Admiterea la liceu scandalizează elevii și părinții

0
Publicat:

Elevii și părinții se împotrivesc unui examen suplimentar de admitere la liceu, ulterior Evaluării Naționale, așa cum prevede noul proiect al legii învățământului preuniversitar. Care sunt argumentele lor și cum se poziționează ministrul Ligia Deca.

Colegiile ar putea impune o admitere proprie Foto: Ora de Sibiu
Colegiile ar putea impune o admitere proprie Foto: Ora de Sibiu

Prezentă și în proiectul fostului ministru Sorin Cîmpeanu și aprig contestată de elevi și de părinți, prevederea potrivit căreia liceele unde există concurență dovedită pot organiza o testare suplimentară a fost menținută și în actualul proiect al Ligiei Deca. Prezentă în studioul Adevărul live, ministrul Educației, Ligia Deca, a explicat că a procedat astfel pentru că pe de o parte a existat o solicitare a Alianței Colegiilor Centenare. ”Acestea au cerut să-și poată selecta mai bine elevii. Nu întotdeauna Evaluarea Națională – care se susține la Română și la Matematică – poate selecta suficient de bine pentru profiluri care necesită cunoștințe și la alte materii. De exemplu, Chmie, Biologie. De asemenea, avem o problemă în ceea ce privește potrivirea cu profilul, ca urmare a repartizării computerizate. Nu de puține ori, opțiunile exprimate de elevi sau de familie vizează mai degrabă anumite unități de învățământ, anumite licee, decât profilul pe care și l-ar dori. Adică, în loc să treacă toate profilurile de matematică-informatică unde ar putea ajunge, pentru că asta își dorește elevul, trec toate profilurile existente la un liceu. Care li se pare că ar fi unitatea de învățământ dorită”, a explicat Ligia Deca.

Nu oricine poate 12 ore de științe pe săptămână

Ori, la un profil intensiv de matematică-informatică un elev ajunge să facă 10-12 ore de matematică și științe într-o săptămână: ”Poate este bine să vedem înainte dacă elevul își dorește și are potențialul să urmeze un asemenea profil”, a subliniat ministrul.

Chiar și în condițiile acestei duble testări, a mai spus oficialul, Evaluarea Națională are relevanță pentru că acest examen testează achizițiile la nivel mediu: ”După terminarea gimnaziului. Este valabilă pentru toți elevii. Dacă ne uităm la formula propusă - 60% dintre locurile de la profilurile foarte căutate pot fi scoase la examen dacă liceu dorește – însă 40% rămân pentru repartiția computerizată, pe baza notei de la Evaluarea Națională. De ce? Pentru că se poate întâmpla ca în ziua examenului pe profil să nu poată da randament, din motive subiective. Și atunci, există această posibilitate să opteze în continuare pentru profilul dorit și să fie distribuit pe baza notei de la Evaluarea Națională”.

Părinții: liber la meditații

Din punctul de vedere al Consiliului Național al Elevilor și al Federației Naționale a Părinților, dublarea examenului de intrare la liceu nu are decât dezavantaje. Un dezavantaj ar fi acela că reprezintă un stres în plus pentru un copil de 13-14 ani. ”Admiterea la liceu, în forma în care este prevăzută în proiectul de lege, va aduce după sine o multitudine de probleme, precum diferenţe între elevi, segregare şcolară şi o probabilitate crescută de repartizare inechitabilă în învăţământul liceal. Procesul de admitere ar trebui să fie unul unitar - prin repartizare computerizată-, bazat pe standarde clare de evaluare, care să se desfăşoare într-un mod non-competitiv.", se arată într-un comunicat al Consiliului Naţional al Elevilor.

Elevii mai spun că, în condițiile în care rata abandonului școlar este într-o creștere continuă, orientarea către alegerea profilului potrivit la liceu s-ar putea face printr-o consiliere profesională constantă oferită elevilor de gimnaziu.

Un alt dezavantaj al examenului dublu este acela că alimentează sistemul meditațiilor private, mai ales că nu în toate școlile din România profesorii sunt la fel de buni și predau la fel de bine. ”Fix așa se va întâmpla. Meditații la toate disciplinele la care vor decide colegiile de top. Am spus de sute de ori, ne dorim cu toții să evaluăm cât mai "rotund", dar haideți să asigurăm calitatea actului educațional la nivelul tuturor școlilor. Prin această admitere mărim decalajul dintre rural și urban. Cei buni vor fi și mai buni, dar și epuizați fizic și psihic, cei care mai aveau o brumă de șanse vor fi eliminați total”, este de părere Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Părinților.

Cu alte cuvinte, nu doar profesorii de Română și de Matematică vor da în continuare meditații, ci și cei de Fizică, Chimie, Biologie, dacă admiterea la colegiile de top va conține astfel de probe.

Trebuie menționat și faptul că proporția locurilor scoase la admitere de colegii a scăzut de la 90%, cum era propunerea în proiectul lui Cîmpeanu, până la 60%, cum este acum, în proiectul lui Deca, iar subiectele nu mai sunt concepute de profesorii colegiilor, ci de specialiștii Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare din cadrul Ministerului Educației. În varianta Deca, aceste subiecte vor fi elaborate în conformitate cu programele la nivel gimnazial, „cu un grad de dificultate adecvat competiţiei, respectiv mai degrabă pentru selecţie decât în forma de examen sumativ pe care o are Evaluarea Naţională”. Repartizarea computerizată se va face după Evaluarea Națională și după concursul de admitere la liceu.

Ce spune fostul ministru Funeriu

Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, în mandatul căruia a fost adoptată precedenta lege a Educației nr. 1/2011, atrage atenția asupra unui alt aspect al proiectului: ”Toată lumea știe că o materie neevaluată este o materie neînvățată. Elevii învață materiile care se dau la examene, aceasta este realitatea în orice țară, în orice sistem educațional. Trecerea de la gimnaziu la liceu se bazează pe Română și pe Matematică. Iar elevii de clasa a VII-a, a VIII-a învață doar aceste matenuu. Nu învață lucruro fundamentale – Fizică, Chimie, Istorie, Geografie. Soluția era destul de simplă și deja era prevăzută de Legea nr. 1 – să se dea la finalul gimnaziului examen din patru materii: Română, Matematică, un examen de științe exacte și unul de știine umanistice. Și fiecare liceu – pentru că e important și ca fiecare liceu să-ți spună cuvântul în selecția copilului – să stabilească un set de coeficienți ai fiecărei materii. De exemplu, un liceu axat pe matematică, Fizică, Chimie, să dea o pondere mai mare în admitere științelor exacte. Nu e greu, e ușor și nu am cădea în această capcană a două examene diferite”, a declarat Funeriu pentr RFI.

În condițiile în care noile legi ale educației vor fi adoptate în acest an, atunci 2028 ar putea fi primul an în care se vor aplica noile reguli de admitere la liceu.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite