Americanii văzuţi prin ochii unui rus: nu le place să fie atinşi, nu rezistă la băutură şi îşi lasă copiii în grija adolescenţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nikolai Zlobin scrie despre obiceiurile americanilor  FOTO Ria Novosti
Nikolai Zlobin scrie despre obiceiurile americanilor  FOTO Ria Novosti

După 20 de ani în care a scris despre probleme precum expansiunea NATO şi apărarea împotriva rachetelor balistice, analistul politic Nikolai Zlobin a încercat să le explice cititorilor ruşi obiceiuri specifice americanilor.

Unul care i-a atras în mod deosebit atenţia este cel al adolescentelor care se angajează ca dădace. În Rusia, copiii sunt crescuţi de către bunici sau sunt lăsaţi în grija unor femei mature şi vigilente. O rusoaică nu îşi va lăsa niciodată copilul în grija unui adolescent.

Desigur, multe obiceiuri ale americanilor par absolut bizare pentru ruşi, fapt subliniat de însuşi Zlobin în cartea sa de 400 de pagini, intitulată „America - ce viaţă!“, care a avut un real succes în Rusia.

E ciudat că, deşi au trecut 20 de ani de la căderea Cortinei de Fier, ruşii sunt la fel de dornici să afle informaţii despre modul de viaţă al americanilor, comentează cei de la „The New York Times“.

Păstrându-şi neutralitatea specifică unui antropolog, Zlobin a aflat detalii despre practicile americane, prin intervievarea unor necunoscuţi despre aspecte precum sarcina, dar şi despre obiceiul bizar al americanilor de a nu trage draperiile la cameră pe timp de noapte. L-a interesat să afle şi de ce locuitorii din SUA nu mint, de ce nu beau lichior puternic şi de ce iubesc legile, dar îşi dispreţuiesc liderii.

„Secretul constă în faptul că toţi vor să ştie cum e America fără pătura ideologică“, a explicat Zlobin pentru „The New York Times“. El a trăit în SUA timp de 20 de ani şi, din când în când, a îndeplinit funcţia de consultant pentru Kremlin.

Cititorii i-au pus multe întrebări legate de capitolul referitor la „viaţa la fundul sacului“. Cei mai mulţi ruşi au crescut într-un ansamblu de blocuri, iar copiii se jucau în parcurile din jur. Expresia „la fundul sacului“ se traduce în rusă printr-un termen care face referire la vulnerabilitate şi la pericol, o fundătură fără posibilitate de ieşire.

E un concept nou pentru ei, acela de a obţine securitate prin crearea unei bariere între tine şi ceilalţi. Ruşii se consideră în siguranţă doar atunci când se află într-o mulţime“, explică Nikolai Zlobin.

Analistul scrie despre gradul redus de implicare al bunicilor în creşterea nepoţilor, în SUA femeile în vârstă de 50-60 de ani preocupându-se de propriile vieţi. Familiile americane se distanţează rapid una faţă de cealaltă. De asemenea, americanii nu-şi angajează prietenii pe post de avocaţi sau medici, pentru că îşi delimitează foarte bine viaţa profesională de cea privată.

El analizează şi problema intimităţii, termen ce nu există în limbajul rus. Atunci când aşteaptă la rând, ruşii nu păstrează niciun fel de distanţă, în timp ce americanii preferă să poarte o discuţie la o distanţă de aproximativ un metru.

Orice atingere a unui american este considerată o încălcare a spaţiului său personal. Drept urmare, în Statele Unite există un fel de regulă ca oamenii să nu se apuce de braţ şi nici să nu se bată pe umăr dacă vor să atragă atenţia cuiva. De asemenea, nici nu prea obişnuiesc să se îmbrăţişeze“, se mai arată în cartea lui Zlobin.

El a scris şi despre obiceiul americanilor de a consuma băuturi alcoolice, amintindu-şi momentul în care a băut o sticlă de votcă împreună cu un prieten american, pe care apoi nu l-a mai văzut treaz timp de patru zile. De asemenea, el consideră ca americanii îşi neglijează aspectul fizic şi susţine că sunt gălăgioşi în orice tip de activitate ar întreprinde, dar extrem de tăcuţi atunci când trebuie să-şi exprime entuziasmul.

Nu poţi apărea acasă la un prieten la miezul nopţii cu o sticlă de votcă pentru a discuta despre dificultăţile tale şi pentru a cere ajutor. Ruşii îşi rezolvă problemele când acestea ating punctul critic. Americanii încearcă să controleze lucrurile pentru nu a ajunge într-un punct critic“, a mai scris Zlobin.

La un târg de carte organizat la Moscova, mulţi dintre cititorii lui aveau deja propriile păreri despre americani, din cele spuse de prietenii sau de rudele din SUA. Spre exemplu, Marina îşi aminteşte de nepotul ei care s-a mutat în Statele Unite la vârsta de 19 ani, părăsindu-şi părinţii, un obicei despre care ea spune că „distruge familii“.

Rusia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite