Fost general al marinei militare americane: 1 iunie ar putea fi „începutul sfârşitului democraţiei americane”. Cum a înţeles Trump protestele
0Într-un editorial publicat în Foreign Policy, John Allen, general în rezervă al marinei militare a SUA, fost comandant al Forţelor internaţionale de asistenţă NATO şi al forţelor americane în Afghanistan, a scris că ameninţările preşedintelui american cu intervenţia militară ar putea fi începutul sfârşitului pentru experimentul american.
Generalul în rezervă s-a referit la seria de acţiuni ale lui Donald Trump care ar putea marca un moment crucial pentru soarta democraţiei în SUA: discursul din Grădina Trandafirilor în care s-a proclamat preşedinte al „ordinii şi disciplinei”, intervenţia în forţă asupra protestatarilor din apropierea Casei Albe şi şedinţa foto din faţa bisericii preşedinţilor.
Acestea se află în legătură şi scoate la iveală faptul că preşedintele american nu a înţeles rostul protestelor şi astfel nici nu a putut să le abordeze sau să fie receptiv la mesajul lor. Nu a fost atins de emoţia lor şi, totodată, i-a invocat pe protestatarii paşnici - aceiaşi care aveau să fie violent dispersaţi pentru a-i asigura drumul spre biserica. I-a denunţat pe radicalii de stânga ca terorişti, fără să vadă perspectiva de ansamblu şi problemele sociale sistemice.
1 iunie este o zi pe care americanii trebuie să o ţină minte, scrie Allen.
Ziua în care Donald Trump a denunţat slăbiciunea guvernatorilor care nu fac nimic să aducă sub control tulburările din oraşele americane, ameninţând cu desfăşurarea trupelor, a prilejuit un moment năucitor care însă merită reţinut pentru trei motive importante.
Primul. Donald Trump nu doar că nu a oferit prea multe condoleanţe pentru moartea lui George Floyd, dar nu a spus nimic despre motivele fundamentale din spatele tulburărilor, despre factori adânc întipăriţi în societatea americană: inegalitatea şi rasismul sistemice, o absenţă istorică a respectului şi o respingere a justiţiei.
Preşedintele l-a menţionat pe George Floyd, dar nu a abordat deloc probleme vechi ale societăţii într-un moment în care ar fi fost necesar să o facă.Prin acţiunile lui a arătat că vede criza o problemă a persoanelor de culoare, o oportunitate de folosire a forţei astfel încât să se înfăţişeze ca preşedintele „ordinii şi disciplinei”.
Preşedintele a dovedit că nu înţelege cum stau de fapt lucrurile când s-a adresat susţinătorilor săi din mişcarea MAGA (Make America Great Again), spunându-le că „MAGA iubeşte afro-americanii şi persoanele de culoare”. Mişcarea are propriile ei argumente, dar este una a albilor. Ceea ce duce la următorul punct important.
Al doilea: Trump a arătat cât se poate de clar că el consideră protestatarii care au iscat tulburări şi s-au implicat în acte violente terorişti, adică nişte inamici. A oferit acest argument ca justificare pentru recursul la forţele federale - forţa sa „personală”- împotriva revoltelor. Secretarul apărării a folosit cuvântul „câmp de luptă” pentru a descrie situaţia din oraşele americane.
Infractori există de ambele părţi, dar marea majoritate a celor care au ieşit pe străzi revoltaţi de uciderea lui George Floyd, sunt de fapt dintre cei care au motive mai puternice de furie: nedreptatea, încarcerările în masă, arestările gratuite frecvente şi devalorizarea instituţionalizată a vieţii şi proprietăţii persoanelor de culoare.
Oricât de mult şi-ar dori sau ar avea nevoie preşedintele să-i vadă ca pe nişte terorişti, nu asta e realitatea.
Trump şi administraţia sa par că vor să fie siguri că arată spre vinovaţii pentru violenţe: antifasciştii Antifa.
Există într-adevăr extremism domestic şi trebuie să existe un statut de terorism intern pentru a acoperi această realitate. Dar cei care mai degrabă ar merita un asemenea statut sunt suprematiştii albi violenţi şi cei care îi sprijină. Chiar dacă şi Antifa se va dovedi demnă de acest statut, realitatea este că suprematiştii albi au ucis, linşat, torturat, terorizat, oprimat şi discriminat americanii de culoare de la începutul ideii de America. Ei au fost cei care au ucis mii de persoane de culoare, de multe ori în cele mai oribile moduri.
Aceşti terorişti au provocat mult mai multe daune Americii - fasciştii, Klansmen şi neo-naziştii, toţi cei care azi simt că luat un nou avânt - decât cei care le-au opus rezistenţă.
În cele din urmă, guvernatorii au suficientă putere de aplicare a legii - şi, în caz de necesitate, pot apela la forţa combatantă a Gărzii Naţionale - astfel încât să gestioneze criza la nivel local. Doar atunci când nu o pot face pot cere asistenţă federală. Dar istoria modernă a SUA nu cunoaşte niciun preşedinte care să trimită trupele federale într-un stat sau municipalitate contrar voinţei guvernatorilor.
Îndeplinirea intenţiei preşedintelui de a aduce armata pe străzi e ultimul lucru de care are nevoie acum America care poate pierde mult mai mult, nu doar respectul profund pentru armată.
Al treilea: pentru a crea o anume aparenţă de empatizare cu demonstranţii paşnici, preşedintele s-a proclamat „aliat” al acestora. Dar, în acelaşi moment, la câteva sute de metri distanţă, poliţia echipată pentru revoltă, violent şi fără a fi provocată, s-a năpustit asupra lor, i-a bătut pe mulţi dintre ei, a folosit proiectile luminoase, agenţi specializaţi şi i-a atacat cu sprayuri cu piper. Or nu au făcut nimic care să justifice aşa ceva. Apoi a devenit clar pentru toată lumea: voiau doar să-i împrăştie pe aceşti cetăţeni americani care se revoltau în faţa nedreptăţii sociale, să elibereze zona din apropierea bisericii episcopale Sfântul Ion, aflată de cealaltă parte a parcului, astfel încât preşedintele să aibă parte de şedinţa lui foto.
A fost pus în discuţie un discurs privind naţiunea, dar s-a convenit a fi o strategie puţin eficace pentru un preşedinte care s-a dovedit incapabil de simpatie, empatie, compasiune sau înţelegere.
Pesemne că Trump a simţit că este un moment prielnic pentru obţinerea unei victorii facile după eşecul revoltător al gestionării pandemiei de coronavirus aşa că a venit cu o abordare dură numindu-i slabi pe guvernatori şi primari şi pregătindu-se să trimită „mii de soldaţi înarmaţi, personal militar şi forţe de ordine” asupra americanilor ieşiţi pe străzi.
Donald Trump nu este o persoană religioasă, nu are nevoie de religie şi nu-i pasă de credincioşi decât în măsura în care asta slujeşte intereselor politice, scrie Allen în Foreign Policy.
Un foc a fost stârnit în pivniţa bisericii preşedinţilor cu o noapte înainte. A fost stins înainte să provoace daune, dar a doua zi, în după-amiaza zilei de 1 iunie, a fost înconjurată de agenţi Secret Service, forţe de ordine şi soldaţi. Zona fusese eliberată de protestatari cu gaze lacrimogene, sprayuri cu piper. O scenă s-a conturat tot mai limpede în faţa ochilor unei naţiuni îngrozite.
Preşedintele în faţa bisericii cu o biblie în mână apropriindu-şi un fundal al credinţei creştine pentru acţiunile sale. După ce şi-a privat cetăţenii de drepturile lor constituţionale, a mai adaugat încă un strat de legitimitate abuzurilor sale - de data asta unul religios. Şi peste toate a venit însoţit de personalul de la Casa Albă, dar şi de secretarul apărării Mark Esper şi procurorul general William Barr.
Au ştiut aceştia ce se întâmplase cu doar câteva momente în urmă, că drepturile civile a sute de cetăţeni paşnici fuseseră încălcate pentru pregătirea acestei scene? Le-a trecut prin minte că invocarea autorităţii divine pentru cauza preşedintelui încalcă separarea între stat şi biserică?
După acest moment sumbru pentru America, în noaptea care a urmat, teologii au dezbătut intens modul în care biserica şi Biblia au devenit arme în mâinile unui preşedinte pledant pentru propria cauză.
Episcopul Mariann Budde de la Dioceza episcopală din Washington a spus: „Vreau să o spun clar: Preşedintele tocmai s-a folosit de o biblie, textul cel mai sacru al tradiţiei iudeo-creştine, ca şi de una din bisericile diocezei mele fără permisiune ca platformă pentru un mesaj care contrazice învăţăturile lui Isus şi toate acele lucruri pe care noi le apărăm”.
Preşedintele a eşuat în a transmite emoţii sau a-şi asuma un leadership de care o întreagă naţiune are nevoie disperată în aceste momente de cumpănă. În schimb am putut afla cu toţii de ce a pregătit acea scenă pe 1 iunie, a scris generalul în rezervă.
A spus-o chiar el în timp ce ridica acea biblie în faţa bisericii. Totul avea de fapt legătură cu sloganul MAGA.
Ziua de 1 iunie a fost una absolut îngrozitoare, însă nu a venit cu surprize de proporţii pentru nimeni. Momentul a fost unul lămuritor în multe privinţe.
Aproape în acelaşi moment în care cetăţenii americani erau bătuţi în apropierea Casei albe în interesul preşedintelui, fratele lui George Floyd, Terrence, a mers la locul crimei. Copleşit de durere şi furie, i-a mustrat pe vandalii şi jefuitorii care întinează memoria fratelui său, dar apoi le-a spus americanilor ce e de făcut, şi anume să voteze. „Informaţi-vă. Sunt mulţi ca noi”.
Astfel că o zi marcată de ruşine şi ameninţare poate deveni una a speranţei. În acest fel aceasta poate fi marcată diferită în calendarul civic - ca începutul transformării democraţiei americane spre iluminare nu iliberalism. Schimbarea va trebui să vină însă de jos în sus, întrucât la Casă Albă nu vor găsi pe nimeni să o facă, conchide Allen.
Jim Mattis, fost secretar al Apărării în prima perioadă a mandatului lui Donald Trump, a transmis în The Atlantic un mesaj asemănător: „Donald Trump este primul preşedinte care nu încearcă să-i unească pe americani- nu o face nici măcar de ochii lumii. În schimb încearcă să ne dezbine. Vedem acum consecinţele a trei ani de efort deliberat în această direcţie. Suntem martorii consecintelor a trei ani de absenţă a unui leadership matur”.
Generalul Allen a scris că trimiterea trupelor federale asupra cetăţenilor americani este fără precedent în istoria SUA. Într-un editorial controversat pentru New York Times, senatorul de Arkansas, Tom Cotton, republican, care a îndemnat la mobilizarea armatei împotriva protestatarilor, a menţionat desfăşurarea trupelor federale în statele sudice pentru a impune ordinele de desegregarare: „Guvernatorul Orval Faubus, un democrat rasist, a mobilizat Garda noastră naţională în 1957 pentru a obstrucţiona desegregarea la Liceul Little Rock Central. Drept răspuns, preşedintele Eisenhower a federalizat garda şi a chemat divizia aeriană 101în ajutor. Dacă nu ar fi procedat astfel, a spus el, ar fi însemnat consimţirea la anarhie”, a scris Cotton.
După criticile apărute în spaţiul public, editorialul său a fost înlăturat de publicaţia New York Times.