Theodor Paleologu, la Adevărul Live, despre plăcerea de a învăţa: „Educaţia nu se opreşte nici măcar după doctorat, e un proces continuu”
0Spirit rafinat, politician şi diplomat, Theodor Paleologu a înfiinţat de curând o şcoală atipică, în care se ţin cursuri de retorică, de teorie şi practică diplomatică, dar şi despre „Idiotul” lui Dostoievski ecranizat de Kurosawa, şi „studii de leadership comparat” pornind de la Plutarh.
INTRĂ ÎN DISCUŢIE şi urmăreşte emisiunea în modulul Adevărul Live
Discutăm despre fineţea de spirit, despre rafinament şi despre „cursurile familiare” şi rolul lor într-o lume tot mai pragmatică, în care e prea puţin loc pentru „ştiinţa veselă”, cu Theodor Paleologu în cadrul emisiunii „Adevărul Live” de la ora 15.00.
Principalele declaraţii:
Discutăm azi despre o nouă şcoală Paleologu- studii politice şi umaniste.
Theodor Paleologu: E o şcoală care urmează modele antice de şcoli de filosofie, reproduce şi adaptează ce am învăţat în copilărie. Şcoala de retorică a lui Socrate şi şcoala lui Plutarh sunt principalele modele. Sunt practic două modele: cele antice şi ceea ce am învăţat acasă.
Noi am început de peste un an şi jumătate şi aduce profit, nu nemaipomenit, vreau să păstrez preţurile mici, burse pentru tineri şi bătrâni, deci există o nevoie. Publicul nostru: oameni între 30-50 de ani, oameni activi, avocaţi, programator, medici, profesori şi chiar funcţionari publici.
Idealul meu de educaţie e cel al rotunjirii permanente a educaţiei. Educaţia nu se opreşte nici măcar după doctorat, e un proces continuu. Şcoala este pentru mine o şansă de a aprofunda cunoştinţele, pentru că mi-am descoperit dorinţa de a preda de la 26 de ani. Sunt un filosof, un căutător, dar sunt şi un ”entertainer”, un curs cu mine e şi puţin spectacol. Mi se spunea ”cel mai amuzant profesor din campus” când am fost la Boston College.
Această şcoală are şi o parte utilitară, cursul de retorică, de oratorie, de exemplu, e printre cele mai căutate, pentru că există o nevoie de a comunica mai bine. Dar evident că o asemenea şcoală nu are doar această dimensiune, ci şi una de dezvoltare, de rotunjire a personalităţii, e altceva decât cotidianul cu care sunt confruntaţi. Pentru mine contează foarte mult să-i fidelizez.
Peste 450 de persoane au venit până acum, iar câteva zeci vin constant şi sunt un stâlp al şcolii noastre. E vorba de a crea o comunitate de prieteni, dar desigur e nevoie de aceste taxe ca să pot continua să trăiesc în România şi să pot preda ce vreau eu şi pentru oameni care vin din plăcere, nu pentru o diplomă.
Cursul despre Plutarh merge foarte mine, cârligul e termenul de ”leadership” din titlu, dar chiar aşa e, Plutarh e printre marii clasici ai studiilor despre leadership. S-au înscris câţiva cursanţi care sunt chiar manageri de succes în companii româneşti.
Acum sunt prea multe cărţi de leadership pe piaţă. Unele dintre ele sunt foarte bune şi le recomand, cum e cea a lui Jeffrey Fox - Cum să fii un bun manager. Dar orice aprofundare e binevenită pentru cei care vor să meargă mai departe pe această temă.
Opere ca Iliada, Odiseea nu sunt grele, sunt extrem de interesante şi de amuzante chiar, dar trebuie un bun mediator, depinde cum sunt prezentate, astfel de texte necesită o mediere.
M-am întors în Ithaca noastră prăfuită precum Ulyse, dar m-am întors într-un loc de care eram legat, era aici casa, amintirea tatălui, a bunicului meu. Cred ca unii dintre cei care vin la şcoala noastră vin şi din aceste motive de ordin sentimental şi pentru atmosfera din casă, e ca pe vremea tatălui meu. Ei devin oaspeţi, prieteni ai casei, în sensul de prietenie intelectuală.
Ce tip de profesorat preferaţi? Acela formal sau acesta mai apropiat?
Ambele. Îmi place să predau în orice fel de mediu universitar. Am predat în universităţi foarte diferite. Nu am o preferinţă anume, orice înseamnă predare şi educaţie îmi place foarte mult.