ANALIZĂ Care sunt facultăţile preferate de tinerii din statele dezvoltate ale lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Studenţii încă preferă meseriile din domeniul ştiinţelor sociale. Creşte însă interesul pentru cele tehnice
Studenţii încă preferă meseriile din domeniul ştiinţelor sociale. Creşte însă interesul pentru cele tehnice

O analiză publicată de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) arată că Ştiinţele sociale, Afacerile şi Dreptul sunt domeniile de studiu preferate de absolvenţii de liceu când aleg să meargă mai departe la universitate. Din păcate, semnalează specialiştii OECD, femeile încă se tem să aleagă domeniul ştiinţelor exacte sau cel tehnic.

În medie, aproape o treime, 32%, dintre noua generaţie de studenţi din statele OECD au ales programe de studiu în domeniul Ştiinţelor sociale, dublu faţă de cei care au ales Inginerie sau Construcţii (15%), al doilea domeniu ca interes manifestat de tineri, arată o analiză realizată de specialiştii în educaţie ai organizaţiei mondiale.

Cercetarea OECD arată că aceasta este o tendinţă observată în aproape toate statele, mai puâin în Finlanda şi în Coreea, unde un sfert dintre absolvenţii de liceu preferă domeniul tehnic (Inginerie sau Construcţii). În Belgia, în schimb, unul din patru elevi alege studii în domeniul Sănătăţii, depăşind media OECD.

La polul opus de află specializări precum Agricultura şi Serviciile, cu mai puţin de 10% dintre studenţi.At the other 

„Alegerea domeniului de studiu înseamnă alegerea unei cariere, a unei identităţi profesionale, a unui sector din societate şi, până la un anumit nivel, şi un stil de viaţă şi un set de valori. Însă, nu mai există o relaţie directă între specializarea studiată şi viitorul job, pentru că tinerii din ziua de azi pot să dobândească uşor noi abilităţi şi au multiple căi să se specializeze în diferite domenii”, explică analiştii OECD.

Femeile aleg domeniul Umanist

Însă, aceştia au atras atenţia că stereotipiile încă influenţează femeile în alegerea domeniului de studiu, în continuare fiind înregistrat un număr redus de tinere care aleg Ştiinţele, precum Ingineria (14% femei, faţă de 39% bărbaţi).

Ca atare, este scăzut şi numărul femeilor care au meserii în acest domeniu: aproape 60% dintre absolventele de Fizică, Matematică şi Inginerie au primul job într-un alt domeniu decât cel studiat, faţă de 30% în cazul bărbaţilor, mai arată analiza OECD.


Profilul studentului de azi: tânără de 22 de ani care studiază ştiinţele sociale

Peste 23 de milioane de tineri din ţările membre OECD şi G20 încep, anul acesta, facultatea. Cei mai mulţi studenţii din anul I sunt tinere în vârstă de 22 de ani care vor studia ştiinţe sociale timp de patru ani.

PISA 2012 Elevii români, în topul chiulangiilor înainte de testări. Absenţele au afectat rezultatele ţării

România se află pe locul  patru în rândul statelor OECD (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) în ceea ce priveşte numărul de elevi care au chiulit de la şcoală înainte cu două săptămâni de testele internaţionale PISA 2012 (matematică, ştiinţe şi citit), se arată într-un studiu PISA in Focus din ianuarie. Absenţele au scăzut, în medie, cu 11 puncte rezultatele României la aceste teste internaţionale.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite