De ce se teme Putin de şamanul care voia să-l exorcizeze. Ocultismul continuă să influenţeze sfera politică rusă
0Şamanismul, practica comunicării cu ceea ce aderenţii săi consideră a fi lumea spiritelor, în timpul experimentării unei stări schimbate de conştiinţă, are rădăcini de sute de ani în Rusia.
Adepţii şamanismului au sfidat tentativele autorităţilor sovietice de a-l elimina şi religia a avut o revenire în Rusia, în ultimele decenii.
Un şaman care se îndrepta spre Moscova pentru a-l exorciza pe „demonicul” Vladimir Putin a fost reţinut de poliţie într-un raid înainte de răsăritul soarelui, care a stârnit critici din partea activiştilor pentru drepturile omului şi remarci ironice printre acitiviştii opoziţiei.
Aleksandr Gabişev, care se autointitulează „războinicul şaman”, a plecat din Iakutsk., nord-estul Siberiei, în luna aprilie, sperând să parcurgă aproximativ 8.300 de kilometri înainte de a ajunge la porţile Kremlinului, în 2021.
Nu toată lumea din comunitatea şamanilor este de acord cu implicarea lui Gabişev în politică. În august, şamanul a fost înfruntat, în apropiere de Ulan-Ude, de un grup de şamani proguvernamentali, care l-au acuzat că răspândeşte discordie.
„Şamanilor nu le pasă de politică. Noi avem nevoie de armonie. Nu avem nevoie de un război sângeros”, i-a spus unul dintre ei lui Gabişev.
Ciocnirea dintre ocult şi sfera politică nu este nouă în Rusia, o ţară cu o fascinaţie pentru paranormal adânc înrădăcinată. Academia de Ştiinţe a Rusiei estimează că 67 la sută dintre rusoaice au avut parte, la un moment dat, de ajutorul unui „clarvăzător sau vrăjitoare”. Unul din patru bărbaţi din Rusia ar fi apelat la astfel de servicii.
Fascinaţia s-a prelins înspre politică. La sfârşitul anilor 1980, când sistemul sovietic începea să se destrame, televiziunea de stat transmitea aşa-numitele sesiuni de vindecare ale lui Anatoli Kaşpirovski, un „vraci clarvăzător” acceptat de Kremlin. Kaşpirovski a fost ulterior ales în Duma de stat, Parlamentul Rusiei.
În timpul domniei lui Putin, Grigori Grabovoi, un alt vraci autoproclamat, a stârnit revoltă atunci când a susţinut că poate învia cei 186 de copii ucişi în asediul din 2004 de la şcoala Beslan. Acţiunile lui Grabovoi au stârnit acuzaţii că ar fi primit o misiune de la Kremlin pentru discreditarea „Mamelor de la Beslan”, un grup de părinţi care puneau întrebări incomode legate de felul cum guvernul a gestionat incidentul.
Mai recent, a ieşit la iveală că Kremlinul a pus bazele unei divizii secrete de „citire a gândurilor” în anii 1990. Una dintre „descoperirile” sale a fost că Madeleine Albright, fostul Secretar american de Stat, considera că este „nedrept” ca Rusia să aibă posesie absolută asupra Siberiei şi resurselor sale naturale. Boris Ratnikov, un general pensionat, a spus că „descoperirea” a fost făcută de un agent clarvăzător care „a citit” mintea lui Albright. Putin a repetat afirmaţia la o conferinţă de presă din 2014, deşi nu este clar că ştia care era sursa ei.
„Cel mai înspăimântător lucru este că elita politică chiar a văzut o ameninţare în campania şamanului”, a scris Lev Rubinstein, poet rus şi critic al Kremlinului. „Ei chiar cred în şamani şi vrăjitoare... şi dacă şamanul avea legături mai puternice cu spirite importante decât propriul lor şaman? N-ai de unde să ştii!”
Vladimir Putin are o relaţie foarte apropiată cu stareţul Ilie, duhovnicul său. Relaţia lui Ilie cu Putin este probabil şi unul dintre motivele interesului elitei ruse faţă de stareţ. Unii oficiali cred că „prin intermediul lui Ilie pot transmite diverse informaţii preşedintelui în doar două zile“.
La începutul acestui an, mai multe vrăjitoare din Rusia s-au adunat la Moscova pentru a organiza un „Cerc de Putere” în sprijinul preşedintelui Vladimir Putin. Vrăjitoarele au declarat că, chiar dacă Vladimir Putin a obţinut la ultimele alegeri 77 la sută din sufragii, el oricum are nevoie de sprijin. Întreaga ceremonie a durat vreo 20 de minute. Vrăjitoarele i-au dat putere liderului de la Kremlin, dar i-au şi blestemat pe duşmanii acestuia. Este adevărat că ele nu au putut spune cine sunt ei.
Luna trecută, liderii religioşi ai oraşului Tver, din vestul Rusiei, au decis să folosească un elicopter pentru a-i stropi pe locuitori cu agheasmă, ca să-i scape de patima alcoolului şi desfrânării.
Cel mai cunoscut vraci al Rusiei a fost Rasputin, care a ajuns prima dată la palatul ţarului Nicolae al II-lea, fiind chemat pentru a-l vindeca pe ţareviciul Alexei, diagnosticat cu hemofilie. După ce a reuşit să-i aline puţin suferinţa lui Alexei, Rasputin a devenit un personaj în care familia regală avea o mare încredere, considerându-l trimisul lui Dumnezeu. Influenţa lui Rasputin asupra ţarinei avea să crească odată cu plecarea ţarului pe front, el devenind un apropiat al ţarinei Alexandra, dar şi un confident de încredere pentru ea. A convins-o să înlocuiască anumite persoane din guvern cu persoane alese de către el. Urcând pe scara puterii, Rasputin a ajuns să întreţină relaţii intime cu femei din înalta societate în schimbul unor favoruri politice. Moartea sa este înconjurată de controversă şi mit. Odată ce influenţa sa a ajuns prea mare şi periculoasă, un grup de nobili l-ar fi momit la palat şi l-ar fi otrăvit cu cianură. Aceasta nu ar fi reuşit să-l doboare pe Rasputin şi unul dintre nobili l-ar fi împuşcat pe vraci în piept, cu un revolver, dar nici de această dată acesta nu a murit. Dorind să-şi termine treaba, nobilii au tras din nou în Rasputin şi, pentru a se asigura ca va muri, l-au bătut crunt.