Video Fost curier, condamnat la moarte în SUA pentru uciderea unei fetițe de 7 ani pe care a răpit-o de acasă. Detaliile oribile ale crimei
0Un fost șofer FedEx din Texas a fost condamnat la moarte după ce a recunoscut că a răpit și ucis-o pe Athena Strand, o fetiță în vârstă de 7 ani, pe care a luat-o de la domiciliul acesteia în timp ce livra un cadou de Crăciun. Apărarea a recunoscut gravitatea probelor, însă avocatul lui Horner a susținut că inculpatul ar fi avut circumstanțe atenuante.

Verdictul a fost pronunțat după aproape o lună de audieri, timp în care jurații au analizat probele prezentate de acuzare, inclusiv înregistrarea audio a ultimelor momente din viața copilei, surprinse în camioneta de livrări condusă de Tanner Horner, relatează CNN. Momentul din instanță poate fi urmărit mai jos.
Cadavrul Athenei Strand a fost descoperit la două zile după ce fusese dată dispărută de la locuința familiei sale din Texas.
Potrivit unei transmisiuni live a procedurilor judiciare, Horner nu a avut nicio reacție vizibilă în momentul în care judecătorul a citit sentința.
Jurații au concluzionat că există o probabilitate ridicată ca acesta să comită noi acte de violență criminală și că reprezintă o amenințare continuă pentru societate, considerând că nu există circumstanțe care să justifice o pedeapsă cu închisoarea pe viață fără posibilitatea eliberării condiționate.
În pledoaria de deschidere, procurorul James Stainton a afirmat că inculpatul a spus „minciună peste minciună” în încercarea de a-și justifica faptele, inclusiv versiunea potrivit căreia ar fi lovit-o accidental pe Athena cu dubița de livrări și ar fi ucis-o ulterior într-un acces de panică.
Înregistrările video și audio din interiorul camionetei au fost printre cele mai tulburătoare probe prezentate în instanță. Imaginile arată momentul în care Horner o urcă pe copilă în vehicul și îi spune să nu țipe, amenințând-o.
Ulterior, camera a fost acoperită, însă înregistrarea audio a continuat. Pe fundal se aud întrebările adresate de agresor despre vârsta copilei și școala la care merge, înainte ca acesta să oprească vehiculul și să-i spună că vor „petrece timp împreună”.
Conform probelor din dosar, Horner i-a cerut fetiței să-și scoată cămașa. Athena a început să plângă, întrebându-l ce face și dacă este un răpitor. Copila a cerut în repetate rânduri să fie dusă acasă și să își vadă mama.
La un moment dat, Athena l-a întrebat: „De ce faci asta?”, iar acesta i-a răspuns: „Pentru că ești drăguță.”
În continuarea înregistrării se aud țipetele copilei, zgomote de lovituri și sufocare. De asemenea, inculpatul este auzit amenințând-o: „Dacă nu taci, o să-ți fac și mai rău.”
Medicul legist a stabilit că Athena a murit în urma unor traumatisme provocate de lovituri cu un obiect contondent, asociate cu strangulare și sufocare.
Apărarea a recunoscut gravitatea probelor, avocatul lui Horner susținând însă că inculpatul ar fi avut circumstanțe atenuante, printre care expunerea prenatală la alcool, diagnosticul de autism, probleme psihice și intoxicație cu plumb.
Avocatul a cerut închisoare pe viață, însă jurații au respins solicitarea.
Familia Athenei a dezvăluit că pachetul livrat de Horner în ziua crimei era un cadou de Crăciun pentru fetiță: o cutie cu păpuși Barbie.























































