Proteste, rasism şi un an electoral. Se află America într-un moment de cotitură ca acum jumătate de secol?

FOTO EPA-EFE

Anul 1968 a fost un moment de cotitură în istoria SUA: pe fondul revoltei populare tot mai puternice faţă de războiul din Vietnam, ale cărui costuri sociale şi financiare erau tot mai mari, apostolul paşnic al egalităţii Martin Luther King Jr a fost asasinat şi proteste violente au izbucnit în statele americane. 1968 era şi an electoral, cum este şi 2020. Se repetă istoria?

O analiză Los Angeles Times subliniază reperele acelui an marcat de tensiuni sociale sângeroase şi de doliu, de acum peste jumătate de secol. Cum 1968 a fost şi anul în care republicanul Richard Nixon a câştigat alegerile, paralela cu 2020 devine şi mai relevantă.

Naţiunea americană este zguduită în 2020 cum nu a mai fost din 1968: hăituita de o epidemie, împovărată de şomajul în creştere, peste ea s-au abătut şi molimele îngemănate ale rasismului şi inegalităţii care au fost acolo de la începuturile Americii însă au izbucnit încă o dată după moartea unui afro-american sub genunchiul unui ofiţer alb.

Dar în acest context al unor prevestiri sumbre, americanii trebuie să-şi aleagă preşedintele. Ce s-a întâmplat ultima dată când au făcut-o într-o atmosferă asemănătoare?

În 1968, ţara era marcată de dezbinări interne din cauza războiului din Vietnam consumator de resurse care devenise tot mai nepopular. Americanii îşi dădeau seama că este o cauză pierdută în ciuda încăpăţânării liderilor de a ascunde asta şi de a-l continua cu perseverenţă.

Apoi, Martin Luther King Jr., promotorul protestelor paşnice, care şi-a făcut o misiune din a arăta că toţi oamenii sunt egali, a fost asasinat la 39 de ani. Proteste au izbucnit în peste 100 de oraşe, flăcările au cuprins America şi zeci de oameni au murit.

Robert F. Kennedy, 42 de ani, a fost împuşcat după ce tocmai câştigase o rundă de alegeri primare, se pronunţase împotriva războiului din Vietnam şi preluase torţa lui King.

În Chicago, în timpul Convenţiei Naţionale Democrate, poliţia i-a zdrobit pe protestatari după ce şi-au scos însemnele pentru a nu fi identificaţi. Pe coridorul clădirii unde democraţii dezbăteau reporterii au fost brutalizaţi. Guvernatorul Connecticut, senatorul democrat Abraham Ribicoff ,a încercat să obiecteze faţă de tacticile agresive ale poliţiei, dar a primit înjurături şi insulte antisemite de la primarul oraşului Chicago, Richard J. Daley, tot un democrat.

Analiştii alegerilor din 1968 au apreciat că republicanii un câştigat pe fondul dezbinărilor interne ale democraţilor ai căror candidaţi nu s-au susţinut unii pe alţii după ieşirea din cursă.

Allen Matusow, expert în tulburările din anii 60, a spus că ţara se clătina din temelii. Peter D. Hart, care în 1968 a renunţat la a fi analist electoral şi a devenit strateg al campaniei democrate, a spus că în 2020 America traversează o nouă perioadă de instabilitate pe mai multe planuri: social, economic şi sanitar.

În noiembrie 1968, republicanul Richard Nixon a câştigat un mandat la Casa Albă după ce a promis să domolească tulburările din ţară şi să reinstaureze „ordinea şi disciplina” pe străzi. La votul popular scorul dintre el şi contracandidatul său democrat Hubert Humphrey a fost strâns, dar Nixon l-a zdrobit apoi în colegiul electoral şi poate ar fi învins cu o diferenţă şi mai mare dacă guvernatorul segregaţionist George Wallace nu ar fi câştigat cinci state sudice.

Donald Trump şi Joe Biden FOTO AFP

Istoria se repetă?

Istoria poate nu se repetă, dar există tipare care traversează cele două perioade.

Unul din strategii de campanie de-ai lui Nixon, Roger Ailes, a ajutat la înfiinţarea Fox News, una din cele mai ascuţite formule ale conservatorismului. Campania din 2016 a lui Donald Trump a rezonat peste ani cu populismul bombastic al guvernatorului Alabama, George Wallace, şi apelul acestuia la bigotism şi prejudecăţi rasiale. În ultima vreme, Trump aflat în campanie electorală rezonează cu Nixon numindu-se „preşedintele legii şi ordinii”, şi vorbind de o „majoritate tăcută” a votanţilor săi, scrie Los Angeles Times.

Ca şi Nixon în 1968, Trump ar putea beneficia de protestele care au aruncat ţara în haos cu un slogan care să restabilească ordinea, iar strategii campaniilor rivale dezbat în ce măsură se poate întâmpla asta. Un profesor de la Princeton, Omar Wasow, a studiat 137 de proteste izbucnite după asasinarea lui King, în aprilie 1968, şi a descoperit că Nixon a câştigat la diferenţă mai mare în districtele unde protestele au devenit violente, în timp ce contracandidatul său democrat a obţinut voturi în cele paşnice.

Profesorul crede că există democraţi moderaţi care nu-l agreează pe Trump, dar cărora le place ordinea, astfel că Trump ar putea beneficia de asta.

Însă, Larry Sabato, directorului centrului pentru politică la Universitatea Virginia, spune că Trump nu mai dispune de acea majoritate tăcută a lui Nixon.

„S-a produs o puternică diversificare a electorului de la Nixon încoace. Pe atunci votanţii albi constituiau între 85 şi 88% din electorat. Azi proporţia este de circa 70%. Trump nu va câştiga votanţi democraţi în acest fel. Nu va merge. Iar Nixon nu era preşedinte în exerciţiu. Candida împotriva unei administraţii democrate care eşuase. Trump nu poate arunca vina pe Biden pentru probleme”.

Echipa lui Trump e însă convinsă că există o majoritate tăcută a americanilor din clasa de mijloc şi muncitoare care nu a votat în 2016, dar o va face în 2020.

Unii dintre cei care au trăit în acea perioadă a anilor 60 ar putea avea nişte deja-vu-uri şi nu s-ar înşela prea mult, arată Los Angeles Times. Istoricul Rick Perlstein a observat în această privinţă: „Războiul civil domestic soft ai anilor 60 a creat liniile de luptă ale discuţiilor noastre politice de azi”.

Există conflictul dintre conservatori şi liberali, cum s-a păstrat şi războiul cultural, doar că acum nu mai priveşte înfăţişarea şi hainele, ci măştile de protecţie şi hidroxiclorochina.

George Floyd FOTO EPA-EFE
 

O altă America

Dar America este una extrem de diferită azi, chiar dacă a fost din nou lovită de tulburări sociale.

Populaţia albă a scăzut şi, în pofida unor diferenţe între venituri şi acces egal, persoanele de culoare se găsesc în consiliul director al corporaţiilor şi stau la masa negocierilor în Congres şi instituţii. Protestele nu au dimensiunile celor din 1968 şi sunt mai puţin mortale. Se bucură de mai mult suport şi empatie în societate şi poliţiştii înşişi s-au alăturat protestatarilor şi au îngenunchiat alături de ei în semn de solidaritate.

Moartea teribilă a lui George Floyd a fost peste tot condamnată chiar şi de combatanţii comentatori de la Fox News. Prin contrast, în 1968, Chicago Tribune scria: „Dacă eşti alb, simte-te vinovat pentru asta. Cedează drumul migranţilor din sud care au venit în oraşele noastre. Onorează-le fiecare dorinţă, întrucât liberalii îţi spun că e vina ta că nu sunt educaţi, nu au simţul responsabilităţii, nu ştiu să-şi păstreze joburile sau sunt leneşi şi dependenţi de taxele noastre”.

Mai erau şi alţii care gândeau în aceşti termeni: guvernatorul Californiei , Ronald Reagan, care a pierdut nominalizarea republicană la preşedinţie în favoarea lui Nixon, a sugerat că King şi tulburările civile au pus bazele înfrângerii sale, el descriind evenimentul „o mare tragedie care a debutat cu compromisul nostru privind legea şi ordinea, iar oamenii au început să aleagă legile pe care să le încalce”.

Un fapt legat de protestele din 2020 are o rezonanţă specială: revoltele au izbucnit nu în sudul profund, cu istoria sa întunecată, ci în Minnesota, unde democratul Humphrey a apărat drepturi civile, urmat apoi de alţii.

Istoricii din tânăra generaţie privesc altfel moştenirea anilor 60: „nu este doar haos. Cu siguranţă ne îngrijorează. Dar istoria americană a cunoscut revolte şi rebeliuni care au adus schimbări concrete în societate”.

Deja liniile politice sunt conturate. Trump e determinat să împiedice protestele violente chiar şi cu soldaţi. Rivalul său democrat solicită reforme şi promite să înfiinţeze un consiliu de supraveghere a poliţiei în primele sale zile ca preşedinte. Totodată vrea să adopte imediat o legislaţie prin care să interzică imobilizarea cu piciorul.