Noua bancnotă 3D de 100 $, în luptă cu dolarii falşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din februarie anul viitor va intra în circulaţie bancnota ce încorporează elemente de securitate de înaltă tehnologie. Scopul noului „Benjamin“ este de a combate falsurile, şi mai ales „superbancnota“ despre care se crede că ar fi fabricată în Coreea de Nord.

Este prima dată după 1996 când guvernul american schimbă bancnota de 100 de dolari, hârtia cu cea mai mare valoare emisă de Trezoreria SUA. Noul model prezentat în aprilie, „încorporează cea mai bună tehnologie disponibilă pentru a ne asigura că suntem cu un pas înaintea falsificatorilor", după cum a declarat secretarul Trezoreriei americane, Tim Geithner.

Citiţi şi:

Captură de 11.000 de dolari falşi
România foloseşte în 2010 aceleaşi cupiuri monetare ca în 1947

Bancnota, ce va fi pusă în circulaţie pe 10 februarie 2011, va avea o bandă de securitate albastră, pe care vor fi mai multe imagini 3D ale „Clopotului Libertăţii" din Philadelphia şi ale cifrei „100". Aceste imagini se mişcă şi îşi schimbă culoarea atunci când bancnota este înclinată. „Clopotul Libertăţii", unul dintre cele mai proeminente simboluri ale Războiului de Independenţă din SUA, care îşi schimbă culoarea din arămiu în verde atunci când bancnota este înclinată, creează impresia că apare şi dispare într-o călimară aflată lângă portretul lui Benjamin Franklin. Noii „Benjamini" sunt proiectaţi încă din 2003. Banda de securitate e încorporată în bancnotă, nu e printată pe aceasta. La fel şi a doua bandă de securitate, vizibilă la stânga capului lui Franklin atunci când bancnota e ţinută în lumină.

Măsura face parte din efortul de a împiedica falsificările. Infractorii au folosit orice mijloace aveau la îndemână, de la noile tehnologii digitale la presele de modă veche în încercarea de a falsifica suta de dolari, spun oficialii americani.

„Guvernul SUA trebuie să o ia înaintea falsificatorilor şi să protejeze integritatea valutei noastre. O valută sănătoasă este piesa de bază a unei economii sănătoase", a declarat preşedintele Rezervei Federale, Ben Bernanke. Americanii susţin că, în afara SUA, bancnota de 100 de dolari este cea mai circulată şi mai falsificată. O altă schimbare de design este o nouă imagine a Sălii Independenţei din Philadelphia. Pe noua bancnotă va apărea spatele clădirii, şi nu faţa, ca pe vechiul model.

Trei elemente de siguranţă din vechiul design al bancnotei vor fi menţinute: o inscripţie cu faţa lui Benjamin Franklin, un fir de siguranţă şi cifra 100 care îşi schimbă culoarea. Bancnota va continua să poarte simboluri ale libertăţii americanilor, inclusiv pasaje din Declaraţia de Independenţă şi pana pe care fondatorii Americii au folosit-o pentru a semna documentul. Cele 6,5 miliarde de bilete bancare cu veciul design vor fi încă valabile, până când vor fi scoase, treptat, din uz.

„Superdolarul" nord-coreean

În ultimii ani, oficialii americani au încercat să combată producţia continuă de bancnote contrafăcute de foarte bună calitate despre care ei spun că sunt fabricate în Coreea de Nord. Cunoscute sub numele de „superdolari", falsurile nu sunt detectabile decât de cei mai sofisticaţi experţi în valute. Ele sunt realizate cu cea mai bună calitate de hârtie şi cerneală şi imită toate elementele de siguranţă ale valutei americane.

Serviciul Secret al SUA, agenţia însărcinată cu paza integrităţii dolarului, susţine că mai puţin de o sutime de procent din valoarea de 890 de miliarde de dolari a tuturor bancnotelor emise de SUA şi aflate în circulaţie în lume sunt false. Dar oficialii Serviciului spun că întâlnesc uneori „superbancnote" şi alte falsuri foarte sofisticate. „Cea mai bună apărare împotriva falsificatorilor e un public educat care poate identifica uşor noua bancnotă", a spus John Lange, agentul special al Serviciului Secret însărcinat cu investigarea falsurilor.

Campanie globală de informare

Guvernul american a lansat o campanie globală de informare a populaţiei în legătură cu schimbările în aspectul bancnotei. Detaliile sunt disponibile pe website-ul www.newmoney.gov. Estimările arată că două treimi din totalitatea bancnotelor de 100 de dolari sunt folosite în afara SUA. Tot bancnota americană este şi cea mai falsificată dintre toate valutele.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite