Ce s-a ales de visul american

Sărăcia, la un pas de bogăţie, într-o imagine surprinsă la New York Fashion Week  FOTO: Der Spiegel

„Industria financiară este de vină pentru decalajul tot mai mare între bogaţi şi săraci în Statele Unite“, spune laureatul premiului Nobel pentru Economie, Joseph Stiglitz. El acuză industria că îi lasă de izbelişte pe săraci şi se pliază pe politicile guvernamentale care-i ajută pe înstăriţi să se îmbogăţească şi mai mult.

La Universitatea Columbia (SUA) aflată la doar câteva străzi de cartierul Harlem în partea de vest a Manhattanului, bogăţia şi sărăcia sunt mult mai apropiate decât în multe alte locuri din New York. Acest lucru este motivul pentru care economistul american şi laureatul Nobel a ales să fie profesor.

Prima sa experienţă cu discrepanţele dintre săraci şi bogaţi a avut-o pe când era doar un copil, când a întrebat-o pe dădaca lui de ce nu are grijă de copiii ei. Mai târziu, în calitate de economist-şef al Băncii Mondiale, a studiat fenomenul la nivel global. Stiglitz povesteşte pentru „Der Spiegel“ despre cum averea divide poporul american şi despre cum poate depăşi Europa criza euro.

Întrebat cum se aşteaptă ca viitorul preşedinte SUA să rezolve problema distribuţiei inegale a bogăţiei, Stiglitz a declarat că liderul american ales la scrutinul din 6 noiembrie ar trebui mai întâi să observe aceste diferenţe. „În primul rând, el (preşedintele, n.r.) trebuie să recunoască faptul că există o problemă. Să vezi că inegalitatea creşte este ca şi cum ai privi iarba crescând. Tu nu vezi că se întâmplă, însă după o perioadă devine vizibil“, a declarat laureatului premiului Nobel pentru Economie, într-un interviu acordat publicaţiei germană. 

„În ultimele decenii, decalajul veniturilor şi a bogăţiei a crescut dramatic în SUA. În 2011, spre exemplu, cei şase moştenitori ai imperiului Walmart aveau o avere de 70 de miliarde de dolari, ceea ce este echivalent cu bogăţia a 30% din populaţia cea mai de jos din societatea americană“, a adăugat el.

SUA au fost întotdeauna considerate un teren al oportunităţilor, unde oamenii pot fi ori săraci, ori bogaţi. 

Ce s-a întâmplat cu visul american? „A devenit un mit“, este de părere Stiglitz. 

Tinerii americani sunt mult mai dependenţi de veniturile şi de educaţia părinţilor decât orice altă ţară dezvoltată. Şansele în viaţă sunt ceea ce contează, iar credinţa în visul american este întărită doar de anecdote şi de exemplele unor persoane care au pornit de jos şi au ajuns în vârf. „Credinţa în visul american nu este susţinută de date“, a precizat laureatul premiului Nobel.

Statisticile nu arată nicio îmbunătăţire a bunăstării familiei tipic americane în ultimii 20 de ani. „SUA au creat o maşinărie economică ingenioasă, dar cea mai mare parte a beneficiilor au mers la cei bogaţi“, a spus Stiglitz.

Deşi campania prezidenţială din SUA este în plină desfăşurare, problema inegalităţii sociale nu a fost tratată cu seriozitate. Democraţii sunt cei care sprijină clasa de mijloc, în contrast cu contracandidatul Mitt Romney, aflat printre cei mai de vârf cetăţeni americani. Denigrarea lui Romney a celor 47% din americanii ce nu plătesc impozite pe venit a avut o reacţie puternică, în mare parte din cauză că arată foarte clar felul în care oamenii înstăriţi tratează restul cetăţenilor americani.

Sloganul mişcării politice Occupy a fost „Noi suntem 99%“, procentul de 1%  fiind reprezentat de grupul de persoane care bagă în buzunar 20-25% din venit. Ponderea lor s-a dublat în ultimii 30 de ani, acum deţin aproximativ 35% din bogăţie. „Ei se bucură de  cele mai bune case, de cea mai bune educaţie şi de cele mai bune condiţii de viaţă“,  afirmă Joseph Stiglitz (foto dreapta).

„Cei mai mulţi oameni din sectorul financiar s-au îmbogăţit prin manipulare economică, înşelătorie, practici necompetitive şi credite de ruinare. Ei au profitat de săraci şi de cei neinformaţi, vânzându-le credite ipotecare costisitoare şi ascunzându-le detaliile privind taxele aferente în documentele semnate“, adăugă Stiglitz. 

Motivul pentru care guvernul american nu a intervenit este faptul că elita financiară sprijină campaniile politice cu sume uriaşe. „Ei îşi cumpără regulile care le permit să facă bani. Marea parte a inegalităţii sociale din prezent este un rezultat al politicii guvernamentale“, explică laureatul Nobel.

De exemplu, „în 2008, preşedintele George W. Bush a afirmat că nu avea destui bani pentru asigurarea de sănătate a copiilor săraci, în valoare de câteva miliarde de dolari anual. Dar, dintr-o dată, a avut 150 de miliarde pentru a salva o companie de asigurări. Acest lucru a arătat că este ceva în neregulă cu sistemul nostru politic“, adăugă Stiglitz.

Ceea ce este îngrijorător cu privire la SUA este că oamenii se înstrăinează de politică, cu o prezenţă la vot a tinerilor de 20% la ultimele alegeri. Însă, tocmai viitorul acestor persoane este în joc, iar 80% cred că nu se merită să voteze un sistem fraudat şi un sistem în care băncile vor continua să conducă ţară.

Majoritatea americanilor se tem, pe fondul crizei economice existente, că-şi vor pierde locul de muncă, iar obţinerea altuia este destul de grea. O altă sursă de anxietate cu care se confruntă aceştia este imposibilitatea de plată a datoriilor, care sunt adesea mult mai mari decât valoarea propriilor lor case. „Avem nevoie de o strategie de a stimula creşterea economică. Nu am investit suficient în ultimii 30 de ani în infrastructură, în tehnologie şi în educaţie“, specifică economistul Stiglitz. 

„SUA pot împrumuta bani cu o rată a dobânzii aproape de zero, aşa că ar fi o prostie din partea noastră să nu investim pentru a crea mai multe locuri de muncă şi să nu facem în aşa fel încât bogătaşii să plătească şi ei partea lor. Am putea scoate bani în moduri diferite. Să luăm de exemplu companiile miniere, cărora guvernul le acordă dreptul de a extrage resursele pe bani mai puţini decât ar costa în mod real, a remarcat laureatul american al premiului Nobel.

Problema inegalităţii sociale s-ar putea rezolva prin transferarea banilor de la clasele de sus spre cele de jos, însă mult mai important este să ajuţi economia să crească atât de jos, cât şi de sus. 

Întrebat de „Der Spiegel“ dacă redistribuirea este o strategie ce poate fi aplicată asupra crizei euro din Europa, Stiglitz atrage atenţia că, mai întâi, trebuie evaluată eficienţa măsurilor de austeritate. Acestea diminuează, de fapt, cererea şi slăbesc creşterea economică. „Spania, spre exemplu, devine o ţară din ce în ce mai slabă, din care banii se scurg ca într-o spirală.“

Stiglitz este de părere că situaţia economică din Europa nu este cauzată de excese pe termen lung, datorii sau deficite. Ea a fost cauzată de micşorarea cheltuielilor guvernamentale, recesiunea dând naştere ulterior deficitelor, nu invers. „Înainte de criză, Spania şi Irlanda aveau surplusuri bugetare. Ele nu pot fi acuzate de imoralitate fiscală. Disciplina fiscală se va înrăutăţi în urma recesiunii. Nicio economie nu se va recupera vreodată prin măsuri de austeritate“, consideră Joseph Stiglitz. 

„Ţările sunt diferite de gospodării. Dacă un cetăţean îşi reduce cheltuielile, ţara nu suportă nicio consecinţă, şomajul nu creşte. Dar, dacă guvernul reduce cheltuielile, măsura va avea un efect major şi asupra gospodăriilor. O expansiune a cheltuielilor poate creşte producţia prin crearea de locuri de muncă ce vor fi completate de către cei care ar putea fi şomeri“, precizează americanul.

Cerându-i-se părerea în legătură cu Estonia şi Letonia, care s-au redresat economic după măsurile de austeritate impuse, Stiglitz a argumentat că cele două sunt „economii mici şi că pot compensa pierderea cheltuielilor publice prin mai multe exporturi“. „Ţările afectate de criză nu suferă de cheltuieli excesive. Problema lor nu este aprovizionarea, ci cererea. Este responsabilitatea politicii monetare şi fiscale să menţină economia la cote maxime“, a ţinut să adauge economistul. 

Întrebat care sunt perspectivele de viitor ale Europei, Stiglitz atrage atenţia că „Europa se confruntă cu un punct critic. Alternativele sunt «mai multă Europă» sau «fără Europa». Configuraţia de la jumătate este instabilă“.