UPDATE Donald Trump şi-a anunţat deciziile legate de Hong Kong

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că începe procesul de revocare a tratamentului preferenţial de care beneficiază Hong Kongul. Alte măsuri vizează studenţii chinezi şi întreprinderile din China cotate în Statele Unite.

Donald Trump apreciază că ceea ce a făcut China în Hong Kong este „o tragedie” pentru lume.

Vom acţiona pentru a revoca tratamentul preferenţial pentru Hong Kong”, a declarat liderul de la Casa Albă, adăugând că Statele Unite vor impune, de asemenea, sancţiuni persoanelor considerate responsabile de îngrădirea autonomiei fostei colonii britanice.

„Hong Kongul nu mai este suficient de autonom pentru a justifica tratamentul special pe care l-am acordat teritoriului după retrocedarea sa” Chinei, a subliniat Trump, citat de AFP.

„Cer administraţiei mele să lanseze procesul de încetare a scutirilor care au permis Hong Kongului să aibă parte de un tratament diferit şi special. Aceasta va afecta totalitatea acordurilor (cu Hong Kongul, n. red.), de la tratatul nostru de extrădare până la controlul exporturilor de tehnologie cu utilizare dublă sau multiplă, cu puţine excepţii”, precum şi tratamentul acordat oraşului ca teritoriu vamal separat de China continentală, a precizat Donald Trump.

Pe de altă parte, preşedintele american a anunţat vineri suspendarea intrării în ţară a „anumitor cetăţeni din China”, consideraţi „drept potenţiale riscuri la adresa securităţii”.

Locatarul Casei Albe a rămas însă evaziv cu privire la amploarea exactă a acestei decizii şi cu privire la numărul studenţilor care ar putea fi vizaţi.

Potrivit Institutului Educaţiei Internaţionale (IIE), chinezii sunt cei mai numeroşi studenţi în Statele Unite - aproape 370.000 în 2018-2019, reprezentând o treime din total.

Trump le-a cerut totodată colaboratorilor săi să ia la puricat întreprinderile chineze cotate în Statele Unite.

„Societăţile de investiţii nu ar trebui să-şi supună clienţii unor riscuri ascunse şi inutile prezentate de întreprinderile chineze care nu joacă după aceleaşi reguli. Americanii au dreptul la un tratament echitabil şi transparent”, a declarat el.

Peste 150 de întreprinderi din China sunt cotate în Statele Unite, unde însumau 1.200 de miliarde de dolari în 2019, potrivit Congresului american.

Unul dintre numele grele care figurează pe listă este Alibaba, un gigant al comerţului online, care a realizat în 2014 cea mai mare intrare pe Bursă din toate timpurile pentru Wall Street, de 25 de miliarde de dolari.

Senatul american a adoptat recent un text care, dacă este adoptat de Camera Reprezentanţilor, va obliga întreprinderile chineze să dovedească faptul că nu se află sub controlul statului şi că respecte regulile contabile americane, riscând astfel să-şi piardă cotarea.

Reţeaua de cafenele Luckin Coffee, rivala chineză a gigantului american Starbucks în China, anunţa la jumătatea lui mai că Nasdaq i-a cerut să se retragă de pe Bursa de la New York, în urma unui scandal în centrul căruia s-a aflat o fraudă uriaşă, care a zguduit societatea.

Potrivit preşedintelui american, China „nu şi-a respectat promisiunea făcută lumii de a asigura autonomia Hong Kongului”.

Reacţia lui Donald Trump are loc ca urmare a deciziei regimului comunist de la Beijing de a impune o lege privind securitatea naţională în Hong Kong.

La capătul unui an de proteste faţă de ingerinţele Chinei în afacerile oraşului, puterea de la Beijing a găsit de cuviinţă să răspundă printr-o lege care îi permite să acţioneze direct, ocolid autorităţile locale, împotriva subversiunii, separatismului, terorismului şi amestecului extern. Experţii văd în acest demers drept o anulare a principiului „un stat, două sisteme” şi o preluare a controlului total asupra teritoriului semiautonom.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite