De ce a suspendat Pentagonul vaccinarea teroriştilor de la Guantanamo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto EPA EFE
Foto EPA EFE

Pentagonul a informat că a suspendat planul care prevedea vaccinarea împotriva COVID-19 a deţinuţilor de la Guantanamo, după un val de critici provocat de lipsa vaccinurilor pentru personalul medical şi americanii în vârstă şi vulnerabili, transmite Digi 24.

„Niciun deţinut de la Guantanamo nu a fost vaccinat. Luăm o pauză în dezvoltarea planului, pentru a reevalua protocoalele. Rămânem angajaţi faţă de obligaţiile noastre de a ne menţine trupele în siguranţă”, a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, potrivit Digi 24. 

În închisoarea americană de pe insula Cuba, sunt închişi circa 40 de deţinuţi, dintre care 26 sunt consideraţi ca fiind prea periculoşi pentru a fi eliberaţi, dar procedurile legale durează prea mult din cauza complexităţii dosarelor lor, fiind vorba despre deţinuţi având legătură cu „războiul împotriva terorismului”, printre care pakistanezul Khalid Sheikh Mohammed, considerat „principalul arhitect al atacurilor din 11 septembrie 2001”.

Conform sursei citate, numeroşi parlamentari americani s-au declarat imediat scandalizaţi, printre care alesul republican Kevin McCarthy. 

„Preşedintele Biden ne-a spus că are un plan pentru a învinge coronavirusul. Nu ne-a spus că intenţionează să dea vaccinul teroriştilor înaintea majorităţii americanilor”, a comentat el pe Twitter. 

Colega sa Elise Stefanik a adăugat: „Este de nescuzat şi antiamerican pentru preşedintele Biden să aleagă să acorde prioritate vaccinării teroriştilor de la Guantanamo înaintea americanilor în vârstă sau a veteranilor”. 

De altfel Statele Unite începe să impună alte noi măsuri de combatere a pandemiei, ca urmare a creşterii numărului infectărilor cu SARS-CoV-2.  Iar d âe luni, 1 februarie, americanii vor trebui să poarte mască când utilizează transportul public, oricare ar fi acesta,  a nunţat vineri Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite, în ziua  în care SUA au ajuns la 436.217 de decese şi la 25.901.960 de cazuri de COVID-19, potrivit unui bilanţ al Universităţii Johns Hopkins.

Noul preşedinte al SUA, Joe Biden, a prognozat că în februarie numărul deceselor va depăşi jumătate de milion. La rândul său, Institutul pentru Măsurători şi Evaluare în domeniul Sănătăţii (IHME) al Universităţii din Washington, pe ale cărui modele de predicţie a evoluţiei pandemiei se bazează Casa Albă, estimează că până la 1 mai numărul persoanelor decedate va ajunge la 595.000.

Totodată, Fauci, directorul Institutului Naţional pentru Boli Infecţioase şi Alergii din Statele Unite, a declarat recent că obiectivul preşedintelui ale Joe Biden de a livra 100 de milioane de doze de vaccinuri pentru COVID-19 în primele 100 de zile ale preşedinţiei sale ”este absolut posibil”

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite