VIDEO Muzeul găgăuzilor din stepa Bugeacului

Membrii ansamblului folcloric „Sedef“ ne demonstrează cum se muncește la un război de țesut

Născut din dragostea pentru artă şi cultură a poetului Dumitru Cara-Ciobanu, muzeul din Beşalma adăposteşte în jur de 6.000 de obiecte, mărturii ale spiritualităţii acestui popor de origine turcică.

Deşi nu impresionează prin arhitectură şi este departe de oraşe (la peste 110 kilometri de Chişinău şi 25 de kilometri de Comrat) Muzeul Naţional de Istorie şi Etnografie „Dumitru Cara-Ciobanu" din satul Beşalma ascunde veritabile comori.

Călătoria de la Chişinău până la Beşalma ne ia două ore. Chiar în faţa muzeului se află monumentul ridicat în memoria fondatorului, confecţionat chiar de fiul acestuia, sculptorul Afanasii Cara-Ciobanu, care în prezent creează mai mult în Turcia.

Directorul muzeului, Ludmila Marin, (abia la final vom afla că este chiar fiica lui Dumitru Cara-Ciobanu) ne dojeneşte de la început pentru faptul că am înştiinţat-o prea târziu despre vizită. Spune că nu a reuşit să-i adune pe toţi cei 12 membri (nouă persoane în vârstă şi trei copii) ai ansamblului etno-folcloric „Sedef". „Majoritatea sunt în vârstă. În plus, sunt prinşi cu lucrările agricole, căci e toamnă şi trebuie să strângă recolta", ne explică ea.

„RÂUL DE MUNTE"

O lăsăm pe gazdă să ne facă singură programul. Ascultăm pentru început câteva cântece populare găgăuze, în interpretarea a patru bătrânei, îmbrăcaţi în haine tradiţionale, cusute chiar de ei. Prima piesă, numită „Râul de munte", este un „maani", un fel de strigătură cântată, despre povestea de dragoste a doi tineri de la începutul veacului XIX.

„Cântecele populare fac parte din programul obişnuit. Oamenii cântă pentru că vor ca lumea să afle mai multe despre cultura găgăuzilor. De asemenea, prezentăm dansuri tradiţionale şi scenete cu diferite obiceiuri ale găgăuzilor", povesteşte directoarea. Fiecare delegaţie sau grup de turişti străini este întâmpinat astfel la Beşelma. „Avem vreo 6.000 de vizitatori pe an, din afara Găgăuziei", precizează Ludmila Marin.

O sală creată mai recent, în anii 90 ai secolului trecut, este dedicată istoriei acestui popor de origine turcică, cu hărţi, cărţi şi extrase din documente. Ludmila Marin susţine că subiectul rămâne însă unul controversat.

EXPONATE-UNICAT

Muzeul adăposteşte şi câteva exemplare unicat de costume naţionale ale găgăuzilor. „Din păcate, o parte s-au pierdut, după ce, în anul 1982, autorităţile sovietice au închis muzeul. Nu se ştie cu exactitate ce s-a întâmplat cu ele atunci ", spune cu regret ghidul nostru. Cu atât mai mult că piesele fuseseră adunate graţie entuziasmului şi muncii asidue a câtorva oameni, în frunte cu tatăl ei.
O altă sală a muzeului adăposteşte mai multe unelte tradiţionale, de uz casnic şi de muncă: plug, treierătoare, război de ţesut, ulcele etc. Tot acolo se găseşte o colecţie de ulcioare suvak, confecţionate din bostan, dar şi modele de haine pe care le purtau zi de zi găgăuzii la finele secolului XIX.

Totuşi, comoara muzeului par a fi costumele mirilor, care împreună cu filmul despre obiceiurile de nuntă, făcut în anii 1965-1967, de Dumitru Cara-Ciobanu şi alţi câţiva oameni din localitate, completează atmosfera unui epoci apuse.

„O NUNTĂ AUTENTICĂ ESTE DIFICIL SĂ MAI GĂSEŞTI"

„Au fost filmate şapte nunţi, pentru a putea monta filmul şi a prezenta cât mai multe obiceiuri. Una din nunţi a fost chiar a unei cântăreţe din ansamblul «Sedef», Vasilisa Chiosa. Abia în anii '80 ai secolului XX, găgăuzii au acceptat varianta occidentală de rochie albă de mireasă. Multe din obiceiurile de nuntă se mai păstrează, dar o nuntă autentică este dificil să mai găseşti", precizează directoarea.

Dacă vă aventuraţi să vizitaţi muzeul, iar apoi vreţi şi să vedeţi o nuntă, cel mai indicat e să veniţi Beşalma toamna, când e sezonul. E adevărat că va trebui să negociaţi cu vreun proprietar de restaurant, unde au loc asemenea evenimente.

Instituţia a fost închisă, iar directorul - demis

Muzeul a fost deschis la 16 septembrie 1966. Iniţiatorul şi fondatorul a fost Dumitru Cara-Ciobanu, poet, bibliotecar, sculptor, meşter popular, fotograf, cineast şi cel care a adunat cea mai mare parte din colecţie. Un sediu oficial va primi abia în 1969, iar în anul 1974 instituţia este inclusă în registrul oficial al muzeelor din URSS. Era primul muzeu al găgăuzilor, chiar dacă era menţionat ca filială a muzeului raional, inexistent încă. În anul 1982, în urma vizitei unor funcţionari de partid, instituţia a fost închisă „pentru reparaţii", iar Cara-Ciobanu - demis.