Un grup de experți militari americani face apel la Trump să pună presiune maximă asupra lui Putin. Sfaturi pentru Zelenski
0Experți militari americani de rang înalt l-au îndemnat pe președintele Donald Trump să folosească amenințarea armelor cu rază lungă de acțiune pentru Kiev și posibilitatea impunerii de tarife vamale agresive partenerilor comerciali ai Rusiei pentru a-l determina pe președintele rus Vladimir Putin să înceapă negocieri serioase de pace privind Ucraina, relatează Kyiv Post.

Apelul a fost făcut la un eveniment la care au participat experți din domeniul apărării, găzduit marți de Fundația pentru Apărarea Democrațiilor (FDD) la Washington.
Putin nu va opri războiul până când nu va fi supus unor presiuni externe insuportabile pentru economia rusă, în condițiile în care Moscova alocă deja 40% din PIB pentru a susține războiul.
„Cred că Putin este în mod evident variabila critică în orice soluționare a războiului”, a apreciat Andy Bain, colonel în retragere al Corpului Pușcașilor Marini ai armatei SUA și director executiv al Fondului pentru Libertate al Ucrainei.
Putin nu va ceda pănă nu vor exista presiuni și în alte arii, a subliniat el.
Totodată, experții americani au argumentat că furnizarea armelor cu rază lungă de acțiune către Kiev s-ar putea dovedi esențiale pentru a schimba dinamica pe câmpul de luptă, dar și pentru a crește substanțial presiunea asupra Rusiei.
Pe termen scurt, grupul de experți a pledat pentru furnizarea rapidă de muniții ghidate de precizie, capabile de lovituri la adâncime.
De asemenea, au menționat necesitatea unor sisteme precum ERAM și APKWS pentru avioanele de vânătoare F-16, pentru a menține o presiune constantă asupra forțelor rusești.
SUA ar trebui să vizeze vistieria de război, propun experții
Experții au susținut că este imperios necesar să fie vizată finanțarea mașinăriei de război a Rusiei, de pildă comerțul cu combustibili fosili.
Potrivit lui Mark Montgomery, contraamiral în retragere al Marinei SUA și director al Centrului pentru Inovație Cibernetică și Tehnologică din cadrul FDD, sunt necesare măsuri imediate împotriva clienților Rusiei, de pildă taxe vamale de 100% pentru China, India și Turcia”, care achiziționează combustibili fosili via flotelor din umbră.
Acestea ar putea avea un „impact semnificativ asupra capacității ruse de a purta război, întrucât veniturile ar scădea, iar Rusia ar resimți presiunea, spune el.
Un câmp de luptă provocator, la care Rusia se adaptează constant
Analiștii avertizează că situația de pe câmpul de luptă devine din ce în ce mai dificilă pentru Kiev din cauza faptului că Rusia îmbunătățește tehnologia de război, în special dronele cu fibră optică.
Această inovație suprasolicită sistemele ucrainene de apărare aeriană și mijloacele de război electronic pe linia frontului și atrag forțele de rezervă ucrainene tot mai departe de linia de contact
Vizita cu miză mare a lui Volodimir Zelenski la Casa Albă
Invitat la Casa Albă vineri, președintele ucrainean trebuie să fie suficient de abil pentru a obține un sprijin esențial dacă nu vital din partea Washingtonului, spun experții.
Aceștia au sugerat că Zelenski ar trebui să adopte o strategie diplomatică atentă în scopul de a se alinia cu obiectivele declarate ale lui Trump.
Liderul ucrainean „trebuie să fie respectuos și să țină cont de ceea ce crede președintele SUA despre Ucraina și de cum să colaboreze cel mai bine cu el în această privință”, potrivit analistului Bain.
Deși în urma acestei întâlnirii se așteaptă să se ajungă la un nou acord privind armele, experții au avertizat că nu ar fi suficient pentru a încheia războiul, aceștia reiterând că doar presiunea economică și militară susținută îl va obliga în cele din urmă pe Putin să cedeze.