Cum vor arăta SUA după Trump şi sub administraţia Biden. Aflată în declin, America are şansele unui parteneriat al egalilor cu restul lumii democratice

FOTO Shutterstock

Preşedinţia lui Donald Trump şi pandemia Covid-19 au dezvăluit o Americă plină de probleme structurale în toate planurile, iar Joe BIden vine pe acest declin în care reputaţia democratică a acestei superputeri a suferit daune considerabile, aratăThe Guardian.

În ultimele două decenii, Europa a avut problemele ei majore dar prin comparaţie cu slăbirea puterii globale a SUA ce a permis ascensiunea Chinei, situaţia sa pare aproape un marş triumfal, scrie editorialistul The Guardian Timothy Garton Ash. 

 Asumând că toate contestaţiile legale privind scrutinul se vor fi soluţionat până la data învestirii, Joe Biden va prelua o ţară dezbinată, un congres divizat şi un partid democrat prea puţin unit.

SUA sub preşedintele-ales Joe Biden vor fi un lider al unei reţele de democraţii, pentru că va fi o America de după declinul său, survenit în ultimii 20 de ani, dar şi după ce preşedinţia lui Trump a provocat daune de nedescris reputaţiei internaţionale americane. 

SUA nu mai sunt hiperputerea de la începutul secolului, întrucât au suferit un declin, în timp ce alte puteri s-au ridicat. Modul de gestionare a pandemiei COVID-19 a confirmat o societate cu probleme structurale profunde de la sănătatea publică, tensiuni rasiale şi infrastructură la superpolarizarea alimentată de mass media şi un sistem politic disfuncţional.

Un sondaj recent efectuat în UE  a dezvăluit că jumătate din cetăţenii europeni consideră democraţia SUA „ineficientă”. Se întâmpla înainte de alegerile prezidenţiale în urma cărora Trump a decretat ca fraudă numărătoarea tuturor voturilor sosite în secţiile de votare. Zilele acestea lecţiile de democraţie ale SUA sunt primite politicos:„ Doctore, vindecă-te pe tine” - or, nici în perioada Vietnam şi Watergate SUA nu au atins un nivel atât de jos al puterii diplomatice.

Pe plan intern, capacitatea lui Joe Biden de a aduce reforme necesare va fi încetinită sau chiar blocată de un control republican al Senatului, un spaţiu de manevră mai liber fiind însă posibil pe planul politicii externe, acolo unde Biden vine cu multă experienţă. Echipa sa defineşte cele trei provocări strategice ca cei trei mari „C”: covid, schimbări climatice şi China. Este o agendă pe care aliaţii europeni şi asiatici o vor împărtăşi bucuroşi.

Deşi NATO va fi în continuare esenţial pentru securitatea europeană împotriva agresivităţii Rusiei, cheia recâştigării europenilor deziluzionaţi va fi un parteneriat redefinit cu UE. Biden ar putea începe prin a arăta apreciere în faţa modului în care UE a ţinut în picioare internaţionalismul liberal cât timp SUA sub Trump s-au preocupat de altceva. O primă vizită în Europa ar putea include instituţiile europene de la Bruxelles şi ar putea fi începutul unui parteneriat al egalilor - SUA nu ar mai sta în capul mesei în era post-hegemonică a SUA.

La rândul lor europenii ar trebui să facă mai multe pentru asigurarea propriei securităţi, în timp ce nu ar fi o idee bună ca Biden să insiste pe ideea acelui 2% din PIB pentru apărare. Strategul german Wolfgang Ischinger a sugerat în schimb un 3% din apărare, diplomaţie şi dezvoltare, o bună recadrare a problemei. O UE cu un stil geopolitic propriu ar trebui să-şi asume o povară mai mare în vecinătatea sa extinsă către sud, de-a lungul Mediteranei până în Orientul Mijlociu şi nordul Africii, respectiv către est în relaţiile cu Belarusul, Ucraina şi Rusia agresivă, dar slăbită a lui Vladimir Putin.

O nouă focalizare pe UE va stârni ceva iritare în rândul ultra-brexiterilor dominanţi în guvernul Johnson. Dar acesta nu este lipsit de propriile idei bune ce s-ar putea întâlni cu noul rol al SUA : extinderea sumitului G7 de anul, viitor pentru a include democraţiile majore din Asia.

Ar fi perfect în ton cu o temă centrală a echipei lui Biden şi anume colaborarea cu alte democraţii, în contextul în care SUA lucrează deja în formatul SQUAD într-o coaliţie din care fac parte Japonia, Australia şi India. Aceste ţări se vor dovedi cel puţin la fel de importante ca UE şi Marea Britanie în privinţa poziţiei cu privire la China.

O viziune înţeleaptă a administraţiei Biden ar fi să aibă în vedere o reţea de democraţii mai degrabă decât o alianţă fixă sau comunitate de democraţii. Preşedintele-ales al SUA ar pregăti un „summit al democraţiilor”, dar este o schemă ce ar presupune alegeri delicate între cine să fie invitat şi cine exclus. Pe de altă parte o reţea ar fi una ce ar permite o flexibilitate mai mare cu privire la cei care ar dori să ia parte, adică coaliţii decise în funcţie de probleme şi strategii mai fine cu privire la cazurile-limită. De pildă India nu e un model de democraţie liberală, dar e indispensabilă pentru cei trei C de pe agenda prioritară a administraţiei Biden.

SUA şi UE ar trebui să înceapă să identifice democraţiile relevante pentru problemele de rezolvat fără a se opri la ele, întrucât nu poate face abstracţie de regimurile iliberale şi anti-democratice cu care va trebui să trateze deopotrivă, inclusiv cu China, provocarea geopolitică supremă din timpurile noastre. China e de asemenea indispensabilă triadei de probleme, ea fiind una din ele. China este un competitor strategic şi ideologic mai formidabil decât fosta Uniune Sovietică, asta cel puţin din anii 1970 încoace, dar şi cooperarea sa e proporţional esenţială în domenii vaste.

În privinţa unei strategii duale de cooperare şi competiţie, SUA au avantaje unice, scrie editorialistul The Guardian Timothy Garton Ash.  Deşi în calitate de „cea mai măreaţă armată din lume” au pierdut un război cu adversari inferiori tehnologic din Irak, SUA rămân singura putere militară care ar putea sta în calea preluării Taiwanului democratic de către Xi Jinping. SUA conduc lumea în industria tehnologică prin Netflix, Amazon, Facebook, Twitter şi Google, iar în privinţa inteligenţei artificiale Europa este cu mult în urma Chinei şi SUA.

Totuşi având în vedere greutăţile domestice, SUA nu pot face faţă singure Chinei, deja o putere multidimensională, necesitând reţeaua de parteneri europeni şi asiatici în aceeaşi măsură în care şi ei au nevoie de SUA. Democraţiile lumii ar putea lua mâna întinsă de un om bun la Casa Albă şi să invite mari schimbări.