.V. S.R.L., obţinând venituri din salarii în cuantum de 70.000 lei. De asemenea, în perioada 19 iunie 2012 – 19 iulie 2014 a exercitat simultan funcţia de primar şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul Alexie Valerian Ion Persoană Fizică Autorizată, obţinând subvenţii în cuantum de 13.151 lei, în urma implementării proiectului „Fermă de semi-subzistenţă a PF Alexie Valerian Ion, Comuna Mateeşti, jud. Vâlcea".

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. g) şi k) din Legea nr. 161/2003 şi nu a respectat dispoziţiile art. 91, alin. (3), teza 1din acelaşi act normativ.

-. Viorel Paşca, primar al comunei Suciu de Sus, Judeţul Maramureş (incompatibilitate)

În perioada 25 iunie 2012 – 31 ianuarie 2013 a deţinut simultan funcţia de primar şi calitatea demembru în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale Suciu de Sus, Judeţul Maramureş, încălcând astfel dispoziţiile art.87, alin. (1), lit. d) şi ale art. 91, alin. (3), teza 1 din Legea nr. 161/2003.

- Marin Vîrciu, primar al comunei Gîrda de Sus, Judeţul Alba (incompatibilitate)

În perioada 19 iunie 2012 – 13 martie 2013 a deţinut simultan funcţia de primar şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul Vîrciu Marin Gîrda Persoană Fizică Autorizată. De asemenea, în perioada 27 mai 2013 – 24 aprilie 2015 a deţinut simultan funcţia de primar şi calitatea de titular întreprindere individuală în cadrul Vîrciu Marin Întreprindere Individuală.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.

- Victor Prodan, primar al oraşului Ungheni, Judeţul Mureş (conflict de interese administrative)

În perioada exercitării mandatului de primar 2012 – 2016 a aprobat şi semnat acte administrative care au produs un folos material pentru S.C. Terraflor S.R.L., societate la care soţia sa deţine calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 70, art. 71 şi art. 76 din Legea nr. 161/2003.

-. Lucian Antonie, primar al comunei Tetoiu, Judeţul Vâlcea (conflict de interese administrative)

În perioada exercitării mandatului de primar 2012 – 2016 a semnat acte administrative care au avut ca rezultat încadrarea fiicei sale în funcţia publică de consilier, clasa I, grad profesional debutant în cadrul Compartimentului Urbanism.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 70, art. 71 şi art. 76 din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004.

- Dumitru  Preda, primar al comunei Buturugeni, Judeţul Giurgiu (conflict de interese administrative)

În perioada exercitării mandatului de primar 2012 – 2016 a semnat un contract de comodat cu Asociaţia „Antreprenoriat social pentru persoane vulnerabile", în cadrul căreia fiul persoanei evaluate avea calitatea de membru fondator şi ulterior şi pe cea de angajat. Totodată, persoana evaluată a semnat un contract de comodat cu Asociaţia „Pâine pentru persoane vulnerabile", în cadrul căreia fiul persoanei evaluate avea calitatea de membru fondator.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 70 şi ale art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

- Dănuţ Florin Măgărin, viceprimar al comunei Vărădia, Judeţul Caraş-Severin (incompatibilitate)

În perioada exercitării funcţiei de viceprimar a desfăşurat activităţi remunerate în baza contractului de mandat încheiat între persoana evaluată şi S.C. Destine Broker de Asigurare S.R.L., încălcând astfel dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003.

- Florea Bucătaru, viceprimar al comunei Gîngiova, Judeţul Dolj (incompatibilitate)

În perioada 21 septembrie 2015 – 21 septembrie 2016 a deţinut simultan funcţia de viceprimar şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale Gîngiova, încălcând astfel dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

-. Pompiliu Băran, viceprimar al oraşului Ţicleni, Judeţul Gorj (conflict de interese administrative)

În perioada exercitării mandatului de consilier local 2016 – 2020 a votat în mod favorabil adoptarea Hotărârii Consiliului Local Ţicleni privind reducerea cu 50%, pentru consilierii locali şi angajaţii primăriei, a chiriei „Centrului de Festivităţi" în cazul organizării de nunţi, botezuri, zile onomastice şi majorate şi a Hotărârii Consiliului Local Ţicleni de revocare a acesteia, deşi avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor consiliului local.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 70, art. 71 şi art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi cu dispoziţiile art. 75 şi art. 77 din Legea nr. 393/2004.

- Alexandru Constantin, fost viceprimar al comunei Negraşi, Judeţul Argeş (incompatibilitate)

În perioada 22 iunie 2012 – 05 noiembrie 2014 a deţinut simultan funcţia de viceprimar şi calitatea de administrator în cadrul S.C. Sandibig Agro S.R.L., încălcând astfel dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) (aplicabile în perioada supusă evaluării) din Legea nr. 161/2003.

- Marin Victor, fost consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea (incompatibilitate)

În perioada exercitării mandatului de consilier judeţean 2012 - 2016, S.C. Giovanni S.R.L., societate în cadrul căreia persoana evaluată deţine calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator, a furnizat o serie de produse către Regia Autonomă de Drumuri şi Poduri Vâlcea (regie autonomă aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Vâlcea), încălcând astfel dispoziţiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

- Robert Eugen Muzsic, consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Hunedoara (conflict de interese administrative)

Pe durata mandatului de consilier local 2012 – 2016 a participat la deliberarea şi adoptarea a 18 hotărâri ale Consiliului local pentru S.C. Eco Sid S.R.L., societate comercială în cadrul căreia persoana evaluată a deţinut funcţia de Şef Birou Serviciul Administrativ şi de la care a obţinut venituri.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 77 din Legea nr. 161/2003, ale art. 75, lit. c) şi art. 77 din Legea nr. 393/2004 şi art. 46 din Legea nr. 215/2001.

- Alexandru Tivadar, consilier local al comunei Remeţi, Judeţul Maramureş (incompatibilitate) 

În perioada mandatului de consilier local 2012 – 2016 a deţinut simultan calitatea de consilier local şi funcţia de personal contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului - Primăria Comunei Remeţi, Judeţul Maramureş, încălcând astfel dispoziţiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.

- Florea Cristi Gheorghe, fost consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Siminicea, Judeţul Suceava (conflict de interese administrative)

Pe durata mandatului de consilier local 2012 – 2016 a participat la deliberarea a două hotărâri ale Consiliului Local privind aprobarea închirierii prin licitaţie publică a unor terenuri păşuni comunale, între Primăria Comunei Siminicea, Judeţul Suceava şi Asociaţia Crescătorilor de Animale Simina (în cadrul căreia persoana evaluată deţinea la acea dată calitatea de preşedinte), fiind ulterior încheiat un contract, deşi persoana evaluată avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor consiliului local, având posibilitatea să anticipeze că asociaţia va beneficia de pe urma adoptării lor.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 70, art. 71 şi art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2011 şi cu dispoziţiile art. 75, lit. b) şi f) şi ale art. 77 din Legea nr. 393/2004.

- Valentin Ciobanu, fost consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Piatra Neamţ, Judeţul Neamţ (incompatibilitate)

În perioada deţinerii funcţiei de consilier local, respectiv 04 iulie 2016 – 28 septembrie 2017, Ava Sting S.R.L., entitate economică în cadrul căreia persoana evaluată este asociat şi administrator, a desfăşurat activităţi comerciale prin achiziţii directe, a încheiat şi derulat un contract comercial şi a emis facturi în baza unor comenzi ferme cu mai multe instituţii aflate în subordinea ori sub autoritatea Primăriei Municipiului Piatra Neamţ. Ulterior, aceste instituţii au efectuat plăţi către Ava Sting S.R.L. în valoare de 8.953.42 lei.

Astfel, persoana evaluată a încălcat prevederile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

- Nicolae Grecu, fost consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Şeica Mică, Judeţul Sibiu (incompatibilitate)

În perioada 12 iunie 2014 – 26 ianuarie 2018 a deţinut simultan funcţia de consilier local şi calitatea de angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local, în cadrul Compartimentului Pază, încălcând dispoziţiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris, precizează ANI.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite