Rezultatele de la simularea Evaluării Naţionale 2014, cauze şi soluţii, la Adevărul Live

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 70% dintre elevii de clasa a VIII-a nu au reuşit să ia nota 5 la simularea de la Matematică pentru Evaluarea Naţională 2014. Dacă luăm în considerare şi rezultatele de la Română, mai puţin de jumătate au obţinut medii peste 5 la acest test. Despre rezultatele acestea am discutat la Adevărul Live cu profesorii Ecaterina Stanca şi Ştefan Vlaston.

 

UPDATE: În Bucureşti, la limba Română, unde procentul de note peste cinci este de 81,23%, au fost obţinute 53 note de 10, 1.636 note între 9.00 şi 9,99 şi 2.490 note între 8,00 şi 8.99, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Şcolar al Capitalei. De asemenea, la matematică, unde 46,38% sunt note peste cinci, au fost obţinute 203 note de 10, 985 note între 9 şi 9,99 şi 1026 note între 8.00 şi 8.99.

UPDATE: „Eu cred că la Română, prin pregătiri constante, se poate recupera materia până la examen”, spune Ecaterina Stanca. În schimb, Vlaston a explicat că la matematică nu prea se mai poate recupera până la examen dacă nu s-a acoperit baza din clasele gimnaziale, materia fiind structurată ca o piramidă, dacă treci peste un capitol şi nu îl înţelegi, nu vei mai înţelege nici materia pe care o înveţi mai departe.

UPDATE: „Sistemul de învăţământ nu-şi produce proprii anticorpi să stabilească ce se întâmplă cu frauda la Bac. (...) Aşa cum arată şcoala astăzi, va arăta societatea mâine”, spune Vlaston. El crede că acolo unde sunt diferenţe mari între judeţe, probabil că este vorba de fraudă. Vlaston ar vrea să existe un sistem naţional standardizat de examinare în care fiecare elev să aibă subiectul lui, cum este cazul la admiterea de la Medicină, unde candidaţii nu au de la cine copia.

UPDATE: Vlaston spune că  sunt tot mai puţini profesori buni cu experienţă în sistem. „Tinerii care au venit acum în învăţământ nu se simt deloc motivaţi cu nişte salarii foarte mici. În ceea ce priveşte româna, cred că este o eroare fundamentală că nu se mai face gramatică la liceu. Decât să îi înnebunim pe toţi cu istoria literaturii, să-i învăţăm să scrie corect limba română, să ne gândim şi la nevoile sociale. Lectura e o chestie personală”, este de părere Vlaston. El mai atrage atenţia că sintagma în UE este educaţie şi formare profesională şi fără aceasta din urmă nu ai cum să generezi meseriaşii de are este nevoie în economie.

UPDATE: „Dacă un profesor are talent şi ştie să-l determine pe elev să decripteze textele literare, elevul va învăţa. Eu cred că ţine de talentul profesorului de a-l implica pe elev în analiza textului, ţine de orgoliul cunoaşterii pe care îl avem fiecare. Sensibilitatea aceasta pe care o presupune analizarea unui text literar nu ţine numai de inteligenţă, ţine şi de simţire. Elevul trebuie încurajat, dacă îi spui „stai jos, taci din gură, ai spus o prostie”, copilul acela nu îţi va mai răspunde a doua oară”, este de părere Ecaterina Stanca.

UPDATE: Vlaston mai spune că la matematică subiectele au fost medii, iar o treime din elevi se descurcă singuri. „Trebuie mai multe trasee educaţionale cu un curiculum de aprofundare pentru fiecare colectiv. Colectivele sunt diferite în funcţie de mediul social, geografic. Într-un fel se comportă un colectiv de elevi de la sat şi altfel, un colectiv de elevi de la oraş”.

UPDATE: Profesoara de limba română Ecaterina Stanca este de părere că rezultatele nu sunt un succes, dar elevii îşi pot da seama unde au probleme şi pot să recupereze. Subiectele au fost de nivel mediu, dar unii elevi nu prea le iau în serios findcă se gândesc că notele nu se trec în catalog. „În felul acesta ei se pot trezi la realitate şi să îşi dea seama că examenul nu trebuie să fie luat în glumă. Este primul lor examen serios, această simulare este benefică pentru a-l conştientiza de nivelul de cunoştinţe şi de faptul că este un examen serios şi este nevoie de o pregătire temeinică”, a spus profesoara.

„Profesorii din gimnaziu le dau note mari elevilor, ca să ajungă la un liceu bun. Cum să-i dai 9 şi 10 unui elev de trei, mai mult îl strică decât îl ajută pe elevul respectiv. (...) Avem un randament extraordinar de mic la matematică. Este foarte bine că se fac simulările acestea şi că se vor face simulările de la clasele a II-a, a IV-a şi a a VI-a. Avem o radiografie a sistemului”, a spus profesorul Ştefan Vlaston.


De ce au ajuns elevii de clasa a VIII-a să aibă rezultate slabe la simularea Evaluării Naţionale? Lipsă de motivare sau lipsă de pregătire? Ce se poate face pentru ca aceşti copii să reuşească la vară să obţină note mai bune la examen?

Despre aceste subiecte am discutat azi, de la ora 13.00, la Adevărul Live, alături de profesoara de Română Ecaterina Stanca, de la Colegiul „Tudor Vianu” din Capitală, şi profesorul Ştefan Vlaston, blogger adevarul.ro.

Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat miercuri rezultatele examenelor din cadrul simulării naţionale la clasa a VIII-a. Doar 48,8% dintre elevii prezenţi au obţinut medii peste 5 la examenele din cadrul simulării naţionale la clasa a VIII-a, respectiv 66,95% la Limba română şi doar 30,4% la Matematică. Ministerul Educaţiei a dispus implementarea mai multor măsuri pentru remedierea situaţiei, cum ar fi ore de pregătire în şcoli.

Succes sau dezastru?

Ministrul Educaţiei Remus Pricopie a declarat joi că nota 5 la simularea examenului de Evaluare Naţională 2014 „o considerăm un succes”, comentând rezultatele slabe obţinute de elevii de clasa a VIII-a.  „Eu sunt optimist, chiar dacă sunt nemulţumit de rezultatele acestei simulări”, a spus Pricopie.

„Din aceste rezultate constatăm că avem uşor sub 50% rata de succes, nota 5 o considerăm un succes. Observăm că la Română avem peste 60%, deci elevii au reuşit să facă faţă subiectelor. La Matematică avem 30,4%, adică un procent extrem de mic când ai subiecte de nivel mediu”, a declarat Pricopie.

Pe de altă parte, profesorul Vlaston scrie pe blogul său că singurul lucru bun al simulării este că „începem să ştim cum stăm, nu ne mai amăgim cu ipocrizii, mistificări şi minciună; cu camere de supraveghere video, cu profesori supraveghetori speriaţi de intervenţia SRI şi a parchetelor, iată că aflăm care este realitatea: dezastru”.

Referitor la procentul de 30% din elevi care au luat peste 5 la Matematică la simularea Evaluării Naţionale, directorul adjunct de la Colegiul Naţional "Sf. Sava" din Bucureşti, profesorul de matematică Adrian Troie, a spus miercuri la Adevărul Live că lucrurile sunt destul de grave la nivelul gimnaziului.

"Elevii nu sunt învăţaţi să înveţe, li se dau reţete pentru examen. Prin urmare, copiii nu mai fac conexiuni plus că circulă mitul următor printre ei: „dacă facem prost acum, în vară ne dau mai uşor”, iar o parte din ei nu îşi dau deloc interesul", a spus Adrian Troie.


EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Rezultate dezastruoase la simulare. Mai puţin de jumătate din candidaţi au luat peste cinci

Doar 48,8% dintre elevii prezenţi au obţinut medii peste 5 la examenele din cadrul simulării naţionale la clasa a VIII-a, respectiv 66,95% la Limba română şi doar 30,4% la Matematică. Ministerul Educaţiei a dispus implementarea mai multor măsuri pentru remedierea situaţiei, cum ar fi ore de pregătire în şcoli.

Dezastru la simularea Evaluării Naţionale

Singurul lucru bun: începem să ştim cum stăm, nu ne mai amăgim cu ipocrizii, mistificări şi minciună. Cu camere de supraveghere video, cu profesori supraveghetori speriaţi de intervenţia SRI şi a parchetelor, iată că aflăm care este realitatea: dezastru.

SUBIECTE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Rezolvarea subiectelor la simularea de la Română. Elevii spun că a fost uşor

Azi elevii de clasa a VIII-a din toată ţara au trecut prin simularea examenului de Limba şi literatura română de la Evaluarea Naţională. La Adevărul Live, profesoara Iulia Pop de la Colegiul „Sf. Sava” a arătat cum ar trebui rezolvate subiectele primite la testul de azi şi cum să se pregătească pentru examenul propriu-zis din iunie. Peste 95% din elevii Capitalei au dat simularea, despre care susţin că a fost mai uşoară decât se aşteptau.

SUBIECTE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 VIDEO Rezolvarea subiectelor de la simularea la Matematică

Miercuri, elevii de clasa a VIII-a din toată ţara au trecut prin simularea examenului la Matematică pentru Evaluarea Naţională, al doilea test după cel de la Română, de ieri, care le-a adus subiecte neaşteptat de uşoare. Profesoara Anca Davidescu de la Colegiul „George Coşbuc” din Capitală a rezolvat la tablă subiectele de la matematică la Adevărul Live. Prezenţa elevilor la simularea din Bucureşti a fost de peste 95%.

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Elevii au răsuflat uşuraţi după prima simulare

Elevii de clasa a VIII-a au trecut cu bine de prima simulare pentru Evaluarea Naţională, după ce subiectele de ieri de la Română au fost neaşteptat de uşoare. Aşa susţin atât copiii, cât şi profesorii, care se aşteaptă la note mari. Astăzi are loc simularea la Matematică.

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Examen mai greu la simularea de la Matematică

Testul de miercuri de la Matematică a fost un semnal de alarmă pentru unii elevi de clasa a VIII-a, mulţi considerând că subiectele au fost mai grele decât se aşteptau. Profesorii spun că problemele puteau fi rezolvate într-o oră de un elev mediu.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite