Rectorii cer public ca universităţile să-şi asume doctoratele acordate

Rectorii vor ca universităţile să-şi asume responsabilitatea doctoratelor acordate Foto: Arhivă

Consiliul Naţional al Rectorilor a adoptat o rezoluţie prin care cere ca universităţile să fie responsabile pentru titlurile de doctor pe care le acordă, şi nu Ministerul Educaţiei, ca până acum. De asemenea, este solicitată şi o lege separată a educaţiei superioare.

Fiecare universitate să fie responsabilă pentru titlurile de doctor pe care le acordă, autonomie financiară extinsă, eficientizarea activităţii Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) şi înlocuirea membrilor care nu-şi fac treaba, creşterea burselor studenţeşti şi a celor sociale, concomitent cu sporirea prezenţei studenţilor la activităţi didactice şi, nu în ultimul rând, o nouă lege a învăţământului superior, pe baza proiectului „România educată” al preşedintelui Klaus Iohannis. 

Acestea au fost principalele solicitări pe care Consiliul Naţional al Rectorilor le-a exprimat într-o rezoluţie adoptată la reuniunea care a avut loc în weekend la Iaşi. La eveniment a participat şi ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Rezoluţia a fost semnată de preşedintele interimar al CNR, prof.dr. Dan Caşcaval, rectorul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Sorin Cîmpeanu fiind suspendat din funcţie pe durata mandatului de ministru al Educaţiei. 

Doi premieri, două acuzaţii de doctorate plagiate 

Asumarea responsabilităţii fiecărei universităţi pentru titlurile de doctor pe care le acordă vine în contextul unor scandaluri uriaşe de plagiat care afectează sfera politică şi administrativă a României. Unul dintre aceste scandaluri vizează chiar teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă şi a fost dezvăluit de jurnalista Emilia Şercan. Alt scandat celebru de plagiat a fost acela al fostului premier Victor Ponta. 

Expertul în educaţie Mihai Maci este de părere că propunerea rectorilor este de bun-simţ. „În mod normal, acest lucru ar fi un lucru foarte bun. Într-o societate normală, este un lucru absolut firesc ca fiecare universitate să-şi gestioneze de una singură resursele, curriculumul şi titlurile universitare. În asta constă autonomia universitară. Problema noastră este aceea că noi nu trăim într-o societate normală, cel puţin din acest punct de vedere academic”, subliniază expertul în educaţie. 

În primul rând, nu poate exista autonomie reală în măsura în care universităţile de stat sunt finanţate de Ministerul Educaţiei, adaugă Mihai Maci: „Nu te poţi revolta împotriva celui care-ţi dă banii. În al doilea rând, curriculumul este atât de omogen încât iarăşi, şi aici, inovaţia este minimă. În al treilea rând, cu titlurile universitare noi ne aflăm într-o situaţie extrem de bizară. Noi avem un pasiv de 33 de ani şi în aceşti ani, în majoritatea universităţilor româneşti, s-au acordat titluri universitare Dumnezeu ştie cum. Existenţa unei comisii ministeriale care este CNATDCU avea statutul unei instanţe de apel, ca să spunem aşa. Era ultimul recurs pe care-l aveau oamenii cinstiţi pentru a proba că în anumite situaţii avem de-a face cu imposturi academice”. 

„Cine va recunoaşte că e hoţ?” 

Ia să ne gândim, mai spune expertul, ce ar însemna să lăsăm aceste lucruri la îndemâna universităţilor. „Să le laşi la îndemâna celor care au girat impostura. Care-i hoţul care va recunoaşte că el e hoţ? Îşi închipuie cineva că instituţiile noastre se vor converti de azi pe mâine şi vor spune: da, 35% din diplomele pe care le-am dat noi sunt false? Dacă ar face acest lucru, automat ar cădea pe mâna ARACIS-ului şi odată cu judecata acestuia, care le-ar da «lipsă de încredere» sau «încredere limitată», ar pierde finanţările. Să fim serioşi! Aceasta nu e altceva decât campania susţinută de Sorin Cîmpeanu de a spăla anumiţi oameni care au obţinut titluri universitare în mod fraudulos”, consideră Mihai Maci. 

Prin urmare, în acest moment, nu de o astfel de mişcare am avea nevoie, mai spune specialistul. „Noi am avea nevoie de o verificare la sânge a tuturor titlurilor persoanelor cu funcţii publice, pentru că în general acolo sunt impostorii. Verificarea ar trebui făcută aşa cum se verifică dosarele la CNSAS şi ar trebui făcute publice situaţiile care sunt cunoscute. Apoi, în măsura posibilului, ar trebui verificate cât mai multe prin sondaj sau crearea de comisii în plus, cât mai multe dintre titlurile universitare acordate în România după 2006, pentru că de acolo încep marile probleme. Odată ce se fac aceste verificări şi lucrurile sunt publice, şi fiecare universitate e obligată să posteze pe site-ul ei tot ceea ce reprezintă o încălcare a regulilor academice – cu numele şi prenumele candidatului şi cu comisia care i-a acordat titlurile –, putem să trecem, progresiv, la delegarea responsabilităţii către universităţi. Din punctul meu de vedere, este vorba de un proces care, în condiţii normale, cu finanţare susţinută, cu alegerea unor oameni din comisii din străinătate, cu tot, ar lua minimum 6-7 ani. Nu putem să facem de azi pe mâine. Nu putem delega, cui? Academiei de Apărare Naţională? Adică să verifice aceiaşi oameni care au acordat titlurile?”, atrage atenţia Mihai Maci. 

Expertul deplânge faptul că în momentul de faţă instituţii precum CNATDCU nu au nicio putere: „Ceea ce spun ei este să păstrăm 7 instituţii, dar niciuna să nu aibă nicio putere. Să se blocheze una pe alta, de aşa manieră încât în mod legal niciuna să nu poată face nimic”, conchide expertul în educaţie. 

În acest moment, titlurile de doctor se acordă de către Ministerul Educaţiei, în urma propunerilor venite de la comisiile de doctorat ale universităţilor. 

Altă definiţie pentru învăţământul cu frecvenţă 

Ministrul Educaţiei a declarat că definiţia învăţământului universitar cu frecvenţă va fi modificată printr-o ordonanţă de urgenţă, astfel încât să existe o bază legală pentru ca facultăţile să poată organiza şi cursuri online din această toamnă şi să fie finanţate pentru această activitate. „Până acum era definită prin interacţiunea, subliniez, nemijlocită, în spaţiul universitar, între profesor şi studenţi. Acum sunt permise o serie de activităţi online, în limbaj obişnuit, în limbaj juridic – activităţi susţinute prin mijloace informatice, electronice, şi de comunicare specifice –, într-o proporţie care va fi diferită în funcţie de domeniul de studiu, proporţia orelor de curs pe care le poţi susţine fără prezenţă fizică diferă de la domeniul medical, la domeniul ingineresc, la domeniul socio-umanelor sau domeniul artelor”, a explicat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Acesta a adăugat că ARACIS va analiza fiecare domeniu în parte şi va spune care este procentul admis pentru aceste activităţi.