Corina Cușa, profesoară: „A apărut un fenomen periculos în timpul vacanței mari: inactivitatea, ca formă de ocupare a timpului liber“
0Vacanța copiilor de altădată însemna soare, libertate și cărți de aventură. Acum, majoritatea dintre ei se rup de gadgeturi doar pentru a ajunge în localuri exclusiviste sau în destinații de lux.
Corina Cușa, profesoară de Limba și literatura română la Școala Gimnazială nr. 7 „Remus Opreanu“ din Constanța, a acordat un interviu pentru „Weekend Adevărul“ în care a făcut o paralelă între vacanțele de altădată ale copiilor și cele ale elevilor de acum. Aceasta a vorbit despre ce însemnau înainte temele de vacanță și listele de lectură obligatorie, dar și care erau activitățile distractive, majoritatea petrecute în natură. Profesoara spune că este indicat pentru elevi să ia o pauză de la școală, să aibă parte de „o igienă mintală“ în timpul verii, iar activitățile recreative să fie în gestiunea altor instituții ale statului sau ONG-uri, nu tot în curtea profesorilor.
„Weekend Adevărul“: Și pentru copiii de astăzi este mică vacanța mare?
Corina Cușa: Întrebarea, așa cum e formulată, îmi trezește nostalgii… Când Corina Chiriac a lansat melodia „Ce mică˗i vacanța mare“, eram elevă de liceu. Și acum îmi amintesc versuri din acest șlagăr al cărui titlu se bazează pe un oximoron, dar care exprimă o realitate: când ai multe de făcut, timpul, oricât de generos ar fi, pare că tot nu˗ți ajunge. Și pentru copiii și adolescenții de azi vacanța mare tot mică este, numai că diferă interesele și activitățile lor. În plus, pe lângă faptul că unii nu mai știu să se joace, a apărut și un fenomen periculos: inactivitatea, ca formă de ocupare a timpului liber, căci nu pot spune de petrecere a timpului liber. Prin inactivitate mă refer la a sta și a da scroll pe platforme de social media.
Dar vacanța mare din perspectiva unui profesor?
Și din perspectiva unui profesor vacanța mare pare insuficientă, uneori, pentru a se reface după un an școlar epuizant. În prezent, profesorii sunt încărcați cu din ce în ce mai multe sarcini. Școala a preluat o parte importantă din responsabilitățile care odinioară erau ale familiei și ale societății, iar profesorii nu au doar sarcina de a˗și pregăti orele. Profesorii sunt și raportori pentru statistici dintre cele mai variate, mediatori ai conflictelor dintre elevi sau dintre părinți, membri în tot felul de comisii (de organizare și evaluare a concursurilor școlare și a olimpiadelor, de control intern, de sănătate și securitate în muncă, de acordare a burselor școlare etc.), consilieri în activități de realizare a incluziunii pentru copii din medii dezavantajate, inițiatori sau participanți la proiecte educaționale de la nivel local și până la nivel internațional, autori sau coautori de resurse educaționale, inițiatori de activități de voluntariat. De aceea, unii profesori așteaptă vacanța mare cot la cot cu elevii. Oricum, vacanța mare nu este 100% timp liber pentru toți profesorii. Eu, personal, nu cred că am reușit vreodată să beneficiez de toate zilele de concediu. Vacanța mare a însemnat ani de zile organizarea a tot felul de examene, de la cele ale elevilor și până la cele ale profesorilor, organizarea de tabere școlare, participarea la cursuri de formare.
Mai este așteptat cu entuziasm începutul școlii?
Cred că în prezent începutul școlii este ceva mai așteptat decât odinioară. Acum, școala reprezintă un alt fel de spațiu decât înainte, când însemna doar studiu și respectarea cu strictețe a regulamentelor. Este un mediu în care elevii socializează, împărtășesc experiențe, participă la diverse activități, se implică în proiecte și își manifestă liber personalitatea. De aceea, unii copii chiar așteaptă începutul unui nou an școlar, fie doar și pentru reîntâlnirea cu colegii. Nu mai spun de unii părinți, care văd în școală un fel de izbăvire. Nu este chiar ușor să porți grija unui copil sau adolescent 24 de ore din 24.
„Fiecare cartier avea un loc pe care copiii îl numeau «groapa»“
Ce însemna pentru copiii de altădată vacanța de vară?
Vacanța de vară era un timp al petrecerii timpului în aer liber de dimineața și până seara târziu. Mă consider norocoasă că am trăit prima perioadă a copilăriei în localitatea mea natală, Mihail Kogălniceanu. Curtea era un spațiu generos pentru jocurile sportive: improvizam cu fratele meu coșuri de baschet sau garduri pentru sărituri, jucam fotbal, tenis cu fluturași, construiam „mașinuțe“ cu rulmenți și făceam curse pe stradă. Mă cățăram prin pomii fructiferi din curtea bunicilor sau a vecinilor, îi primeam în vizită pe verii de la oraș care se bucurau că pot petrece câteva zile „la țară“, luam preșuri din casă și ne adunam cu fetele de pe stradă pentru tot felul de jocuri, adesea de improvizație. Îmi plăcea să˗i ajut pe bunicii mei să culeagă legume din grădina cu zarzavaturi sau să ud răsadurile cu furtunul.
Cum a fost trecerea de la „țară“ la oraș?
Ne˗am mutat în Constanța în 1977. Pe atunci, orașul era un întreg șantier și aproape fiecare cartier avea un loc pe care copiii îl numeau „groapa“, unde se adunau să se joace. Țin minte că jucam 9 pietre, elasticul, de-a v-ați ascunselea, piciorușul. Participam cot la cot cu băieții la „campionatele“ de coci, un joc cu bile de sticlă (limone) sau de oțel (provenite din rulmenți) și cu ținte formate din capace de sticle sau din monede, pe care le numeam came. Distracția cea mai mare era, însă, mersul la plajă, unde ne aliniam și 15 cearșafuri. Când am mai crescut, nopțile devoram, efectiv, cărți. Într˗o vacanță am citit atât de multe romane și într˗un ritm atât de rapid, încât au început să mi se amestece personajele. Am simțit, ulterior, nevoia de a reciti cărțile acelea.
Nicio vacanță fără Gheba
Cum se implica școala în vacanța de vară a copiilor de altădată?
Adesea, ni se dădeau teme de vacanță. De exemplu, Gheba (n.r. – Grigore Gheba, matematician român, autorul celor mai multe culegeri) era ceva obișnuit. Dar, deși am fost mereu o elevă foarte bună, nu˗mi plăcea să am teme de vacanță. Dacă nu le rezolvam încă de la începutul verii, mă urmărea ideea că am teme și nu˗mi pria 100% vacanța. Ni se dădeau liste de lecturi obligatorii. Nu țin minte titlurile de cărți obligatorii, ci doar cărțile pe care le˗am ales eu să le citesc. Tot ce este ales cu sufletul și în care te regăsești rămâne întipărit pentru totdeauna. Am mers mereu în taberele organizate de școală. La început, taberele durau și 12˗14 zile, aşa că aveam timp nu doar să trimitem cărți poștale sau scrisori acasă, ci să și primim răspuns. Era un moment foarte emoționant când ne adunau în careu și directorul taberei venea în față cu un teanc de vederi și de plicuri și striga numele destinatarului. Am avut norocul să am un tată așa cum a fost tatăl meu, căruia îi plăcea să scrie și chiar scria extraordinar de frumos. Mereu mă număram printre cei care primeau scrisori de acasă. Pe atunci, taberele se organizau prin Direcția Taberelor și erau accesibile tuturor copiilor.
Unde nu mereu erau condiții exemplare...
Exact, condițiile nu erau neapărat strălucite. Ba, dimpotrivă. Uneori ne spălam în râu sau în jgheaburi amenajate special pentru igiena personală undeva, la marginea taberei. Dar nu interesa pe nimeni asta. Copiii nu au nevoie decât de a fi împreună, de a sta în aer liber și de a se juca. Nu le trebuie condiții de hotel de cinci stele, cum cred adulții. Ei au nevoie de o lume reală, în care să se cunoască pe ei înșiși și între ei, de detașare de divertismentul distructiv pe care tot adulții din ziua de azi l˗au creat și l˗au promovat. Odată am stat în niște barăci care fuseseră ale muncitorilor de pe un șantier, dar a fost tabăra cea mai frumoasă și mai încărcată de amintiri frumoase. Și în taberele la care am fost ca elevă, și în cele organizate ca învățătoare, țin minte că la cantină făceam de serviciu o zi, cadre didactice și elevi: curățam cartofi, așezam farfuriile, adunam flori pe care le puneam pe mese, în pahare cu apă, pregăteam mici surprize. Se legau prietenii frumoase, căci ne adunam grupuri din toate colțurile țării. Copiii erau fericiți, conectați cu ei înșiși, cu prietenii lor, cu natura. Copilăria avea propriul sens și propriile valori.
„Lupta pentru citit nu trebuie abandonată“
În prezent, educatorul, profesorul mai dau elevului teme de vacanță?
Unii profesori dau teme de vacanță, alții nu. Depinde de disciplina predată. În prezent, există atât de multe caiete de vacanță, încât copiii și cadrele didactice au de unde alege. Cât timp tema nu este văzută ca ceva obligatoriu, iar copilul are un program agreat de comun acord cu părinții, temele de vacanță pot deveni o activitate făcută cu plăcere. Aici intervine mult rolul familiei, gradul în care părinții sunt sau nu parteneri implicați cu adevărat în educația copilului. Personal, le recomand elevilor mei să citească și să˗și completeze jurnalele de lectură.
Ce ar trebui să facă profesorii, părinții pe timpul vacanței pentru ca elevii să nu piardă de tot legătura cu școala?
Nu cred că a pierde pentru o anumită perioadă legătura cu școala este ceva rău. Gândiți˗vă la adulții care simt nevoia de a se detașa de tot de îndatoririle de serviciu. Nu cred că vreunui adult, când pleacă în concediu, i˗ar plăcea să să gândească sau să˗și ocupe o parte din timp cu rezolvarea unor sarcini de serviciu. Este vorba de o igienă mintală firească. Nu credeți că și copiii au nevoie de așa ceva? Un adult are un program de opt ore pe zi. Un elev, dacă adunăm orele petrecute la școală și cele dedicate temelor pentru acasă, cam tot acolo ajunge, sau chiar la mai multe ore. Nu e firesc să simtă nevoia să se detașeze și el, în vacanță, de școală? În ultimele săptămâni de școală, se fac recapitulări și sistematizări ale materiei. În primele săptămâni din noul an școlar se face actualizarea cunoștințelor din anul școlar anterior. Mie, personal, îmi este suficient asta, ca să mă asigur că elevii mei au cunoștințele și deprinderile de lucru, astfel încât să ajungem împreună la un alt nivel. Lucrurile învățate temeinic nu se uită.
Investiții pentru activitățile recreative
Ce activități extracurriculare ar putea să facă? Oferă școala programe de vacanță? Mă refer aici la proiecte pe placul lor.
În ultimii ani au apărut numeroase instituții și asociații care oferă programe de vacanță, de la tabere și până la școli de vară, în care copiii și adolescenții găsesc contextul ideal de a˗și continua dezvoltarea cognitivă, emoțională, socială și fizică. Este un lucru foarte bun. Dar prea puține oferă programe gratuite, la care să aibă acces orice copil, mai ales cei din familii care nu˗și permit sau care nu vor să aloce bani pentru „distracția“ copiilor. Și, atunci, se ajunge tot la școală, de la care se așteaptă să ofere programe gratuite de vacanță. Ar fi încă o sarcină aruncată pe umerii cadrelor didactice, care oricum nu au pregătirea necesară pentru a veni în întâmpinarea unor alte tipuri de așteptări și de nevoi ale elevilor. Care este principalul rol al unui profesor de limba și literatura română? Dar al unuia de științe exacte? Dar al unuia de educație fizică? Fiecare este pregătit pentru domeniul său și acolo trebuie să se perfecționeze permanent și să exceleze, astfel încât să ofere elevului ore de calitate, cu adevărat. Activitățile recreative pentru copii sunt ceva serios și trebuie făcute cu personal specializat, într˗un cadru adecvat. Nu văd cum un profesor de științe, de exemplu, să devină peste noapte animator și nici o curte a unei școli vechi de mai bine de 50 de ani un spațiu ideal pentru joacă și pentru jocuri didactice sau sportive.
O soluție ar fi acordarea de vouchere de vacanță pentru copii, astfel încât toți să aibă acces la programele celor care chiar știu să se ocupe de asta. O altă soluție ar fi regândirea activității palatelor copiilor și a filialelor județene ale acestora.
În fiecare oraș mare funcționează încă Palatele Copiilor...
Palatele Copiilor pot deveni adevărate complexuri de agrement, în care vara să mișune copiii și adolescenții. Cadrele didactice de acolo fac lucruri admirabile, pentru că asta știu să facă și pentru asta s˗au format. Dacă ar avea finanțare serioasă și un alt statut, palatele copiilor ar putea oferi acele programe de vacanță gratuite de care vorbeam. Ar putea încheia în timpul verii parteneriate cu asociațiile și ONG-urile care pot oferi activități educative extrașcolare într˗un mod profesionist. Dacă vrei să ai o societate sănătoasă, trebuie să acorzi atenție tuturor aspectelor care formează personalitatea unui copil și trebuie să investești, ca stat. Un om trebuie să fie și instruit, și educat, indiferent în ce domeniu activează.
„Cititul este ca mersul pe bicicletă“
Ce lecturi de vacanță recomandă un dascăl?
Pentru vacanță, profesorii recomandă lecturi în funcție de nivelul de vârstă și de maturitate ca cititor al elevilor cărora li se adresează, punându˗le la dispoziție o listă cu titluri de cărți. Câteva obligatorii, cele mai multe la alegere. Ideal ar fi ca de la o anumită vârstă (11˗12 ani) copilul să aibă competența de a selecta ce să citească, astfel încât lectura să fie o activitate plăcută și hrănitoare cu adevărat. Eu am încurajat copiii să citească și alte cărți, căci oferta de literatură pentru copii și adolescenți este, din fericire, din ce în ce mai generoasă. În urmă cu vreo șase ani, le˗am cerut celor mai înfocați cititori dintre elevii mei să realizăm împreună listele de cărți recomandate pentru lectură. De asemenea, am mers cu ei la clase mai mici ca să le împărtășească din experiența lor de lectură.
Chiar în urma unui astfel de experiment am realizat un număr al revistei școlii, care a avut ca subtitlu „Citesc, sunt coolT!“. Cititul este ca mersul pe bicicletă: începi cu tricicleta, ajutat de părinți, apoi cu bicicleta cu roți ajutătoare, sub supravegherea profesorilor din învățământul primar, gimnazial și liceal, apoi pornești singur la drum, pe două roți. Poți ajunge la biciclete semicursiere, apoi la cursiere, sau te poți opri. Este și o chestie de alegere personală, la urma urmei. Și de valori formate în familie.
Așadar, nu poți convinge și nici forța un adolescent să citească.
Nu este chiar ușor să convingi un adolescent să citească, dacă nu are de mic acest „microb“. Unii părinți așteaptă minuni din partea profesorilor, în condițiile în care ei înșiși nu reușesc să˗i facă să renunțe la statul cu ochii în telefon sau în tabletă. Dar lupta pentru citit nu trebuie abandonată. Stă în puterea profesorilor să găsească noi și noi mijloace prin care să stimuleze gustul pentru lectură al elevilor.
Se încarcă comentariile...
