George F. Will: Putin îşi dă silinţa să-l depăşească pe fascistul Mussolini

0
0
Vladimir Putin FOTO SHUTTERSTOCK

Vigoarea fascismului din secolul XXI este marca celei mai de succes lupte ideologice a secolului precedent, scrie într-un editorial publicat de Washington Post şi intitulat „Putin is doing his best to out-fascist Mussolini” comentatorul conservator american şi scriitorul George F. Will.

Aşadar, este bine să înţelegem motivaţiile fondatorului fascismului, care în urmă cu 100 de ani, în luna octombrie a acestui an, a orchestrat Marşul spre Roma (el însuşi a sosit în capitala Italiei într-un tren expres de noapte) ce l-a propulsat la putere la 39 de ani, făcându-l cel mai tânăr conducător din lume la acea vreme. 

Omul care a ruinat democraţia parlamentară a Italiei are un descendent politic în cel care ocupă azi scaunul Kremlinului.

Romanul documentar <<M. Fiul Secolului>> despre Benito Mussolini al lui Antonio Scurati, apărut în Italia în 2018, a primit un premiul literar prestigios Strega din această ţară, fiind tradus şi publicat în 46 de ţări. Este o explorare migăloasă - de 761 de pagini- a minţii „Ducelui”, dar şi al ideii: Fascismul nu este doar tolerare a violenţei, ci este violenţă. Un volum a cărui acţiune se petrece în anii de agonie ai Italiei (1919-1924), romanul violentează cititorii cu scene ale bătăilor şi omorurilor ce au conferit Italiei aerul unei naţiuni fără stat.

„Cămăşile negre”, bandele itinerante ale lui Mussolini, „plesnind de poftă”, mânuiau bâtele cu precizie „lovind pe ambele părţi ale feţei, în articulaţiile mandibulei pentru a fractura maxilarul”. Apoi era şi „ritualul uleiului de ricin”: „Pui mâna pe un socialist înrăit, îi bagi o pâlnie pe gât şi îl sileşti să înghită un litru de laxativ. Apoi îl legi de capota unei maşini şi îl plimbi prin oraş”.

La trei zile după ce a denunţat un masacru comis de susţinătorii săi, Mussolini „a proclamat o graţiere generală pentru crimele motivate politic comise în <<scopuri naţionale>>”. Acest „stăpân al curăţării” a venit la putere promiţând să îşi domolească susţinătorii violenţi, dar în loc de asta le-a îngăduit să-şi manifeste dependenţa de o „ferocitate fără griji”.

 Mussolini, întruchiparea anti-iluminismului, a fost un socialist înfocat până să devină un fascist pasionat, o transformare a unui anti-individualism în altul. Mussolini lui Scurati cugetă astfel:

<<Toţi oamenii sunt zguduiţi până în străfunduri de dorinţa irezistibilă de a se supune unui om puternic şi, în acelaşi timp, de a avea putere asupra celor lipsiţi de apărare. Ei sunt gata să pupe pantofii unui nou stăpân atâta vreme cât li pune la dispoziţie un om pe care să-l calce în picioare>>.

Mussolini avea o statură neimpunătoare de 168 cm – puţin mai scund decât Adolf Hitler şi puţin mai înalt decât Francisco Franco – dar era definiţia fascismului: energie pură în căutare de prilejuri pentru agresiune. În calitate de fascist nu are precursori; totuşi, este un precursor al masculinităţii competitive a lui Vladimir Putin care se dezbracă la bustul gol, face judo şi călăreşte armăsari.

Un eseu apărut săptămâna trecută în Economist a stabilit că Putinisimul este fascism: un amestec clocotit de nemulţumiri şi resentimente (despre deprecierea postsovietică) ce îşi găsesc expresie în retorica victimizării. Regimul lui Putin se bazează pe violenţa exercitată de stat şi pe brigadele de asalt, tolerate de stat, de felul miliţiilor lui Mussolini. Cultul personalităţii lui Musssolini era strâns legat de restabilirea grandorii care a fost sinonimă cu Imperiul Roman – sau cel puţin de chinuirea Etiopiei. Cultul lui Putin este al omului puternic ce promite restabilirea unei presupuse ere de aur care a luat sfârşit odată cu colapsul ruşinos al Uniunii Sovietice.

La fel ca şi în Italia lui Mussolini, există în Rusia lui Putin ceea ce analiza din The Economist numeşte o „cultura a cruzimii” în care „abuzul intern nu mai este o crimă” şi în care „ aproape 30% dintre ruşi spun că tortura ar trebui admisă”.

Aşa cum notează Economist, Alexandr Iakolev, un reformator democrat care a lucrat sub Mihail Gorbaciov, ne avertiza la finele anilor `90: <<Pericolul fascismului este real, deoarece din 1917 încoace, ne-am obişnuit să trăim într-o lume criminală în fruntea căreia se află un stat criminal. Banditismul sfinţit de ideologie – această descriere se potriveşte atât comuniştilor, cât şi fasciştilor>>.

Estetica fascistă a violenţei mântuitoare şi regeneratoare slujeşte filosofia fascistă a purificării naţionale prin intermediul „autodetoxifierii societăţii” (expresia lui Putin). Aşadar, genocidul, înţeles ca înglobând suprimarea identităţii naţionale a unui întreg popor, rezultă inexorabil din fascism. Andrew Stuttaford, în National Review, observă că ruşii nu doar că distrug simbolurile culturale ucrainene (biserici, monumente etc) ci relochează forţat în Rusia peste „un milion de ucraineni între care sute de mii de copii, inclusiv, se relatează orfani, unii dintre ei destul de mici încât să-şi uite identitatea şi limba”.

„Motorul fascismului”, scrie Economist „nu are o frână. Va căuta să se extindă atât geografic, cât şi în vieţile private ale oamenilor”. Aşa cum spunea primul fascist, Mussolini: „Totul înăuntrul statului, nimic în afară, nimic împotriva statului”.

Regimul lui Putin încurajează publicul să-şi arate susţinerea faţă de războiul din Ucraina prin afişarea semnului „Z” pe care Economist îl descrie ca „jumătate de svastică”.  Fascismul ar putea să înflorească şi mai puternic în acest secol decât în precedentul”, conchide George F. Will într-un editorial apărut în Washington Post.

Mai multe - Rusia

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite