Musk își face un start-up de inteligenţă artificială, deși susține că AI prezintă „riscuri profunde pentru societate și umanitate”

0
Publicat:

Miliardarul Elon Musk vrea să lanseze un start-up de inteligenţă artificială care va rivaliza cu OpenAI, producătorul ChatGPT, potrivit Reuters. 

FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Proprietarul Twitter a format o echipă de cercetători şi ingineri AI şi este, de asemenea, în discuţii cu mai mulți investitori ai SpaceX şi Tesla privind noua sa afacere, relatează Reuters. 

X.AI Corp, înregistrată în Nevada

Musk a înregistrat luna trecută o firmă numită X.AI Corp, în Nevada, potrivit unei declaraţii depuse în acest stat.

Firma îl listează pe Musk ca director unic şi pe Jared Birchall, directorul general al biroului lui Musk, ca secretar, nefiind însă clar dacă firma are legătură cu iniţiativa lui Musk în domeniul AI. 

Musk nu a răspuns la o solicitare publicației și nu a comentat informațiile. 

Musk: Inteligența Artificială a scăpat de sub control, guvernele trebuie să intervină

Dezvăluirea cu privire la planul miliardarului vine la câteva săptămâni după ce a semnat o scrisoare deschisă a unui grup de experți în inteligență artificială și manageri din industrie, prin care este cerută o pauză de șase luni în antrenarea unor sisteme mai puternice decât modelul GPT-4 recent lansat de OpenAI, acuzând potențiale riscuri pentru societate și umanitate. 

„Cerem tuturor laboratoarelor AI să intre imediat într-o pauză de cel puțin șase luni, timp în care să înceteze procesul de învățare (de dezvoltare, îmbunătățire și rafinare - n.r.) a sistemelor AI mai puternice decât nivelul GPT-4. Această pauză ar trebui să fie publică și să poată fi verificată, iar etapa să includă toți actorii-cheie. Dacă o astfel de pauză nu poate fi pusă rapid în aplicare, guvernele ar trebui să intervină și să instituie moratorii”, arată scrisoarea, susținând că „sistemele de inteligență artificială cu inteligență uman-competitivă pot prezenta riscuri profunde pentru societate și umanitate”.  

Pe listă semnatarilor apar și Steve Wozniak, cofondator Apple, filosoful Yuval Noah Harari, precum și numeroși oameni de știință care lucrează în domeniul AI.   

Sistemele puternice de AI ar trebui dezvoltate doar atunci când suntem siguri că efectele lor vor fi pozitive și riscurile lor pot fi controlate”, continuă scrisoarea.   

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite