America lui Trump, un coşmar suprarealist

Când minte, preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump nu face acest lucru pentru a crea o nouă realitate, ci pentru a şterge orice noţiune de realitate.

Toate politicile sunt însoţite minciuni. În democraţie, se minte de regulă într-un scop anume: ori pentru a disimula o informaţie care ar putea aduce prejudicii asupra reputaţiei, ori pentru a trage profit dintr-un eveniment sau dintr-o împrejurare. Aproape de fiecare dată în aceste cazuri, minciuna nu este decât o îndepărtare temporară de la adevăr. Totuşi, unele minciuni politice sunt mai ambiţioase, constructoare de noi realităţi, scrie jurnalistul Ned Resnikoff pentru ThinkProgress, preluat de slate.fr.

Despre realităţi paralele

De exemplu, preşedintele George W. Bush şi consilierii săi  - în special directorul adjunct de cabinet Karl Rove -  au ţesut un univers paralel în care fostul dictator irakian Saddam Hussein deţinea arme de distrugere în masă, reţeaua teroristă al-Qaeda era familiară cu toate practicile duşmanilor Statelor Unite, iar Washingtonul era angajat într-o cruciadă mesianică de răspândire a democraţiei liberale şi a capitalismului în toate colţurile lumii. Această viziune apocaliptică avea puţine lucruri în comun cu ordinea mondială care exista de fapt, dar răspunsul pe măsură lipsea.

„Suntem un imperiu şi, atunci când acţionăm, creăm propria realitate“, recunoştea în 2004 pentru Ron Suskind, de la New York Times, un apropiat anonim al lui Bush jr., cel mai probabil Rove. „Şi, în timp ce voi încercaţi să descifraţi realitatea, probabil cu success, noi încă acţionăm, creând alte noi realităţi, pe care voi din nou puteţi să le descifraţi. Şi uite aşa lucrurile merg înainte. Suntem actorii istoriei şi vouă nu vă rămâne decât să descifraţi ceea ce facem noi“, adăuga el.

Pe vremea lui Bush jr., crearea unui univers politic paralel necesita disciplină în a spune multe mici minciuni care să se însumeze într-una mare. Toate aceste minciuni trebuiau să fie coerente din punct de vedere intern, să se consolideze reciproc şi să fie plauzibile cel puţin la suprafaţă.

Şi Donald Trump construieşte noi realităţi, dar într-un stil total diferit. Excentricul miliardar din New York spune minciuni simple, incoerente, ridicole, apoi retractează, se contrazice şi lasă în aer un adevărat haos.

Dacă Bush jr. şi Rove au creat o lume imaginară supusă unei logici interne clare, Trump nu face altceva decât să construiască un univers politic instabil şi trecător, în care nu există o cauzalitate, ci pericole insinuate.

Este greu de descifrat dacă Trump chiar şi-a propus acest lucru sau acţionează din instinct, având în vedere lipsa sa de onestitate aproape patologică, dar consilierii săi ştiu foarte bine ceea ce se întâmplă.

Steve Bannon, fostul director al site-ului ultraconservator Breitbart News, este Karl Rove al lui Trump. Şi ştie acest lucru. Într-un interviu acordat recent pentru Hollywood Reporter, Bannon a sugerat că elementele cheie  ale strategiei sale sunt disimularea şi „obscuritatea“.

Aşa Bannon a condus campania lui Trump şi tot aşa acţionează în perioada de tranziţie. După alegerile din 8 noiembrie, echipa de tranziţie a lui Trump a aruncat pe piaţă o mulţime de potenţiale nominalizări în noua administraţie, provocând mai mult o tragicomedie muzicală şi disimulându-şi adevăratele priorităţi politice.

Subminarea încrederii

Bannon este călit în folosirea strategiei „obscurităţii“, dar nu este inventatorul ei. Adevăratul maestru în stăpânirea obscurităţii este un alt personaj tipic lui Karl Rove, şi anume Vladislav Surkov, un consilier de rang înalt al preşedintelui rus Vladimir Putin.

Într-un documentar din 2014, producătorul şi scriitorul britanic Adam Curtis îl descrie pe Surkov drept un „erou al timpurilor noastre“.

„Obiectivul său este de a submina percepţiile pe care şi le fac oamenii asupra lumii, astfel încât să nu se ştie niciodată ceea ce se întâmplă cu adevărat. Surkov a transformat politica din ţara sa într-o derutantă piesă de teatru, aflată într-o continuă schimbare. El a finanţat grupări de tot felul, de la capete rase neonaziste la grupări de apărare a drepturilor omului progresiste. El a susţinut chiar şi partide aflate în opoziţie faţă de preşedintelui Vladimir Putin. Este o strategie de asigurare a puterii prin menţinerea opoziţiei într-o confuzie permanentă“, explică Adam Curtis.

Când a început conflictul din Ucraina, Surkov a publicat un articol despre războiul nonlinear. Este vorba de un război în care nu se ştie ce unelteşte cu adevărat inamicul, oricare ar fi el. Obiectivul fundamental, potrivit lui Surkov, nu este de a câştiga războiul, ci de a-l utiliza pentru a determina constant o stare de destabilizare, în scopul de a diviza şi controla. 

Această strategie este de neoprit, întrucât este de nedescifrat.

Bannon şi Trump au folosit aceeaşi strategie în cursul primarelor republicane. Având parte de atenţie asupra campaniei sale, Trump a bombardat undele mediatice cu un un flux neîntrerupt de minciuni, jigniri şi contradicţii. La rândul său, Bannon a transformat Breitbart News în organul de presă al lui Trump, semănând şi mai multă confuzie. În paralel cu ei, o reţea de site-uri obscure a inundat cu ştiri false mediile online de socializare. Există probe care arată că angajatorul lui Surkov a avut şi el un rol în acest efort.

Majoritatea informaţiilor difuzate de Trump, Bannon şi aliaţii lor - precum cea că tatăl senatorului Ted Cruz era într-un anumit fel implicat în asasinarea lui Kennedy - erau clar false şi uşor de dezminţit. Dar faptul că au fost distribuite masiv a avut un impact evident. De fapt, când informaţiile false apar peste tot, orice informaţie devine suspectă.

O ploaie neîntreruptă de informaţii inexacte poate duce la pierderea încrederii oamenilor în propriile convingeri. Aşa s-a întâmplat cu reporterul Washington Post Ben Terris. În martie, Terris a declarat că l-a văzut pe Corey Lewandowski, pe atunci responsabil de campanie pentru Trump, cum a bruscat-o pe jurnalista Michelle Fields. Echipa de campanie a dezminţit incidentul, iar, după zile în şir în care s-a tot spus că informaţia sa e falsă, Terris a început să pună la îndoială ceea ce a văzut. Chiar şi când o înregistrare video a demonstrat spusele reporterului Washington Post, oamenii din jurul lui Trump au evitat subiectul.

„Trump mi-a spălat creierul. Acum mă tem să nu-l spele şi pe al ţării“, i-a mărturisit mai târziu Fields lui Terris.

Într-o lume în care nimic nu pare să fie adevărat, oamenii ajung să fie nevoiţi să aleagă între ficţiuni concurente. Trump a oferit un ansamblu de ficţiuni destul de convingătoare, dar şi impresia că ştie ce face.

În opinia antreprenorului germano-american Peter Thiel, cei mai devotaţi simpatizanţi ai lui Trump preferă să nu ia literalmente declaraţiile sale.

„Este de remarcat că presa nu îl ia în serios pe Trump, dar tot timpul îl ia literalmente. Cred, însă, că mulţi dintre cei care votează pentru Trump îl iau în serios, dar nu şi literalmente“, a spus Thiel în octombrie, cu ocazia unui eveniment la Clubul Naţional de Presă, la Washington DC.

Atac asupra democraţiei

Consensul este fundamentul democraţiei. Pentru ca diferenţele de opinii să fie rezolvate în mod democratic, este nevoie de un acord asupra termenilor dezbaterii. Interlocutorii trebuie să fie conştienţi asupra drepturilor şi a responsabilităţilor pe care le au şi să fie capabili să se raporteze la un set de fapte şi postulate comune. Democraţia americană a fost mereu imperfectă, dar cel puţin actorii politici au căzut de acord mereu asupra unor reguli de bază. Barack Obama, care îi va lăsa lui Trump Biroul Oval la 20 ianuarie, a deplâns erodarea acestui consens într-un articol publicat în The New Yorker.

„În mod ideal, în democraţie, toată lumea ar accepta că încălzirea globală este o consecinţă a activităţilor umane, pentru că 99% din oamenii de ştiinţă ne-o spun. De aceea, în anii ’60, ’70, ’80 şi ’90 au existat republicani care au susţinut Clean Air Act. Prin urmare, erau discutate mijloace, exista o bază de plecare. Acum nu mai avem nimic asemănător“, i-a spus Obama jurnalistului David Remnick.

Când actorii politici nu pot să ajungă la un acord asupra faptelor şi a procedurilor de bază, iar compromisul devine imposibil, politica se întoarce la starea sa naturală, cea a unui raport de forţe în care cei slabi sunt dominaţi de cei puternici.

Spre aceasta duc minciunile lui Donald Trump. Atacând însăşi noţiunea de realitate împărţită, preşedintele ales face democraţia imposibilă.

Pentru oameni ca Surkov, anume aşa şi trebuie să stea lucrurile. Alegerile politice nu trebuie făcute în baza unui proces democratic, ci lăsate la latitudinea guvernului. Într-o democraţie controlată, puterea trebuie să asigure un teren de exprimare pentru oameni, dar fără a influenţa statul.

„Filosofia lui Surkov este că nu există o libertate reală în lume şi că toate democraţiile sunt controlate, astfel încât cheia succesului este de a influenţa oamenii, de a le da iluzia că sunt liberi, în timp ce ei de fapt sunt controlaţi“, scria în 2011 pe OpenDemocracy profesorul Richard Sakwa, de la Universitatea din Kent.

Cum să combaţi o umbră

Pentru ca Statele Unite să rămână o democraţie liberală, o condiţie este ca războiul nonlinear al lui Trump să eşueze. Şi cum s-ar putea întâmpla acest lucru?

În primul rând, combaterea dezinformării pe reţelele de socializare prin responsabilizarea acestora. Pentru că, din lăcomie sau din stupiditate, Mark Zuckerberg (Facebook) şi Jack Dorsey (Twitter) nu au făcut decât să apropie Statele Unite de autoritarism.

În al doilea rând, jurnaliştii oneşti trebuie să conştientizeze ce ar putea însemna America lui Trump şi să nu se lase prinşi în capcana acestuia doar pentru un acces privilegiat la Casa Albă. Ei au de ales între supunere şi complicitate sau ostilitate deschisă. Nu există o cale de mijloc din moment ce Trump a avertizat că-l va considera drept inamic pe oricine care nu va fi alături de noua administraţie.

În următorii patru ani, Donald Trump va încerca să rupă în bucăţi orice instituţie care se va îndoi de realitatea sa. Dacă va eşua, Statele Unite vor avea o şansă pentru a-şi păstra republica. Dacă va reuşi, logica discursului democratic va fi înlocuită cu antilogica suprarealistă a coşmarului.