Medicii rezidenţi le cer guvernanţilor salariile promise încă din ianuarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi rezidenţi au protestaţi astăzi în faţa Guvernului, unde au cerut lefurile făgăduite de conducerea Ministerului Sănătăţii, cu începere din ianuarie.

Aproximativ 30 de medici rezidenţi au protestat în această dimineaţă în faţa Guvernului din cauză că nu şi-au primit salariile promise de autorităţile din Sănătate, pentru începutul acestui an. 

„Protestăm pentru salariile promise prin ordinul din 2 ianuarie al Ministerului Sănătăţii şi încă neachitate. Vrem să fim auziţi de toată lumea, iar autorităţile să se ţină de cuvânt. De la prorector, la minister, toţi cei cu care am vorbit ne zic că aşteaptă, fără să ne spună ce anume. Circulă o vorbă printre colegi că mai mulţi medici vor să renunţe la o parte din salarii, ca să luăm şi noi nişte bani. Dar nu vrem să ajungem până acolo. Dorim salariile noastre. La vară trebuie să fac practica de trei luni în raioane, unde nu ştiu dacă vom fi plătiţi. Fetele care-şi fac rezidenţiatul în pediatrie la Centrul Mamei şi Copilului iau câte 1.000 de lei pe lună, ca leafă. Dar am o colegă care lucrează câte şapte ore pe zi la Orhei, tot ca rezident. Dă bani din buzunarul ei pentru transport, fiindcă n-are unde să stea acolo“, a spus Antonina Rotaru, medic rezident în anul 2, specializat în diagnosticare de laborator.

„Trăiesc din bursa de 1.000 de lei pe care o primesc ca rezident şi o leafă de consultant pentru o firmă de cosmetice. Am noroc că stau cu părinţii mei şi astfel nu sunt nevoită să plătesc pentru anumite servicii. Vrem să ne primim salariile de medici rezidenţi, aşa cum ni s-a promis“, declară şi Natalia Gherciu, medic rezident tot în diagnosticare de laborator.

„Şi eu şi soţia mea primim câte o bursă de 910 lei, cu care suntem nevoiţi să ne descurcăm. Am solicitat să lucrez ca felcer la Urgenţă, însă am fost respins fiindcă avem catedra la Spitalul Municipal nr. 1 din Capitală. Am revenit la spital, iar de-acolo ni s-a spus că n-au bani. E un cerc vicios. Am primit deja o ofertă să plec în Kaliningrad, unde pot lucra ca asistent medical cu 22.000 de ruble pe lună. Vreau să rămân în Republica Moldova, dar dacă nu se schimbă ceva, voi fi nevoit să lucrez acolo“, spune şi Eugen Verlan, rezident în primul an la Medicină de familie.

După circa 20 de minute, cât au stat cu pancartele pe scările din faţa Guvernului, consilierul principal de stat al prim-ministrului, Eremei Priseajniuc, a coborât la rezidenţi, cărora le-a solicitat să facă o listă cu numele fiecăruia, pentru a verifica în ce instituţii medicale sunt încadraţi şi de ce nu şi-au primit salariile cuvenite.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite