Suspiciunea de plagiat în cazul ministrului de Interne, Petre Tobă, ignorată de Universitatea de Apărare „Carol I”
0Universitatea de Apărare „Carol I" nu a demarat nici până acum o anchetă în cazul tezei de doctorat a ministrului de Interne, Petre Tobă. Asta deşi Ministerul Educaţiei a început deja schimbările legislative prin care acordarea şi retragerea titlurilor de doctor va reveni universităţilor. Luna aceasta, Guvernul a aprobat o Ordonanţă de Urgenţă care îi ia Consiiului Naţional de Etică dreptul de a propune retragerea titlurilor de doctor.
Concret, deşi Ministerul Educaţiei a anunţat oficial schimbarea regulilor privind titlurile de doctor, care vor fi acordate de către universităţi, şi după ce Consiliul Naţional al Rectorilor a fost degrevat de mai multe atribuţii, Universitatea de Apărare "Carol I" tot nu a demarat o anchetă în cazul ministrului de Interne Petre Tobă, suspectat să şi-ar fi plagiat teza de doctorat, potrivit unei anchete pressone.
Mai exact, într-un răspuns oficial pentru ziarul "Adevărul", reprezentanţii Universităţii susţin că "Şcoala doctorală din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” nu a declanşat nicio anchetă şi nu este abilitată să facă acest lucru".
În ceea ce priveşte Ordonanţa de Urgenţă aprobată de Guvern, făcută publică de Ministerul Educaţiei, Universitatea de Apărare "Carol I" spune că "până la această dată, actul normativ invocat de către dumneavoastră nu a fost publicat încă, motiv pentru care nu cunoaştem conţinutul acestuia". În continuare, Universitatea mai spune că " după apariţia actului normativ în mod oficial, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” va lua toate măsurile legale ce se impun, conform conţinutului acestuia".
Guvernul a aprobat în şedinţa din 19 ianuarie, o ordonanţă de urgenţă de modificare a legii astfel încât demnitarii acuzaţi de plagiat nu vor mai fi verificaţi de Consiliul Naţional de Etică din subordinea Ministerului Educaţiei, cazurile lor urmând să fie analizate, la fel ca toate tezele de doctorat, de universităţi.
„Am modificat două articole, acela care de fapt stabilea că sunt două categorii de deţinători de titluri de doctorat. Am anulat acest articol. Şi în al doilea articol, art. 14, acolo unde sunt reglementate sancţiunile, am scos două reglementari, una legată de retragerea titlului de doctor şi cealaltă legată de retragerea conducerii de doctorat, foarte clar lămurite, nu sunt în atribuţia Consiliului Naţional de Etică, aşa cum am şi anunţat, vor fi cu siguranţă în atribuţiunea universităţilor şi a Consiliului Naţional de Atestare a Diplomelor (CNATDCU)", a declarat ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, la conferinţa de presă de la Guvern.
Mai exact, de acum încolo, Consiliul Naţional de Etică, ai cărui membri l-au salvat pe Victor Ponta de ruşinea oficială de plagiator, nu va mai putea retrage titluri de doctor şi nici nu se va mai ocupa de analiza presupuselor abateri de la etica universitară a politicienilor, potrivit Ordonanţei de Urgenţă care reglementează atribuţiile Consiliului.
Universitatea din Bucureşti: Vom retrage titlul de doctor al lui Victor Ponta
Rectorul Universităţii Bucureşti, profesorul Mircea Dumitru, a declarat pentru „Adevărul" că în mod sigur, acolo unde se dovedeşte că e vorba de doctorate plagiate, Universitatea va retrage titlurile de doctor. „Când primim metodologia de aplicare, vom aplica legea în funcţie de verdictul Comisiei de Etică a universităţii. La Victor Ponta deja avem verdictul, ştim că a plagiat", a spus rectorul Universităţii din Bucureşti. La rândul său, preşedintele Comisiei de Etică, Marian Popescu, a amintit că şi în cazul Olguţei Vasilescu există un verdict oficial. Doar pentru Gabriel Oprea nu s-a pronunţat Comisia. „Analiza tezei de doctorat a lui Gabriel Oprea am făcut eu în nume personal, nu în numele Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti. Vom face şi o analiză oficială", a explicat Popescu.
Ministrul de Interne, acuzat de plagiat
Ministrul de Interne Petre Tobă ar fi copiat cuvânt cu cuvânt, fără să citeze sursa, peste 250 de pagini din totalul de 390 ale tezei cu care a obţinut titlul de doctor în Ştiinţe Militare şi Informaţii. Potrivit unei analize realizată de jurnaliştii de la pressone.ro, mai bine de jumătate dintre cele 390 de pagini care formează corpul scris al lucrării sunt copiate ad litteram din diferite surse inclusiv introducerea, care este identică cu cea a tezei colegului de doctorat, comisarul de poliţie Ionel Tucmuruz. Acesta a susţinut teza cu două săptămâni înaintea lui Tobă şi a avut acelaşi coordonator, în persoana chestorului general Anghel Andreescu.
Mai mult, bibliografia tezei lui Petre Tobă demonstrează că autorul nu cunoaşte semnificaţia şi utilitatea particulei „apud”, care în practica academică de citare înseamnă „după” sau „după cum apare la” şi se foloseşte pentru citatele preluate. Mai exact, ministrul de Interne a trecut la litera A a bibliografiei finale doi autori faimoşi, Joseph Stiglitz şi Barry Buzan punând înaintea numelor lor „Apud”.
Premierul Dacian Cioloş declara că i-a cerut ministrului Educaţiei să „vină cu o analiză cât mai repede” referitoare la acuzaţiile de plagiat la adresa ministrului de Interne, Petre Tobă, precizând că nu se bazează pe ce îi spune „unul sau altul”.
„Nu ştiu detalii, ştiu ce mi-a spus dânsul, ştiu opinia şi poziţia dânsului. Am cerut şi domnului ministru al Educaţiei, Adrian Curaj, să vină cu o analiză cât mai repede în urma consultării Comisiei de Etică, care are această responsabilitate, şi vreau să am o claritate cât mai obiectivă. Nu să mă bazez pe ce îmi spune unul sau altul înainte de a-mi exprima un punct de vedere în calitate de prim-ministru”, a spus premierul Cioloş.
Tobă: Resping cu tărie acuzaţiile de plagiat
Ministrul de Interne, Petre Tobă, a declarat că respinge „cu tărie“ toate acuzaţiile de plagiat, că teza sa de doctorat respectă toate normele şi că au fost spuse „multe neadevăruri“ în ceea ce îl priveşte.
„Eu resping cu tărie toate aceste acuzaţii. Eu am respectat legea şi toate normele existente în momentul în care am elaborat teza de doctorat. Am respectat toate recomandările îndrumătorului de doctorat (...) Au fost spuse multe neadevăruri şi, chiar aş putea spune, multe calomnii", a declarat ministrul Petre Tobă.
În plus, Tobă a spus că, atunci când va fi înfiinţat un alt for care să analizeze tezele de dectorat ale demnitarilor, va cere o noua analiză a lucrării sale de doctorat. „Eu am solicitat Comisiei de Etică să facă această evaluare. Comisia a fost desfiinţată. Aştept creionarea acestui nou mecanism şi, în momentul în care acesta va fi operaţional, voi solicita imediat o nouă analiză", a adăugat Tobă.