Republica Moldova, fără speranţă

În Republica Moldova nu se va schimba nimic, niciodată. Cine trebuie să fie arestat, va fi arestat, iar cine trebuie să ia şuturi în fund le va lua, indiferent dacă la guvenare sunt comuniştii, socialiştii sau proeuropenii.

Aceasta este concluzia unui tânăr care a fost săltat de pe stradă de mascaţi, în seara zilei de 7 aprilie 2009, chiar dacă nu a participat activ la protestele din centrul Chişinăului. Au urmat apoi trei zile de coşmar în care a fost bătut, înjurat şi şantajat de poliţişti.

În după-amiaza zilei de 7 aprilie 2009, Sergiu Bargan avea o întâlnire cu o fată, aşa că nu-şi programase nimic altceva. În prima parte a zilei însă, mânat de curiozitate a trecut prin centrul capitalei. „Voiam să văd ce se întâmplă. Îmi amintesc multă gălăgie, scandări şi foarte mulţi tineri cu tricolorul pictat pe faţă. Nu am stat mai mult de 20 de minute. M-am întors acasă”, îşi aminteşte Sergiu. Peste câteva ore băiatul a mers la întânire, în sectorul Botanica. Era cu un prieten, iar la întoarcerea spre casă, băieţii decid să treacă prin centru, o decizie pe care aveau să o regrete câteva minute mai târziu.

Regrete tardive

„Eram pe bulevardul Ştefan cel Mare, în apropiere de Piaţa Centrală, mergem spre Piaţa Marii Adunări Naţionale. Probabil era în jur de 10 seara. La un moment dat am auzit nişte strigăte: „Staţi! Poliţia!”. Am întors capul şi am văzut vreo trei mascaţi. Ne-am speriat şi am început să fugim. Acum când mă gândesc, nu ştiu de ce am rupt-o la fugă. S-a întâmplat totul prea repede şi ne-am panicat. Prietenul meu din fericire a scăpat”, îşi aminteşte astăzi Sergiu. A urmat o porţie bună de bătaie. „Pe mine m-au ajuns, mi-au pus piedică şi am căzut cu faţa la pământ. Doi dintre ei au început să mă lovească cu bâtele pe spate şi mă înjurau. Mi-am pus mâinile la spate ca să mă apăr. Să ştii că doare destul de bine”, spune Sergiu zâmbind. „La ce mă gândeam în acele secunde? Regretam că m-am pornit spre centru”, afirmă el.

„Un poliţist împingea oamenii în dubă cu piciorul”

Peste câteva minute, lui Sergiu i s-a alăturat un alt tânăr pe care poliţiştii îl aduceau de subţiori. „Lui i-au spus primul să urce în maşină, era un minivan verde. Băiatul a refuzat şi a primit o bâtă peste picioare. Eu văzând care-i situaţia, n-am mai pus întrebări. Am urcat. Ne-au dus în Piaţa Marii Adunări Naţionale”, povesteşte Sergiu. În PMAN, minivanul verde s-a oprit la 10 metri de o dubă pentru deţinuţi, iar poliţiştii au format un fel de coridor între cele două maşini. „Băiatul care era cu mine a pornit primul spre dubă. A primit câte un picior de la fiecare poliţist. Eu am fugit până la maşină ca să scap de vreo două picioare”, povesteşte Sergiu izbucnind în râs. Acum i se pare amuzant comportamentul lui, atunci însă nu voia decât să scape nevătămat.

Când a ajuns în maşină, primul lucru pe care l-a făcut a fost să-şi sune mama. „Mama, pe mine m-au luat la poliţie. Nu îţi face griji, sunt bine. Sună pe cineva care să mă ajute”, asta i-am spus. Ea a început să plângă şi ca orice mamă, nu a uitat să mă dojenească spunându-mi că nu trebuia să merg în centru”, îşi aminteşte tânărul care astăzi are 25 de ani. Între timp în aceeaşi maşină erau închesuiţi zeci de oameni. „Pe un bărbat l-au adus târându-l de un picior pe asfalt. Era inconştient. L-au aruncat lângă noi. La un moment dat maşina s-a umplut, dar ei nu s-au oprit. Un poliţist mai zdravăn se sprijinea cu mâinile de uşile dubei şi împingea cu piciorul oamenii ca să mai încapă şi alţii”, îşi aminteşte Sergiu cu tristeţe.

Cine avea ţigări, lua o bâtă pe spate

După ce duba a fost umplută, tinerii au fost duşi la Comisariatul de poliţie al sectorului Centru. „Am intrat în curte. Cred că eram vreo 30 de persoane, toţi băieţi. Ne-au pus cu faţa la un perete. Ne-au spus să scoatem ce avem în buzunare, inclusiv şireturile de la încălţăminte. Am primit toţi câte o bâtă la fund. Ei erau foarte furioşi pentru că mulţi poliţişti au avut de suferit în urma confruntărilor cu protestatarii. Se răzbunau pe noi. Ne înjurau şi ne spuneau că asta-i pentru că ai noştri au suferit din cauza voastră”, afirmă tânărul. „Cei care aveau ţigări, au mai mâncat o bâtă la fund, pentru că, din câte am înţeles din vorbele poliţistilor, în seara aceea fusese devastat un butic cu ţigări”, spune băiatul.

O franzelă la 20 de persoane

În cele din urmă, reţinuţii au fost băgaţi în celule. „Eram 20 de persoane într-o cameră de vreo patru metri lăţime şi şase metri lungime. Uşa avea o gaură mică care era singura sursă de oxigen. Respiram cu greu. Pereţii erau verzi, iar becul abia lumina.Psihologic mă afecta foarte mult”, spune Sergiu. ”Cred că a doua zi au mai adus un băiat. Ne-a spus că l-au luat de pe stradă în timp ce ieşea dintr-un magazin. Nu ştiu cum, dar l-au lăsat să intre cu sacoşa în celulă. Avea o franzelă, câţiva crenvurşti şi o sticlă de apă. Am împărţit la fiecare dinte noi câte o bucată. Îmi mai amintesc un băiat rom. Nu ştiu cum a făcut, dar cineva i-a adus o plăcintă. El mi-a dat mie jumătate, iar eu i-am dat o bucată şi altui băiat. Nu puteam să mănânc singur uitându-mă la atâtea persoane flămânde în jurul meu”, afirmă tânărul.

Confuzia poliţiştilor

Sergiu spune că poliţiştii erau foarte agitaţi şi dezorganizaţi. „Ei nu ştiau ce să facă. În plus, miroseau puternic a alcool. Mi s-a întâmplat să mă scoată din cameră să mă ducă la etajul superior să dau mărturie, dar nici nu ajungeam acolo că repede mă duceau înapoi. În a treia zi, m-au dus într-o încăpere şi m-au pus să declar în faţa unei camere de filmat că nu voi participa niciodată la alte proteste. La început am refuzat, dar mi-au spus că altfel nu mai ajung acasă. Şi am acceptat. Le-am zis ce voiau să audă”, afirmă tânărul. ”Înainte să ies, un poliţist mi-a dat un pachet plin cu şireturi şi mi-a zis să le iau pe ale mele. Normal că eu le-am luat pe cele mai bune”, recunoaşte Sergiu. „Erau toate la fel, cum să ştiu care sunt ale mele?”, se întreabă el. A pornit spre casă uşurat că a scăpat. „Lumea îmi părea cu totul altfel. Nu ştiu dacă eram fericit. Eram chinuit.Nu mai ţin minte de unde am luat bani pentru rutieră”, spune băiatul. Acasă a fost întâmpinat de mama: „M-a îmbrăţişat şi a început să plângă”.

Sergiu Bargan, la fel ca mulţi alţi tineri, nu a făcut nimic împotriva autorităţilor. „Nu ştiam cum să procedez. Am preferat să uit tot. Nu-mi place să fiu considerat o victimă. A fost o lecţie până la urmă. Mi-e clar că la noi, în Moldova, indiferent dacă eşti sau nu vinovat, dacă trebuie să fii închis, vei fi închis”, afirmă el. „Toată lupta, sacrificiul şi dorinţa tinerilor de atunci de a avea o viaţă mai bună în Republica Moldova a fost în zadar. S-a demonstrat că cei de la putere, indiferent că-s comunişti, socialişti ori proeuropeni nu se vor gândi niciodată la oameni, ci în primul rând, la propria lor persoană”, concluzionează tânărul.