Atac ucrainean cu drone în Rusia: cel puțin 13 morți și aproape 40 de răniți. O rafinărie importantă de petrol ar fi fost lovită | adevarul.ro

Video Atac ucrainean cu drone în Rusia: cel puțin 13 morți și aproape 40 de răniți. O rafinărie importantă de petrol ar fi fost lovită

Război în Ucraina
Publicat:
0
1 live

Cel puțin 13 persoane au fost ucise, iar aproape 40 au fost rănite în urma unui atac cu drone ucrainene asupra unor obiective industriale și civile din orașul Nijnekamsk, în regiunea rusă Tatarstan.

Cel puțin 13 persoane au fost ucise, bilanțul nu e confirmat oficial. FOTO: X/@Maks_NAFO_FELLA
Cel puțin 13 persoane au fost ucise, bilanțul nu e confirmat oficial. FOTO: X/@Maks_NAFO_FELLA

Atacul ar fi vizat inclusiv rafinăria de petrol TANECO, una dintre cele mai importante și avansate tehnologic instalații de acest tip din Rusia. Mai multe surse media rusești au relatat că rafinăria a fost lovită în timpul atacului, potrivit autorităților locale și agențiilor Reuters și TASS.

Pe rețelele de socializare au apărut imagini în care se vede fum ridicându-se deasupra unei instalații despre care se susține că ar fi rafinăria. 

Reuters precizează că nu a putut verifica în mod independent autenticitatea imaginilor. Agenția rusă TASS nu menționează în mod specific rafinăria, dar afirmă că atacul a vizat atât obiective industriale, cât și civile.

Rafinăria TANECO, una dintre țintele atacului

Rafinăria TANECO aparține companiei ruse Tatneft și a mai fost vizată de un atac ucrainean la începutul lunii iunie. În 2024, instalația a procesat aproximativ 17 milioane de tone de țiței, producând 2,7 milioane de tone de benzină și 8,5 milioane de tone de motorină.

Dacă bilanțul de 13 morți se confirmă, atacul ar fi unul dintre cele mai sângeroase efectuate de Ucraina pe teritoriul Rusiei de la începutul războiului.

Șeful Republicii Tatarstan, Rustam Minnihanov, a anunțat o perioadă de doliu în urma atacului. Printre victime s-ar afla și un copil.

Campania ucraineană împotriva infrastructurii energetice rusești s-a intensificat în ultimul timp. În ultimele luni, forțele ucrainene au vizat în repetate rânduri rafinării și alte obiective petroliere din Rusia, încercând să afecteze capacitatea Moscovei de a produce și furniza combustibil.

Loviturile asupra infrastructurii petroliere au contribuit la apariția unor penurii de combustibil în mai multe regiuni ale Rusiei. Autoritățile de la Moscova au susținut însă că principalele probleme de aprovizionare apărute inițial au fost între timp rezolvate.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite