Senatul SUA adoptă masivul proiect de lege al lui Trump după un vot-maraton
0Senatorii republicani au adoptat marți, cu o majoritate restrânsă, proiectul de lege masiv al președintelui Donald Trump privind reducerile fiscale și tăiere de cheltuieli, prevalând asupra opoziției democraților și a propriilor colegi republicani, după o sesiune nocturnă turbulentă, relatează AP.

Votul a pus capăt unui weekend extrem de tensionat la Capitol Hill, prioritatea legislativă a agendei președintelui american oscilând aproape egal între aprobare și respingere. În final, scorul a fost de 50-50, vicepreședintele JD Vance având votul decisiv.
Trei senatori republicani – Thom Tillis din Carolina de Nord, Susan Collins din Maine și Rand Paul din Kentucky – s-au alăturat democraților în votul împotriva proiectului.
„Proiectul de lege important, dar nu tocmai frumos, a fost adoptat”, a declarat Paul după vot.
Pachetul de lege se va întoarce în Camera Reprezentanților, iar președintele Mike Johnson i-a avertizat pe senatori să nu se îndepărteze prea mult de ceea ce camera sa a aprobat deja. Doar că Senatul a făcut modificări, în special la programul Medicaid, riscând să creeze mai multe probleme în timp ce republicanii se grăbesc să adopte legea până la termenul limită stabilit de Trump de 4 iulie.
„Camera Reprezentanților va acționa rapid pentru a adopta proiectul de lege „One Big Beautiful” care pune în aplicare agenda integrală a președintelui Trump, „America First”, până pe 4 iulie. Poporul american ne-a dat un mandat clar și, după patru ani de eșecuri ale democraților, intenționăm să îl îndeplinim fără întârziere”, se arată în declarația semnată de de președintele Mike Johnson și alți lideri republicani.
„Republicanii au fost aleși pentru a face exact ceea ce realizează acest proiect de lege: să securizeze granița, să facă permanente reducerile de impozite, să stimuleze dominația energetică americană, să restabilească pacea prin putere, să reducă cheltuielile inutile și să revină la un guvern care pune americanii pe primul loc”, se arată în comunicat. „Acest proiect de lege este pe agenda președintelui Trump și îl transpunem în lege. Republicanii din Camera Reprezentanților sunt gata să termine treaba și să pună proiectul de lege „One Big Beautiful Bill” pe biroul președintelui Trump la timp pentru Ziua Independenței.”
În prima sa reacție la adoptarea de către Senat a proiectului de lege, președintele Donald Trump a numit-o „muzică pentru urechile mele”,
„Uau, muzică pentru urechile mele”, a spus Trump când un reporter i-a dat vestea.
„Mă întrebam și eu cum ne descurcăm, pentru că știu că e în prime time, asta arată că țin la voi”, a adăugat el.
Președintele l-a felicitat, de asemenea, pe vicepreședintele JD Vance, care a exprimat votul de departajare.
„Face o treabă bună”, a spus Trump.
Programul Medicaid - în centrul preocupărilor democraților, dar și ale republicanilor
Președintele american anticipează că proiectul de lege va trece ușor de Camera Reprezentanților, minimizând îngrijorările privind pierderea asigurării de sănătate de către milioane de americani și sugerând că măsura ar elimina doar risipa din programele guvernamentale.
„Este ceva pentru toată lumea și cred că va merge foarte bine în Camera Reprezentanților. De fapt, cred că va fi mai ușor în Camera Reprezentanților decât a fost în Senat”, a spus el în timpul unei vizite la un centru de detenție pentru migranți din Everglades, Florida.
Presat cu privire la angajamentele sale anterioare de a nu reduce programele guvernamentale de protecție socială, cum ar fi Medicaid, Trump a minimizat analizele care spun că milioane de americani ar putea pierde asigurarea de sănătate dacă proiectul său se transpune în lege.
„Va fi un număr mult mai mic decât atât, iar acel număr va reprezenta risipa, frauda și abuzul”, a spus el când a fost presat cu privire la cifra oferită de Biroul Bugetar al Congresului – 11,8 milioane – de persoane care ar pierde asigurarea de sănătate, în baza versiunii introduse în Senat.
Senatoarea republicană Lisa Murkowski — care a votat în favoarea proiectului de lege al președintelui Donald Trump după negocieri intense — a declarat ulterior reporterilor că nu este mulțumită de măsură și speră ca Camera Reprezentanților să o retrimită în Senat.
„Nu avem un proiect de lege perfect, nici pe departe”, a declarat Murkowksi reporterilor.
Întrebată de CNN de ce a decis totuși să voteze pentru proiectul de lege în ciuda îngrijorărilor sale, ea a răspuns: „Pentru că avem două opțiuni, nu? Să-l respingem și să dispară”.
„Aceasta este probabil cea mai dificilă și chinuitoare perioadă legislativă de 24 de ore cu care m-am confruntat și sunt aici de mult timp. Și am câteva cicatrici de luptă. Dar cred că am ținut capul sus și m-am asigurat că oamenii din Alaska nu sunt uitați în acest proces. Dar cred că mai sunt multe de făcut și nu am terminat.”
Ea a spus că era îngrijorată și de termenul scurt acordat pentru luarea unei decizii.
„Cred că, în loc să avem o abordare deliberativă pentru o legislație bună, ne-am grăbit să scoatem un produs”, a spus ea.
Liderii republicani au dublat în ultimul moment fondul pentru spitalele rurale pentru a-i convinge pe cei care se opuneau, precum Murkowski.