O consecinţă pozitivă a pandemiei: Emisiile de gaze cu efect de seră din SUA, la cel mai mic nivel după cel de-al Doilea Război Mondial - RAPORT
0Emisiile de gaze cu efect de seră au scăzut cu 10,3% în 2020 în Statele Unite, cea mai mare scădere înregistrată după cel de-al Doilea Război Mondial, în condiţiile în care pandemia de coronavirus a încetinit economia, potrivit Reuters, care citează un raport publicat marţi de analiştii americani.
Consecinţele economice din cauza răspândirii necontrolate a noului coronavirus – mai ales în sectoare precum transport, energie electrică şi industrie – au avut ca rezultat o scădere mai mare a emisiilor decât în timpul recesiunii din 2009, când emisiile au scăzut cu 6,3%, se arată în raportul Rhodium Group.
Scăderea înregistrată arată că Statele Unite vor depăşi angajamentul luat în baza acordului climatic de la Copenhaga de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 17% sub nivelul din 2005 până în 2020, potrivit G4Media.ro.
Emisiile vor scădea de fapt cu 21,5% comparativ cu 2005.
Autorii raportului au avertizat însă că scăderea nu ar trebui să fie văzută ca o garanţie a faptului că Statele Unite îşi vor putea îndeplini un angajament mai ambiţios luat în baza acordului climatic de la Paris de a reduce emisiile cu 28% sub nivelul din 2005 până în 2025.
„Odată cu distribuţia vaccinurilor împotriva COVID-19, ne aşteptăm la o reluare a activităţii economice în 2021, însă fără modificări structurale semnificative în intensitatea carbonului în economia SUA, emisiile vor creşte probabil din nou”, se mai arată în raport.
Cea mai mare reducere a emisiilor s-a înregistrat în sectorul transporturilor, care a înregistrat o scădere bruscă a emisiilor cu 14,7% faţă de nivelurile din 2019 în condiţiile reducerii călătoriilor, în special la începutul pandemiei în martie anul trecut, se arată în raport.
O scădere semnificativă a emisiilor cu efect de seră s-a înregistrat şi în cazul centralelor electrice – o scădere cu 10,3% sub nivelul din 2019 – determinată de reducerea activităţii centralelor pe bază de cărbune şi o scădere generală a cererii de energie electrică ca urmare a consecinţelor economice cauzate de pandemie, se mai arată în document.