„Noua Uniune Sovietică”, obsesia imperială a Kremlinului. Falia ireversibilă dintre Rusia și fostele republici sovietice

Într-o nouă demonstrație de sinceritate brutală, dar nicidecum surprinzătoare, deputatul rus Viktor Sobolev, general în rezervă și purtător de idei arhaice, a declarat că scopul final al războiului dus de Federația Rusă în Ucraina este unificarea Rusiei, Belarusului și Ucrainei într-un singur stat. Așa-numita „uniune slavă” ar marca, în viziunea sa, renașterea „lumii ruse” – un proiect geopolitic cu iz de camfor, extras direct din relicvele sovietice ale secolului XX, scrie Focus.ua.

Kremlinul vizează încă la refacerea URSS/FOTO:Arhiva

Declarațiile lui Sobolev nu sunt, de fapt, nicio noutate. Doar reîncălzirea unui discurs geopolitic prăfuit, care supraviețuiește nu datorită realismului, ci prin forța unui resentiment național colectiv alimentat constant de regimul Putin. „Kievul este oraș rusesc”, spune Sobolev, ignorând un secol de istorie și un deceniu de revoltă clar exprimată împotriva dominației Moscovei.

Un vis imperial în faliment ideologic

Adevărul este că planul de „reunificare slavă” nu este o noutate, ci doar o recurență obositoare în discursul elitelor ruse post-sovietice. Încă din 2001, Vladimir Putin flutura această idee într-o întâlnire cu Leonid Kucima. Nu a convins atunci, nu a convins nici ulterior. Deși Moscova a investit, în timp, resurse economice, politice și – din 2022 – umane în această utopie, realitatea s-a încăpățânat să contrazică narativul imperial.

A spune, în 2025, că Ucraina, după ce a trecut prin Euromaidan, Crimeea, Donbas și invazia din 2022, ar mai putea fi parte dintr-o „uniune” cu Rusia, este mai degrabă un simptom al alienării de realitate decât o strategie geopolitică viabilă. Așa cum o recunoaște și politologul Oleg Posternak, această idee este „istorie fără viitor” – un simulacru construit din nostalgii și frustrări. Fiecare stat ex-sovietic și-a construit între timp propria traiectorie, iar un nou „URSS” nu are nici fundamente legale, nici suport social și cu atât mai puțin mijloace militare.

Instrument propagandistic, nu proiect geopolitic

Ce rămâne atunci? Un discurs, o narațiune cu rol dublu: să liniștească publicul rus captiv în mitologia sovietică și să mențină presiunea psihologică asupra Occidentului. Propaganda Kremlinului recurge la simboluri din trecut pentru a compensa eșecuri din prezent. E o strategie veche, verificată, dar tot mai puțin eficientă într-un context internațional schimbat.

După cum punctează și politologul Igor Reiterovici, ceea ce propune Sobolev – și, prin el, vocea neoficială a lui Putin – este o formă de semnal pentru Vest. Nu doar o reafirmare a pretențiilor teritoriale, ci o invitație mascată la negociere de pe o poziție de forță. Kremlinul vrea ca lumea să creadă că nu a renunțat la scopurile sale maxime, deși realitatea de pe front și economia de război a Rusiei spun altceva.

Ucraina, ireversibil departe de „lumea rusă”

Ideea că Ucraina mai poate fi parte a vreunui „proiect de uniune” e, astăzi, nu doar falsă, ci ofensatoare. După aproape un deceniu de conflict și peste doi ani de război total, Ucraina nu mai este o țară în căutarea identității, ci una care și-a afirmat-o prin rezistență. Dacă în 2014 opțiunea pro-europeană era o direcție politică, astăzi este o axiomă existențială. Orice tentativă de „reintegrare” a Ucrainei în sfera de influență rusă – fie prin forță, fie prin narațiuni istorice distorsionate – este sortită eșecului.

„Uniunea Sovietică există din punct de vedere legal”

În Rusia lui Vladimir Putin, trecutul sovietic nu este o lecție încheiată, ci o resursă politică activă. Dincolo de retorică, Kremlinul pune în scenă, cu tot mai multă insistență, o restaurare simbolică a Uniunii Sovietice, în care statuia lui Stalin, uniforme de epocă și discursuri inspirate de propaganda Războiului Rece devin parte din peisajul cotidian.

În urmă cu doar câteva zile, o statuie în mărime naturală a lui Iosif Stalin a fost instalată într-o stație aglomerată de metrou din Moscova – un gest care a stârnit îngrijorare nu doar în rândul societății civile rusești, ci și în afara granițelor. Stalin, responsabil pentru moartea a milioane de oameni în perioada 1924–1952, este reabilitat în mod deschis, în ciuda condamnării sale oficiale din epoca post-hrușciovistă.

Nu este un caz izolat: peste 100 de astfel de monumente au fost ridicate în Rusia în ultimele două decenii, față de doar câteva existente la începutul mandatului lui Putin. Mai recent, un bust de bronz a fost dezvelit și într-un oraș ucrainean ocupat, însoțit de o placă omagială în care Stalin este numit „organizatorul și inspiratorul victoriei asupra naziștilor”, scrie The Sun.

Putin rescrie istematic istoria contemporană

În paralel, retorica oficială rescrie în mod sistematic istoria contemporană: în discursul ținut de Ziua Victoriei, pe 9 mai, Putin a susținut că Rusia, moștenitoarea URSS, a fost forța decisivă în înfrângerea Germaniei naziste. Tinerii cadeți au defilat pe Piața Roșie purtând steagul cu secera și ciocanul, iar fanfara a acompaniat o demonstrație de forță militară în care s-au amestecat glorificarea trecutului și obiectivele actuale ale regimului.

Această reconectare cu trecutul sovietic nu se limitează la simboluri. Într-o declarație recentă, Anton Kobiakov, consilier al președintelui rus, a afirmat că „Uniunea Sovietică există din punct de vedere legal”. Afirmația, departe de a fi o simplă formulă retorică, întărește linia ideologică a Kremlinului conform căreia destrămarea URSS a fost ilegitimă – o idee pe care Putin o exprimă de ani de zile, numind prăbușirea imperiului sovietic „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX”.

Această idee este utilizată pentru a justifica acțiunile agresive ale Rusiei în fostul spațiu sovietic. Invazia Ucrainei în 2022 este prezentată publicului rus drept o continuare firească a unei istorii întrerupte pe nedrept. Retorica denazificării este folosită pentru a evoca lupta URSS împotriva fascismului, transferând această legitimitate istorică asupra agresiunii actuale.

Fostele republici sovietice se distanțează de Moscova

Cât despre restul spațiului post-sovietic, acesta s-a reorganizat deja geopolitic. Țările baltice sunt ferm ancorate în NATO și UE. Statele din Caucaz și Asia Centrală au propriile agende, adesea mai apropiate de Beijing decât de Moscova. Nici Belarusul, considerat de Putin o anexă loială, nu este o garanție stabilă într-un joc al suveranităților forțate.

Fostele republici sovietice se distanțează tot mai mult de orbita Moscovei. Kazahstanul, de exemplu, și-a afirmat angajamentul față de dreptul internațional și a refuzat recunoașterea anexărilor ilegale din Ucraina. Tot mai des, liderii statelor din Caucaz și Asia Centrală aleg să comunice în limbile lor naționale în locul limbii ruse – un gest simbolic de desprindere de tutela culturală a Rusiei.

Potrivit analistului politic Dr. Bininacivili, aceste gesturi, aparent prudente, anunță o distanțare strategică, într-un context în care eșecul războiului din Ucraina erodează poziția geopolitică a Kremlinului. „Este evident că Rusia, sub Putin, rămâne din ce în ce mai izolată în spațiul ex-sovietic, dar liderii din regiune așteaptă puncte de cotitură decisive înainte de a-și asuma poziții deschise împotriva Moscovei”, afirmă acesta.

Proiectul „noii Uniuni Sovietice” este, în realitate, o construcție fără fundație. Un castel de nisip în care elitele de la Moscova își adăpostesc propriile eșecuri strategice. Ce nu au putut obține cu armele, încearcă să recupereze cu cuvintele. Ce nu pot construi în realitate, proiectează în imaginar. E o luptă cu un trecut pe care Rusia refuză să-l depășească – și un viitor pe care, din ce în ce mai clar, nu îl mai controlează.