Interviu Mădălina Penciu, absolventă a unei universităţi din Marea Britanie: „Aici nu simţi că între tine şi profesor este o prăpastie“

Mădălina Penciu, în centrul Londrei

Mădălina Penciu (23 de ani), absolventă de Management al Afacerilor la Universitatea Westminster din Londra, crede că educaţia românească s-ar putea apropia de cea britanică în cel puţin 5 ani. Tânăra, care se pregăteşte să devină expert în contabilitate internaţională, îi apreciază pe profesorii britanici pentru că pot fi contactaţi oricând studenţii au nelămuriri.

Cât de dificilă a fost admiterea la Westminster University?

Examenul de Bacalaureat este recunoscut internaţional. Majoritatea facultăţilor, pentru a accepta un student la curs, pun drept condiţie obţinerea a cel puţin un calificativ BBB, ceea ce, în sistemul românesc de evaluare s-ar traduce prin cel puţin nota 8. Este necesar şi un certificat de competenţă lingvistică acreditat de Cambridge sau IELTS cu nota minimă 6,5 şi două scrisori de recomandare.

Migraţia creierelor: Genialii Galaţiului dau Harvardul pe Sorbona

După 3 ani în sistemul educaţional din Regatul Unit, care ţi se par cele mai frapante diferenţe între şcolile din cele două ţări?

Găsesc sistemul de învăţământ britanic foarte bine pus la punct. În primul rând, fiecare student are un username şi o parolă şi poate accesa de acasă cursurile, întrebările pentru seminar. În plus, procesul de învăţare se bazează aici pe concepte care sunt total străine României: există o bază de date complexă, articole academice pe care le poţi accesa oricând şi pentru care au fost investiţi foarte mulţi bani. Fiecare materie are o planificare pe care o afli din prima zi de curs, respectiv ce proiect ai de făcut, care e data fiecărui test din timpul semestrului şi data examenului final. Proiectele sunt foarte practice şi implică de multe ori diverse cazuri în care trebuie să aplici teoria sau folosirea unor programe pe care o să le foloseşti la locul de muncă.

Câţi ani crezi că i-ar trebui României să ajungă la un nivel comparabil?

În România se pune mai mult accentul pe eseuri teoretice. Cred că României i-ar trebui cel puţin cinci ani de zile să ajungă la un nivel comparabil întrucât ar trebui făcute investiţii masive pentru ca studenţilor să le fie oferite resursele de tipul unor baze de date şi articole academice. Personal, m-am bucurat aici enorm de contactul cu diverşi oameni, din diverse culturi, pentru că n-am fost expusă la aşa ceva în România.

Cât a costat educaţia ta superioară în Marea Britanie?

Taxa de şcolarizare a fost de 3.600 de euro pe an, din care am plătit doar 1.000 pentru că am primit o bursă de merit pentru primul an, pe baza notelor de la Bacalaureatul din România, „Bursa de argint".  În al II-lea si al III-lea an a trebuit să am o anumită medie pentru a putea să îmi menţin bursa. În plus, a trebuit să investesc în cumpărarea cărţilor. Fiecare manual costă aproximativ 50 de euro.

Cum a fost acomodarea în Marea Britanie?

Ai mei erau în Londra de aproape cinci ani când am hotărât să plecăm şi noi (eu şi sora mea). În acest moment am realizat că trebuie să o iau de la capăt, să socializez cu oameni pe care acum îi vedeam pentru prima oară, într-o limbă care nu era limba mea maternă, într-un oraş mult mai complex decât Râmnicu-Vâlcea, oraşul în care am copilărit. Din acea zi, de acum 3 ani, mă simt într-un continuu proces de învăţare. Am avut de-a face cu oameni din toate colţurile lumii, mi-am făcut prieteni de alte naţionalităţi, învăţ în fiecare zi câte ceva despre o altă cultură, nimic nu mi se pare ieşit din comun, am devenit mai „open minded", cu alte cuvinte încet - încet mi-am găsit locul într-un loc unde nu mă gândeam că mă voi simţi «ca acasă».

Te-au pregătit anii petrecuţi în şcolile din România, inclusiv unul de facultate, într-o instituţie privată, pentru experienţa educaţiei britanice?

Există diferenţe majore între cele două sisteme. Aici, ca student, nu simţi că între tine şi profesorul universitar e o „prăpastie" de care nu poţi trece. Nici un profesor nu-ţi vorbeşte de sus, nu te umileşte în nici un fel. Dimpotrivă, sunt acolo ca să îţi ofere tot sprijinul de care ai nevoie. Spre exemplu, orice profesor îţi va răspunde la orice mail, iar în 90% din cazuri acest lucru se întâmplă în aceeaşi zi. Şi este destul efort, zic eu, mai ales dacă ai de-a face cu sute de studenţi. În plus, ei reţin numele studenţilor, ceea ce mie, personal, mi s-a părut şocant. Profesorii sunt diferiţi şi ca stil de predare. La cursuri nu se dictează, textele sunt la îndemâna studenţilor, în format electronic, în fiecare amfiteatru există un proiector. Fiecare universitate are un portal electronic numit „Blackboard" unde studenţii pot accesa materialele de curs, materiale academice conexe, subiecte de examen din anii trecuţi. Nu se face nicio discriminare între studenţii care au venit la curs şi cei care nu au putut ajunge. 

"Cred că României i-ar trebui cel puţin cinci ani să ajungă la acest nivel, pentru e nevoie să fie investiţi foarte mulţi bani. "

"Aici nimeni nu învaţă teorie de dragul teoriei. De aceea situaţiile cu care ai de-a face în realitate nu sunt foarte diferite de ceea ce înveţi la şcoală."

Şi alţi părinţi ar proceda precum cei ai Mădălinei

Potrivit unei cercetări recente, din septembrie, a Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie, cei mai mulţi dintre români, 61%, ar prefera să-şi trimită copii la studii în străinătate. Familia Mădălinei Penciu, din Râmnicu-Vâlcea, este unul dintre cazurile reale, despre care studiul vorbeşte în cifre. Părinţii, care locuiau de câţiva ani în Londra, au hotărât ca fiicele lor să îşi continue studiile în Marea Britanie şi s-au stabilit cu toţii acolo în 2007.

Mădălina terminase primul an de facultate economică la o universitate privată din Bucureşti. A renunţat şi s-a înscris în primul an la Universitatea Westminster în Londra, la Facultatea de Management al Afacerilor. Sora ei mai mare, Alexandra, a devenit masterand de Marketing Communications.

Mădălina are 23 de ani şi, în prezent, participă la cursuri profesionale de acreditare internaţională pentru a deveni expert contabil autorizat.

Exerciţii de finanţe, pe băncile şcolii

Mădălina (dreapta), alături de o colegă de facultate

Cum fac evaluări profesorii din Facultatea de Management pe care ai absolvit-o?

Proiectele sunt mult mai interactive decat tradiţionalul referat sau eseu cu care eram obişnuită din România. În primul rând, se lucrează foarte mult în echipe. Toate subiectele se bazează pe situaţii cât se poate de reale şi de concrete. Spre exemplu, la un moment dat am avut de făcut o analiză a profitabilităţii companiei Marks&Spencer pe anul 2008 şi toţi studenţii au trebuit sa facă rost de raportul financiar pe anul respectiv. Am sunat la companie şi am avut de-a face cu oameni foarte amabili, care au trimis documentul prin poştă fiecărui student.

Vi se explicau în facultate situaţiile concrete, de care urma să vă loviţi, odată ajunşi în câmpul muncii?

Totul e mult mai practic, nimeni nu învaţă teorie de dragul teoriei. E un stil mult mai pragmatic, şi de aceea situaţiile cu care ai de-a face în realitate nu sunt foarte diferite de ceea ce înveţi la şcoală. În acelaşi timp, pe lângă baza teoretică din facultate mai deprinzi şi alte calităţi care te vor ajuta: lucrul în echipă, redactarea de rapoarte şi prezentări, susţinerea proiectelor în faţa unei audienţe.

Cum sunt cursurile profesionale de acreditare internaţională?

Stilul de predare este foarte intensiv. Ba chiar mai mult, profesorii şi-au pus la bătaie numerele de telefon private şi adresele de e-mail. Astfel, îi putem contacta oricând avem vreo nelămurire (chiar şi atunci când nu vom mai fi studenţi, pentru sfaturi profesionale). Politica centrului este „nu mai mult de 30 de studenţi într-o grupă", ceea ce ne dă şansa să studiem într-un cadru mai intim.

Te gândeşti vreodată să te întorci în ţară?

Momentan nu mă gândesc la ideea de a mă întoarce în România. Am pornit de la idea că o să studiez în Marea Britanie ca să mă adaptez mai uşor la cerinţele lor de muncă, iar intentia mea e să mă stabilesc aici. În plus, cred că în plan profesional îmi va fi mai uşor să progresez aici, ofertele de muncă fiind mult mai importante decât în România.

Comparând ce ştii că există acum în România, din punct de vedere educaţional, şi ce ai obţinut tu până acum în Marea Britanie, cum priveşti propria migraţie?

Începutul nu a fost uşor, pentru că a trebuit să comunic în altă limbă. Cu toate acestea, cred că decizia de a studia în Marea Britanie a fost o decizie bună, pe care nu o voi regreta niciodată. Pe parcursul ultimlor trei ani am avut învăţat enorm, lucruri care sunt sigură că mă vor ajuta apoi să avansez profesional. 

"Cred că în plan profesional îmi va fi mai uşor aici, ofertele de muncă sunt mult mai mari decât în România."