Cum a ocolit regulile Şcoala Avenor din Băneasa ca să înceapă cursuri cu prezenţă fizică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cursurile faţă în faţă sunt suspendate în peste 4.200 de şcoli din ţară
Cursurile faţă în faţă sunt suspendate în peste 4.200 de şcoli din ţară

Deşi în localităţile unde rata de infectare cu SARS-CoV-2 este mai mare de 3 cazuri la mia de locuitori cursurile faţă în faţă ale elevilor sunt suspendate, sub umbrela after/before school, unele şcoli private au găsit o portiţă prin care cheamă elevii la şcoală.

De exemplu, de la începutul acestei săptămâni, părinţii care au copii de grădiniţă şi de şcoală primară la Colegiul Avenor din Bucureşti îi pot aduce pe cei mici în campus. 

Campusul este deschis începând cu 2 noiembrie pentru preşcolari şi elevi din clasele primare în cazul în care părinţii consideră că au nevoie de supraveghere şi ghidare, se arată într-un mesaj trimis părinţilor de conducerea şcolii. Pentru ca elevii să fie primiţi în campus, părinţii trebuie să-şi dea acordul scris şi să aducă un aviz medical. „Răspundem astfel nevoilor familiilor din comunitatea noastră care şi-au exprimat dorinţa ca elevii să-şi reia programul la şcoală şi la grădiniţă. Peste 85% din cei 500 de părinţi care au completat chestionarul trimis săptămâna trecută au specificat că îşi doresc reluarea activităţii în campus”, potrivit mesajului.

Cum explică directoarea situaţia

Din lectura pe mai departe a mesajului se înţelege însă că şcoala are în vedere cursurile faţă în faţă şi nu altceva. Astfel, copiii ai căror părinţi optează pentru activitatea la grădiniţă vor urma programul obişnuit, la fel şi cei de şcoală primară, a căror activitate se încheie la 15.15. Diana Segărceanu, directoarea şcolii Avenor, susţine că nu a fost redeschisă şcoala, „ci am adăugat la programul online servicii de after/before school”. Aceste servicii sunt oferite prin intermediul Fundaţiei Avenor, conform reglementărilor, precizează directoarea. 

Potrivit Roxanei Cercel, purtătoare de cuvânt la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, în acest moment, organizarea cursurilor faţă în faţă este interzisă atât în şcolile de stat, cât şi în cele private, iar cine o face se situează în ilegalitate. Însă, instituţiile private pot organiza servicii de after/before school cu prezenţa fizică a copiilor, potrivit reglementărilor în vigoare, a mai spus aceasta.

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei nu au putut oferi un punct de vedere vizavi de acest caz sau despre discuţiile referitoare la redeschiderea graduală a şcolilor începând de la clasele mici. Mariana Stancu-Ţipişcă, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Bucureşti, instituţie care a supervizat ordinul prin care cursurile din şcoli, licee şi grădiniţe au fost trecut în regim de online din cauza numărului mare de infectări cu noul coronavirus înregistrate în Capitală a declarat pentru „Adevărul” că instituţiile competente vor prelua acest caz. „Vom sesiza Poliţia şi Jandarmeria, care împreună cu specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti vor face verificările de rigoare şi vor lua măsurile care se impun”, a precizat Mariana Stancu-Ţipişcă.

La rândul lui, Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, a explicat ieri că pentru ca elevii să-şi reia locurile în bănci este nevoie ca numărul de infectări să scadă. 

Asociaţia Şcolilor Private a dat statul în judecată

În urmă cu o săptămână, reprezentanţii Asociaţiei Şcolilor Private au anunţat că au depus plângeri plealabile în toate oraşele cu o incidenţă mai mare de 3 la mia de locuitori – printre care Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov – în care cer redeschiderea tuturor şcolilor, de stat sau private.

Hotărârile comitetelor pentru situaţii de urgenţă sunt nelegale, lipsite de necesitate şi de proporţionalitate, discriminatorii şi nemotivate, se spune în plângerea ASP. „S-a dispus luarea celei mai drastice măsuri posibile fără ca aceasta să fie fundamentată prin raportare la existenţa transmiterii comunitare şi numărul de focare existente în unităţile de învăţământ din localitate, dar şi a altor criterii de risc, astfel cum impune Ordinul comun. În schimb, s-a folosit strict criteriul tehnic, reprezentat de rata incidenţei cumulate cu îmbolnăviri COVID-19, a cărui îndeplinire nu presupune luarea obligatorie a măsurii trecerii tuturor unităţilor de învăţământ în scenariul de funcţionare 3”, potrivit aceleiaşi surse.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite