PUN, despre contractul dintre Chişinău şi Gazprom: „PAS a căzut în capcana energetică a Kremlinului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Octavian Ţîcu, lider PUN
Octavian Ţîcu, lider PUN

Partidul Unităţii Naţionale, condus de ex-deputatul Octavian Ţîcu, a criticat semnarea noului contract dintre Guvernul Gavriliţa şi Gazprom privind livrarea gazelor naturale. PUN susţine că „guvernarea PAS a căzut în capcana energetică a Kremlinului”. PUN a comunicat că, odată ce s-a ajuns la această înţelegere, „s-a compromis de fapt viitorul european al R. Moldova şi securitatea energetică a republicii pentru următorii 5 ani.”

„Partidul Unităţii Naţionale a urmărit cu interes şi în diferite circumstanţe, prin liderii săi, s-a expus asupra procesului de negocieri dintre guvernul R. Moldova şi compania rusă Gazprom privind asigurarea republicii cu gaze naturale. Preşedinta R. Moldova, dna Maia Sandu, a declarat că criza gazelor a luat sfârşit, noi credem că această criză abia a început, pentru că în spatele acestor negocieri absolut netransparente, acoperite de mister şi secretomanie, s-a compromis de fapt viitorul european al R. Moldova şi securitatea energetică a republicii pentru următorii 5 ani”, se spune într-un comunicat al PUN.

Potrivit PUN, guvernarea PAS a căzut în capcana energetică a Kremlinului, aşa cum se întâmplă de 30 de ani cu toate guvernările din R. Moldova. 

„Această cădere, cât şi apariţia crizei energetice, urmează a fi explicate de actuala sau de guvernările precedente, pentru că era clar faptul că în septembrie 2021 expira contractul de trei ani între Gazprom şi R. Moldova, iar între timp s-au acumulat datorii. PUN cere explicaţii cu privire la ambele întrebări: cine se face responsabil de declanşarea crizei energetice şi cine a admis acumularea datoriilor, iar cei vinovaţi urmează a fi pedepsiţi conform legii”, se menţionează în comunicat.

PUN susţine că, în pofida la toate încercările guvernării şi a preşedintei de a nega legătura dintre negocierile cu Gazprom şi problema transnistreană „este evident că implicarea viceprim-ministrului pentru Reintegrare V. Kulminski în procesul de negocieri şi cele două vizite la Moscova, unde s-a întâlnit cu D. Kozak, ne arată că dosarul transnistrean şi soluţionarea crizei energetice au fost într-o legătură directă, ascunsă de cetăţenii R. Moldova.” 

„PUN cere claritate şi transparenţă asupra agendei şi conţinutului înţelegerilor dintre Kulminski şi Kozak, în ce măsură aceste înţelegeri au intrat în pachetul de negocieri privind contractul cu Gazprom.

PUN atestă o discrepanţă între preţul negociat pentru livrarea gazelor ruseşti, ministrul A. Spînu enunţând circa 450 $ mc, iar partea rusă declarând 500-600 $. În condiţiile în care experţii estimează că preţurile la gaz vor scădea foarte curând, iar R. Moldova va plăti un preţ mai mare decât cel de piaţă, pentru o perioadă de 5 ani. Prin urmare, încheierea unui nou contract de livrare a gazelor naturale cu Gazpromul rusesc nu este altceva decât o perpetuare a dependenţei energetice, şi nu numai, a Republicii Moldova de Federaţia Rusă. Calculele partidului prezidenţial au fost foarte simple : peste cinci ani (durata contractului R. Moldova cu Gazprom) PAS nu va mai fi la guvernare, iar între timp banii noştri şi ai contribuabililor europeni vor merge către gigantul rusesc Gazprom. Inclusiv cele 60 de milioane de euro grant oferiţi de Uniunea Europeană pentru depăşirea crizei energetice”, se spune în comunicatul PUN.

În opinia celor de la PUN, mai rămân două mari întrebări – ce se va întâmpla cu datoria la gaz a Transnistriei şi care-i soarta Pachetului Energetic III. 

„Dacă semnarea acordului pe 5 ani cu Gazprom va permite R. Moldova să liberalizeze piaţa gazelor şi să importe din surse alternative. Se ştie că la 7 august 2020 Consiliul de Administraţie al ANRE a aprobat proiectul Regulilor pieţei energiei electrice. Prin aprobarea acestui set de norme, ANRE a îndeplinit prevederile esenţiale ale Pachetului Energetic III aferent pieţei energiei electrice şi a realizat angajamentele asumate de Republica Moldova în cadrul Acordului de Asociere cu UE şi a Planului de acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană pentru anul 2020. Acest fapt urmează să asigure dezvoltarea reţelelor electrice pentru schimburile transfrontaliere de energie şi integrarea R. Moldova în piaţa de energie electrică regională şi, ulterior, în cea europeană. PUN cere clarificarea situaţiei cu privire la acest angajament şi dacă prevederile sale vor fi afectate de noul contract semnat cu Gazprom. Un semn aparte de întrebare este soarta gazoductului Iaşi-Ungheni-Chişinău, care va fi menirea în noile realităţi create de semnarea contractului şi dacă mai constituie o sursă de energie alternativă, menită să asigure independenţă energetică a R. Moldova. PUN crede că lipsa totală a transparenţei referitoare la contractul încheiat cu Gazprom înseamnă de fapt o aprofundare a procesului de transnistrizare a R. Moldova, care va continua în ritm accelerat, iar Federaţia Rusă îşi va păstra influenţa solidă şi nefastă în acest spaţiu, întârziind cu cel puţin 5 ani procesul de integrare a R. Moldova în Uniunea Europeană”, au mai menţionat reprezentanţii PUN.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite