Patru minciuni gogonate ale lui Vladimir Putin pentru a se justifica în faţa ruşilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Există din belşug rapoarte şi speculaţii privind anexarea Ucrainei de către Rusia şi apoi invadarea altor teritorii europene care au făcut parte din fosta Uniune Sovietică şi acum sunt membre NATO. Şi, susţine un specialist, nu sunt doar vorbe în vânt. Însă cum reuşeşte Putin să aibă o asemenea putere de convingere asupra poporului rus? Prin minciuni, desigur.

Această „invazie“ europeană ar putea declanşa confruntări armate între NATO şi forţele ruse, fapt care experţii susţin că ar putea da naştere celui de-Al Treilea Război Mondial şi utilizarea armelor nucleare. Şi totuşi, rămâne întrebarea: oare ruşii susţin postura dură şi aventurile militare ale preşedintelui Vladimir Putin împotriva Occidentului şi SUA?, se întreabă jurnaliştii „International Business Times“.

Răspunsul este „Da“, potrivit lui Vitalie Kaţenelson, un rus ce locuieşte acum în SUA. În articolul său realizat pentru „Institutional Investor“ şi republicat de „Business Insider“, Keţenelson spune că ruşii cred orice li se spune de la Moscova deoarece îl văd pe Putin ca pe un tată sau chiar ca pe un semizeu.

Pentru ei, liderul rus carismatic este aproape infailibil iar cuvintele lui au greutate. Kaţenelson a observat că dacă Putin şi-ar duce armata în Ucraina sau chiar mai departe şi ar porni un conflict global, ruşii l-ar susţine, complet şi fără să clipească. 

Ce stă în spatele acestei susţineri publice? Putin, răspunde Kaţenelson, care este un maestru al propagandei şi a colportat cu succes minciunile pe care le vom detalia mai jos, totul cu ajutorul presei, aflată sub controlul statului, şi pentru a-şi justifica intenţiile de „recuperare“ ale Ucrainei şi cearta cu SUA şi NATO.

1. Rusia de fapt sare în ajutorul Ucrainei

Putin este ferm în afirmaţiile sale că Rusia îi face Ucrainei o favoare imensă prin calmarea conflictelor. Potrivit poveştilor ruse, Kievul este condus de politicieni slabi şi corupţi, prea prietenoşi cu Occidentul şi cu SUA şi aproape invadat de ultranaţionalişti şi a neonazişti.

Temerile de renaştere ale Banderovţi – naziştii ucraineni – au escaladat şi au lovit o coardă sensibilă nu doar în cetăţenii ruşi, dar şi în etnicii ruşi ce locuiesc în Ucraina. Grupul Banderovţi este învinuit pentru măcelului ruşilor şi evreilor din cel de-Al Doilea Război Mondial.

2. Rusia a deţinut şi are dreptul să deţină Crimeea

Moscova merită Crimeea pentru că a fost a Rusiei din start. Rusia este convinsă că absenţa ei din acest portul strategic i-ar face pe americani şi pe aliaţii lor să preia peninsula. Aceasta ar fi mişcarea logică a Kievului pe care Putin îl acuză de apropiere occidentală şi de supunere faţă de aliaţi.

3. Nu există trupe ruseşti în Ucraina

Kremlinul insistă că Ucraina nu are trupe ruseşti, deşi ascunde numărul soldaţilor care ar fi ajuns pe teren ucrainean, în scopuri recreaţionale, în special pentru a-şi vizita rudele. Informaţiile nenumărate despre incursiunile ruse în Ucraina sunt doar afirmaţii goale care vin din partea NATO, susţine Moscova.

4. Doborârea Zborului MH17 este vina Ucrainei şi a NATO

În ceea ce priveşte doborârea zborului civil al Malaysia Airlines, Rusia îşi menţine nevinovăţia sa şi a rebelilor proruşi din Ucraina. Avionul a căzut ca rezultat al unui „joc“ războinic ce a dintre Ucraina şi forţele NATO, fiind un accident al acestei colaborări.

De fapt, SUA ar avea dovezi a ceea ce s-a întâmplat acolo, dar Rusia insistă că Washingtonul ascunde adevărul, aşa cum este de aşteptat.

Renaşterea lui Hitler?

La sfârşitul analizei sale, Kaţenelson trage semnalul de alarmă cu privire la faptul că Putin îl imită pe Hitler, care, înaintea începerii celui de-Al Doilea Război Mondial, testa puterea de decizie a Europei de a-l opri.

Occidentul nu a reuşit să-l oprească la timp pe Hitler, iar Germania a ocupat mare parte din Europa în anii ce au urmat, cauzând moartea a milioane de oameni.

După cum ne avertizează istoria, puterile mondiale s-ar înşela foarte rău dacă l-ar ignora pe Putin şi acţiunile lui din ultima vreme, fapt ce ar conduce la pieire“, avertizează Kaţenelson.


Citeşte şi:

Hrişca, barometrul statutului socio-economic al Rusiei: rubla îşi pierde valoarea, iar hrişca dispare de pe rafturi

Pe măsură ce rubla rusească pierde teren în faţa dolarului american, iar inflaţia din Rusia creşte, oare ce legătură ar avea vânzările de hrişcă cu starea de spirit a ruşilor, se întreabă BBC.

Putin, către Iohannis: Aş vrea să confirm interesul în dezvoltarea relaţiilor ruso-române constructive

Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, i-a adresat felicitări lui Klaus Iohannis cu prilejul alegerii în funcţia de preşedinte al României, menţionând în mesaj dorinţa de a confirma "interesul în dezvoltarea relaţiilor ruso-române constructive".

Rusia construieşte o reţea de unităţi militare în Arctica

Un comandament strategic interarme va fi înfiinţat începând cu 1 decembrie în sectorul rus al Arcticii, având la bază pe baza Flota de Nord, a anunţat preşedintele Vladimir Putin.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite