„Pata mare“

Alexandru Canţîr este un ziarist cu ştate vechi în presa din Basarabia, fiind fost şef al redacţiei BBC din Moldova.

Deputaţii comunişti au semnat, în mod benevol - obligatoriu, un angajamentjurământ să-şi folosească mandatul „în strictă conformitate cu deciziile colective ale Partidului Comuniştilor".

Potrivit jurământului, orice pas în stânga sau, de fapt, în centru - stânga sau, Doamne fereşte, în dreapta făcut de un legiuitor trimis de PCRM - via populaţie - în Parlament „va reprezenta cea mai gravă crimă morală împotriva intereselor partidului şi împotriva celor 700 de mii de susţinători".

Ca să nu mai existe dubii sau ispite pentru potenţiali păcătoşi, dl preşedinte al PCRM Vladimir Voronin asubliniat că neascultarea cuiva şi actul de a-l vota pe un nedorit, în clipa asta, de şefii PCRM la funcţia de şef al statului „ar fi o pată mare nu doar pe conştiinţa lui, ci şi pe toată familia sa pe multe decenii înainte dacă va accepta să trădeze".

Excepţia ar putea-o face, probabil, doar Pavlik Morozov (a nu se confunda cu frizeria cu acelaşi nume din Capitală...). În rest, întregului neam al eventualului trădător, de la cei abia concepuţi în noaptea următoare până la bunici, trebuie să i se pună pata pe oaia rătăcită a amiliei.

S-ar fi putut spune, măcar, de-o vorbă, că orice deputat comunist va vota cum îi va dicta inima, doar că inima îi aparţine preşedintelui, secretarului general,celorlalţi ierarhi ai PCRM... Şi că, dacă nu va fi aşa, „să-l ajungă pedeapsa cruntă şi totalul dispreţ al poporului truditor", inclusiv dacă se va lăsa îmbrăţişat cu de-a sila de un adversar al PCRM sau dacă va admite ca vreun presupus duşman liberal al proletariatului cunoştinţelor să-i aranjeze cravata.

La urma urmei, pentru consecvenţă, respectivul partid ar fi putut reactualiza, e lângă altele, art. 9 din statutul pe care partidul-mamă l-a avut la 1934 şi în care se spune că: „În conformitate cu decizii periodice ale CC, /.../ se desfăşoară epurări pentru curăţirea partidului de...."

Şi atunci ar fi fost de prisos să-i obligi pe deputaţi să se jure că nu vor fi pasibili de epurare pe motiv că ar putea deveni „elemente duşmănoase şi străine din punctul de vedere al luptei de clasă; indivizi cu mai multe feţe care mint partidul, îşi ascund adevăratele convingeri şi deteriorează politica partidului; cei care neglijează deschis sau pe ascuns disciplina de fier a partidului şi statului, degeneraţi concrescuţi cu elemente burgheze, descompuşi moral, carierişti, /.../pasivi..." etc. etc..."

Sigur că este treaba fiecărui partid să adopte formele pe care le consideră potrivite pentru a-şi menţine coeziunea. Dar dacă un partid, oricare ar fi, pretinde pe de o parte că este suficient de onorabil ca să revină la guvernare, iar pe de alta demonstrează că va guverna după principiul „nimeni nu mişcă în front, altminteri te desfiinţez moral pe tine şi tot neamul tău", nu ai cum să nu te simţi nevoit să te preocupi şi de bucătăria internă a acelui partid.

Este uimitor cum o mână de oameni, care concep formaţiunea şi fracţiunea lor ca pe una militară, cazonă, torpilează respectul pe care toţi ar trebui să-l aibă faţă de un partid votat de o parte considerabilă a electoratului.