Halliburton, una dintre cele mai mari companii petroliere din lume, a pledat „vinovat” în cazul dezastrului ecologic din Golful Mexic
0Avocaţii Halliburton au pledat „vinovat” în faţa instanţei la acuzaţiile că mai mulţi angajaţi ai companiei au distrus documente şi alte dovezi care incriminau Halliburton în cazul scurgerii de ţiţei din Golful Mexic, cel mai mare dezastru ecologic din istorie.
Platforma petrolieră Deepwater Horizon, cea al cărei puţ aflat la mare adâncime în Golfum Mexic s-a spart, era controlată de gigantul britanic BP, însă în primele faze ale construcţiei, compania americană Halliburton a fost direct implicată în lucrări. Halliburton s-a ocupat chiar de cimentarea puţului care a cedat.
Joi, avocaţii companiei au pledat „vinovat” la acuzaţiile de distrugere de dovezi, iar compania va plăti o amendă de până la 200.000 de dolari pentru această infracţiune.
Halliburton a fost de asemenea de acord să fie ţinută sub supraveghere de autorităţi timp de trei ani.
Separat de înţelegerea din instanţă, Halliburton a făcut o contribuţie voluntară de 55 de milioane de dolari către Fundaţia Naţională pentru Faună şi Piscicultură, a anunţat Departamentul de Justiţie al Statelor Unite ale Americii.
Explozia platformei petroliere Deepwater Horizon a ucis 11 oameni, a ”îmbolnăvit” sistemul ecologic, a costat peste 42 de miliarde de dolari şi a schimbat industria de extracţie a ţiţeiului.
După doi ani, procesul s-a finalizat la sfârşitul anului trecut în afara instanţei, printr-o înţelegere între compania BP şi autorităţile americane. Rămân însă mii de de acţiuni penale civile şi tot atâtea întrebări privind adevăratul impact al exploziei de la 20 aprilie 2010.
Timp de 85 de zile, în Oceanul Atlantic a curs constant ţiţei. Sute de vase, avioane şi platforme petroliere mobile au fost necesare pentru a opri scurgerea.
Pata s-a întins pe sute de kilometri pătraţi de apă şi plajă, omorând mii de păsări şi peşti. Turismul şi pescuitul, principalele activităţi economice din regiune, au fost paralizate.
BP, care a fost cândva cea mai mare companie din Marea Britanie, a pledat ”vinovat” la 14 capete de acuzare, doi dintre angajaţii ei au fost acuzaţi de omor prin imprudenţă şi va plăti o amendă de 4,5 miliarde de dolari.
Este cea mai mare amendă penală dată vreodată, însă ecologiştii susţin că, având în vedere magnitudinea poluării şi anvergura operaţiunilor BP, suma echivalează cu o ”mustrare” pentru compania britanică.
BP, bună de plată pentru alte 61 de miliarde de dolari
Înţelegerea încheiată între reprezentanţii companiei britanice şi Departamentul pentru Justiţie al Statelor Unite nu acoperă însă procesele civile demarate de toţi cei care au fost afectaţi de scurgerea de ţiţei. Sumele cerute de aceştia se ridică la aproximativ 40 de miliarde de dolari.
În prezent, reprezentanţii companiei negociază un pachet de despăgubiri în valoare de 7,8 miliarde de dolari cu un grup de reclamanţi.
Totodată, înţelegerea nu cuprinde penalităţile de până la 21 de miliarde de dolari pe care BP ar putea să le achite pentru daunele ecologice.
Până acum, britanicii au plătit peste 42 de miliarde de dolari din cauza acestui dezastru. Operaţiunile de astupare a puţului şi de curăţare a apelor Golfului Mexic au costat aproximativ peste 32 de miliarde de dolari şi alte 10 miliarde de dolari au fost achitate către victime prin mai multe fonduri sau înţelegeri în afara tribunalelor.