SUA: Revoltă în oraşul Ferguson după ce poliţistul care a ucis un tânăr de culoare a scăpat de urmărirea penală.Obama face apel la calm

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marele Juriu din Saint Louis a decis luni că poliţistul american Darren Wilson nu va fi urmărit penal după ce l-a împuşcat cu şase gloanţe pe tânărul de culoare Michael Brown, la începutul lunii august, în oraşul Ferguson, din statul Missouri, informează BBC. Au urmat revolte. Poliţia a fost ţinta a numeroase tiruri, iar aproximativ 12 imobile au fost incendiate, a anunţat marţi John Belmar, şeful poliţiei comitatului Saint Louis.

Familia tânărului Michael Brown a declarat că este „pround dezamagită” de verdict. „Suntem profund dezamăgiţi de faptul că ucigaşul copilului nostru nu trebuie să sufere consecinţele acţiunilor sale”, a anunţat familia Brown prin intermediul unui comunicat.

Mai mulţi membri ai comunităţii afroamericane i-au acuzat pe politiştii americani că l-au ucis pe tânăr din motive rasiale, acesta fiind neînarmat la momentul incidentului. De cealaltă parte, autoritaţile au susţinut că adolescentul, care era suspectat de furt, îi atacase pe ofiţerii de poliţie.

Astfel, după trei luni de deliberări, poliţistul Darren Wilson a scăpat de urmărirea penală, a anunţat luni seară procurorul Robert McCulloch. „Juriul a încercat să separe faptele de ficţiune. Unele dintre mărturii au fost contrazise de dovezile fizice”, a precizat procurorul Robert McCulloch.

Auzind decizia, mama lui Michael Brown, care se afla în faţa comisariatului din Ferguson, a izbucnit în lacrimi, după care a fost îmbrăţişată de mai multe persoane care au venit să o susţină. În faţa unui cordon de poliţie aliniat în spatele unor baricade, mulţimea scanda „poliţiştii ucigaşi trebuie să dispară!”.

Violenţele nu s-au lăsat prea mult aşteptate. După ce verdictul a fost anunţat mai multe persoane au început să arunce cu obiecte în direcţia forţelor de ordine, strigând „nu justiţie, ci pace!”, în timp ce poliţiştii îi somau să se oprească. La un moment dat, forţele de ordine au folosit şi gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe manifestanţi.

Cel puţin două vehicule ale poliţiei au fost incendiate de către protestatarii furioşi.

Sute de protestatari au ieşit furioşi pe străzi, au vandalizat mai multe clădiri şi au dat foc la maşini.

Presa americană scrie că în oraş se aud focuri de armă, iar poliţia a ripostat cu gaze lacrimogene. Grupuri de manifestanţi au aruncat cu pietre şi cărămizi, au spart geamurile unui restaurant şi au jefuit magazine.  

De asemenea ei au atacat o dubiţă a poliţiştilor pe care au încercat să o răstoarne. Anterior, în oraş a fost decretată stare de urgenţă, iar autorităţile au mobilizat 400 de militari ai Gărzii Naţionale.

image

FOTO AFP

În ultimele luni, oraşul Ferguson a fost scena numeroaselor proteste ale comunităţii afroamericane. Oamenii îi acuză pe politişti că ucid tineri de culoare doar din motive rasiale. Cel puţin doi ofiţeri de poliţie americani şi-au pierdut viaţa în revoltele iscate pe străzile oraşului Ferguson.

Preşedintele american Barack Obama a îndemnat cetăţenii să îşi păstreze calmul chiar dacă nu sunt de acord cu verdictul dat astăzi. La scurt timp după acest anunţ, poliţia a anunţat prin intermediul serviciului Twitter că au fost trase mai multe focuri de armă în oraş.

Barack Obama face apel la calm 

Peşedintele Barack Obama a lansat luni seara, de la Casa Albă, un apel la calm, după decizia unui mare juriu de a nu-l urmări în justiţie pe poliţistul alb Darren Wilson care l-a ucis prin împuşcare la începutul lui august, la Ferguson (Missouri), pe Michael Brown, un tânăr de culoare neînarmat, relatează AFP.

"Suntem o naţiune fondată pe respectarea legii", a declarat Obama într-o scurtă intervenţie, la câteva minute după anunţarea acestei decizii, la Ferguson, unde poliţia a tras cu gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe manifestanţi.

"Mă alătur părinţilor lui Michael Brown (tânărul ucis) îndemnându-i pe toţi cei care contestă această decizie să o facă în mod paşnic", a adăugat el, recunoscând că furia este o reacţie "de înţeles".

"Îndemn, de asemenea, forţele de ordine (...) să dea dovadă de reţinere", a subliniat el. reşedintele a avertizat faţă de tentaţia de a "disimula problemele" legate de rasism în Statele Unite.

"Este necesar să recunoaştem că situaţia de la Ferguson trimite la provocări mai importante cu care ţara noastră se confruntă în continuare", a sublinait şeful statului. "În prea multe regiuni din ţară există o neîncredere profundă între forţele de ordine şi comunităţile de culoare", a continuat el, evocând "moştenirea discriminării rasiale".

"Nu este o problemă doar la Ferguson, este o problemă în America", a subliniat Obama, primul preşedinte de culoare al ţării.

"Este necesar să înţelegem aceste probleme şi să vedem cum să facem progrese. Însă acest lucru nu se va face aruncând sticle, spărgând geamurile maşinilor (...) şi cu siguranţă nu atacând orice", a adăugat el.

Întrebat despre o eventuală vizită pe teren, la Ferguson, Obama a răspuns evaziv "să vedem cum evoluează lucrurile".

Citeşte şi:

Revoltă cu parfum de război civil în inima SUA. Cum au ajuns americanii să trăiască într-un stat militarizat

Violenţele au escaladat noaptea trecută în oraşul Ferguson din statul american Missouri, unde, la 9 august, un tânăr de culoare a fost ucis de poliţiştii care au tras cel puţin şase gloanţe în el.

Violenţele escaladează în Ferguson. Protestatarii au împuşcat un poliţist

Un poliţist american a fost împuşcat în noaptea de sâmbătă spre duminică în oraşul Ferguson din statul Missouri, unde de mai bine de o lună au loc zilnic proteste faţă de uciderea unui tânăr afroamerican, care a fost împuşcat de poliţişti.

Revolta rasială din SUA se intensifică: 31 de arestaţi, doi împuşcaţi

Violenţele au escaladat noaptea trecută în oraşul Ferguson din statul american Missouri, unde, la 9 august, un tânăr afroamerican a fost ucis de poliţiştii care au tras cel puţin şase gloanţe în el. 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite