Analiză Der Spiegel: Vladimir Potemkin. Dezastrul liderului de la Kremlin şi ce război ar putea duce Putin în continuare

Vladimir Putin FOTO EPA-EFE

Liderul de la Kremlin a petrecut ani de zile pregătindu-şi ţara pentru o confruntare majoră cu Occidentul – în termeni militari, economici şi politici. Obiectivele lui declarate sunt suveranitatea şi autonomia maximă, ca Rusia să fie un pol independent de putere în lume. Acum, s-a dovedit că armata foarte echipată nu poate să-şi depăşească vecinul mai sărac, scrie Der Spiegel.

Economia Rusiei este dependentă de importuri. Majoritatea vastelor sale rezerve valutare sunt blocate de sancţiunile occidentale. Serviciile sale de informaţii sunt incapabile sau nu doresc să-şi informeze corect conducătorul. Este sistemul de putere al lui Putin în sine un sat Potemkin, fără ca lumea, inclusiv însuşi Vladimir Putin, să fi observat? Ce înseamnă când slăbiciunile acestui sistem sunt expuse brusc? Şi asta îl face mai periculos?

Inaugurarea „Catedralei Principale a Forţelor Armate Ruse” (2020) - parte din proiectul „Patriot” creat sub forma unui parc de distracţii militar lângă Moscova, în semn de elogiu al victoriilor militare ale Rusiei până la anexarea Crimeei - simbolizează prestigiul dobândit de armată sub conducerea lui Putin. Este parţial meritul ministrului rus al apărării Serghei Şoigu, cel care i-a adus din nou strălucire, conferindu-i noi niveluri de încredere şi un nou statut social. Armata a primit nu doar noi uniforme, ci şi organizare politică, numindu-se ofiţeri responsabili de ideologie, precum în vremurile sovietice.

Trupele ruse au avut prilejul unor exerciţii pe scară largă, decise în scurt, care le-au ţinut mereu în priză. Invazia în Ucraina a dus însă la prăbuşirea acestei faţade poleite, în timp ce au ieşit la iveală o serie de slăbiciuni - unele neaşteptate, altele de-a dreptul bizare.

Conversaţii înregistrate în secret ale soldaţilor din Osetia de Sud contractaţi să lupte în Ucraina şi întorşi de atunci acasă au detaliat o seamă de eşecuri tehnice ale echipamentelor militare - de la muniţii defecte la lipsa mijloacelor de orientare -  dar şi cazurile unor ofiţeri ce au ajuns să se teamă de răzbunarea sodaţilor din subordine.

Ruşii au pierdut între 15.000 şi 25.000 de soldaţi în Ucraina, potrivit estimărilor occidentale. În luptă au pierit şi un număr mare de generali, iar umilinţa supremă a fost să piardă nava-amiral a Flotei Mării Negre, Moskva.

Dezastrul logistic

Din primele zile ale invaziei, „eşecurile strategice au fost absolut nebuneşti”, spunea John Spencer, expert în materie de război urban la centrul de reflecţie Madison Policy Forum. Armata rusă a fost cu mult supraestimată, au concluzionat unanim analiştii şi oficialii.

Prima slăbiciune care a devenit rapid vizibilă - logistica - a fost înfrântă de unităţile restrânse şi mobile ale ucrainenilor care au atacat  liniile de aprovizionare lungi, insuficient apărate. Războiul era declanşat de doar câteva zile când 70% dintre forţele ruse îşi vedeau epuizate rezervele de combustibil şi alimente.

Au urmat eşecurile de proporţii în privinţa mentenanţei - urmare a neglijenţei sau corupţiei: sisteme de apărare aeriană extrem de scumpe s-au împotmolit din cauza cauciucurilor deteriorate.

Acest dezastru logistic a fost posibil pentru că ruşii au pornit războiul siguri că vor copleşi rapid forţele ucrainene: proviziile nu aveau de ce să le pună probleme în acest caz.

În plus, mijloacele de comunicaţie sigure au cedat rapid sau au lipsit de la bun început - aceste deficienţe nu au provocat doar derută pe câmpul de luptă ci şi interceptarea convorbirilor, în urma cărora un număr de comandanţi au fost eliminaţi.

„Incapacitatea de a-şi folosi forţa aeriană a fost eşecul lor principal”, spune istoricul militar Phillips O'Brien, explicând că ruşii au fost incapabili să controleze spaţiul aerian ucrainean, fiind limitaţi la misiuni punctuale versus de supraveghere.

Michael Kofman, analist la Center for Naval Analyses (SUA), observă că forţa aeriană rusă a rămas la nivelul anilor ‘90, fapt binecunoscut având în vedere performanţa slabă din Siria.

Rusia a fost dată înapoi şi de faptul că nu a dispus de muniţie de precizie, considerată prea scumpă, bazându-se în schimb pe bombe nedirijate lansate de la altitudini joase, unde au devenit ţinte pentru rachetele antiaeriene, spune Justin Bronk de la Royal United Services Institute (Marea Britanie).

Incapacitatea de a obţine superioritate aeriană

Rusia şi-a început ofensiva lansând atacuri extinse cu rachete balistice şi de croazieră asupra staţiilor radar principale şi sistemelor ucrainene  de apărare aeriană cu rază lungă de acţiune . Dar nu a putut face şi următorul pas, şi anume atacuri aeriene pe scară largă, odată ce a apărarea aeriană ucraineană ar fi fost scoasă din joc. Experţii NATO estimează că forţele terestre traversau deja graniţa în timp ce erau lansate rachetele de croazieră - doar 140.

Superioritatea aeriană a fost peste puterile forţelor aeriene ruse: ar fi costat armata rusă prea mult timp şi prea multe avioane, spune Kofman.

Eşecul serviciilor de informaţii

În cele din urmă, responsabile de rezultatele catastrofale au fost şi moralul şi indisciplina soldaţilor ruşi, dovadă fiind crimele, violurile, jafurile, tortura şi execuţiile - semnul unei armate brutale, cu încredere rudimentară în propriile forţe. La neputinţă s-au adăugat  incompetenţa şi aşteptarea falsă că vor fi  primiţi de populaţie ca eliberatori.

Serviciile de informaţii au fost în special ineficiente, mai ales FSB, serviciul extern de spionaj, ce ar fi trebuit să-l informeze pe Putin despre situaţia din teren şi ostilitatea ucrainenilor.

Expertul Andrei Soldatov spune că nimeni nu a îndrăznit să-i spună adevărul  liderului de la Kremlin, mai ales pe fondul înteţirii represiunii în ţară, care a vizat şi ofiţeri superiori din FSB.

În plus, structura din FSB, condusă de generalul Serghei Beseda, ce avea sarcina să pregătească terenul pentru recrutarea opoziţiei loiale Kremlinului din Ucraina, a suferit de asemenea un eşec.

Economia Rusiei rezistă

Sancţiunile occidentale nu au provocat deocamdată o situaţie de criză economică în Rusia, şi nici daunele anticipate de Occident.

Deşi alarmaţi iniţial, ruşii din mediul de afaceri şi-au schimbat atitudinea.

„Acum îmi spun: Nu e chiar atât de rău. Nu au plecat toate mărcile occidentale şi, în afară de asta, putem trăi şi fără Iphone sau avem opţiunea să le cumpărăm din Kazahstan”, spune analistul politic Tatiana Stanovaia.

„Au fost surprize neplăcute pentru el [Putin] din partea armatei. Crede însă că lucrurile merg spre bine în ceea ce priveşte sectoarele afacerilor şi financiar”, explică ea.

Creşterea preţurilor la energie au îndulcit lovitura sancţiunilor - în două luni de la invazie, Rusia a câştigat din exporturile de petrol, gaze şi cărbune 63 de miliarde de euro, din care 44 din UE şi 9 doar din Germania. Asta înseamnă 1 miliard de euro pe zi, pe când o zi de război se ridică la între 500 şi 600 de milioane, potrivit calculelor economistului rus Nikolai Kulbaka.

Şansele unui război adevărat

Întrebarea care se pune acum este ce concluzii este pregătit Putin să accepte după eşecurile campaniei sale militare-fulger şi dacă nu cumva, renunţând la aşteptări nerealiste, va pune la cale un război adevărat, cu mobilizarea tuturor forţelor. 

Potrivit expertului miliar Kofman, armata rusă nu poate face asta cu efectivele actuale, care sunt angajate în majoritate în Donbas: „După cum stau lucrurile acum, va fi ultima lor ofensivă majoră”.

Pe de altă parte, mobilizarea generală l-ar obliga pe Putin să recunoască că duce un război, ceea ce l-ar pune în conflict cu obiectivele declarate ale „operaţiunii sale speciale”, spune cercetătorul politic Stanovaia. Acestea vizează în primul rând regimul de la Kiev şi „elita coruptă” de Vest- care acţionează împotriva propriului popor - şi nu cuceriri teritoriale.

„El nu vede o alternativă: fie Rusia lichidează Ucraina în calitate de stat anti-Rusia, fie Rusia încetează să existe”, spune ea.

Putin a ameninţat deja că are mijloacele necesare pentru a contracara „ameninţări strategice inacceptabile” la adresa Rusiei, o escaladare a retoricii menită probabil să distragă de la slăbiciunile armatei sale. Dar ceea ce a pierdut deja, Rusia nu mai poate recupera.