25.500 pachete de ţigări, confiscate la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac | adevarul.ro

25.500 pachete de ţigări, confiscate la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Poliţiştii de frontieră arădeni au descoperit într-un automărfar condus de un cetăţean român 25.500 pachete de ţigări fără documente de provenienţă, ce urmau să ajungă în Spaţiul Schengen, informează Agerpres.

După cum a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad, comisar-şef Ion Mareş, ţigările au fost descoperite la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, în automărfarul condus de un român în vârstă de 32 ani.

Potrivit lui Mareş, românul s-a prezentat la PTF Nădlac, pentru a ieşi din ţară, conducând un TIR. Întrucât existau suspiciuni cu privire la transportul ilegal a unor cantităţi de ţigări, în urma unei analize de risc, poliţiştii de frontieră au decis efectuarea unui control amănunţit asupra TIR-ului, descoperind, printre mărfurile transportate, 25.500 pachete de ţigări pentru care şoferul nu deţinea documente justificative de provenienţă şi transport, valoarea lor fiind de 153.000 de lei.

'Ca urmare a celor constatate, au fost informaţi inspectorii vamali din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timiş, care au ridicat ţigările în vederea confiscării, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional cu suma de 500 lei', a precizat purtătorul de cuvânt al IJPF Arad.

Top articole

Partenerii noștri