Gigantul american care va concedia până la 30.000 de angajați în 2026: UPS reduce masiv livrările pentru Amazon
0Gigantul american de curierat UPS a anunțat că va elimina până la 30.000 de locuri de muncă în acest an, pe măsură ce își reduce livrările pentru cel mai mare client al său, Amazon, și își reconfigurează rețeaua pentru a se concentra pe clienți mai profitabili.

Reducerile de personal vor fi realizate prin oferte de plecare voluntară pentru șoferii full-time și prin neînlocuirea angajaților care părăsesc compania de bunăvoie.
Anul trecut, compania a demarat un plan de reducere a dependenței de Amazon, concentrându-se pe clienți mai profitabili, cum ar fi companiile din domeniul sănătății. În 2025, UPS a eliminat 48.000 de locuri de muncă și a închis 93 de locații. Alte 24 de locații vor fi închise în prima jumătate a acestui an, potrovit BBC.
„Suntem în ultimele șase luni ale planului de retragere accelerată de pe Amazon. Pentru întregul an 2026, intenționăm să reducem livrările cu încă un milion de colete pe zi, în timp ce continuăm să reconfigurăm rețeaua noastră”, a declarat CEO-ul Carol Tomé.
Potrivit raportului anual din 2024, UPS avea aproximativ 490.000 de angajați, dintre care aproape 78.000 în poziții de management. Compania are o forță de muncă sindicalizată.
UPS a anunțat, de asemenea, retragerea definitivă a flotei de avioane cargo MD-11, după un accident mortal produs în noiembrie, la Louisville, Kentucky. Aceste aeronave reprezentau aproximativ 9% din flotă și fuseseră deja suspendate după incident.
După anunț, acțiunile UPS au închis ședința bursieră în creștere ușoară, în contextul în care Amazon și-a dezvoltat semnificativ propriile servicii de livrare, depășind UPS și FedEx în volumul de colete gestionate.
În 2024, Amazon a livrat 6,3 miliarde de colete în SUA și, potrivit prognozelor, până în 2028 va depăși USPS la volumul total de livrări.
UPS a raportat venituri de 24,5 miliarde de dolari în ultimul trimestru al anului trecut și estimează o creștere surprinzătoare a cifrei de afaceri la 89,7 miliarde de dolari pentru 2026.























































