Mark Tkaciuk, între Homo Sovieticus şi xenofobie

Igor Caşu

Acum câteva săptămâni, la un talk-show moderat de Lorena Bogza, Mark Tkaciuk a încercat să răspundă la o serie de întrebări incomode. Printre acestea era şi cea referitoare la faptul de ce nu vorbeşte limba română. Vădit deranjat, dar pregătit de întrebare, Tkaciuk a răspuns că are probleme cu însuşirea limbii române şi că, în plus, e perfecţionist şi vrea să evite situaţiile în care ar putea părea ridicol în faţa

Pe lângă asta, el nu pretinde la funcţii supreme în stat şi nu are nevoie, spune el, de limba română, aşa cum o cere legislaţia.

Lorena Bogza a insistat că totuşi nu înţelege atitudinea acestuia, mai ales că ea însăşi a învăţat limba rusa, deşi nu i-a fost deloc uşor, dar în situaţia Republicii Moldova a înţeles că aceasta e o necesitate. Tkaciuk a adăugat atunci - foarte „original" - că, dacă i se vor crea condiţii speciale şi - încă şi mai „original" - partidul îi va ordona, va însuşi limba română până la 1 octombrie. Ca şi mulţi alţii, eu cred că Mark Tkaciuk nu vorbeşte limba română din principiu, deoarece nu respectă majoritatea etnolingvistică a Republicii Moldova. Pentru el, română este o limbă a „fasciştilor", a „aborigenilor", o limbă inferioară în raport cu „marea limbă şi cultură rusă". Este o problemă psihologică şi ideologică la mijloc, specifică lui Homo Sovieticus. În anii regimului sovietic, în RSSM, dacă cineva încerca să ia cuvântul la o adunare de partid în „limba moldovenească", imediat era etichetat ca susţinător al „regimului fascist al lui Antonescu", că ar fi „naţionalist" şi că ar fi ingrat faţă de „marele popor rus" şi limba pe care a vorbit-o „marele Lenin". Tkaciuk este moştenitorul acestei tradiţii xenofobe, şovine, antiromâneşti şi antieuropene.

O confirmare a celor spuse este şi luarea de cuvânt a unui deputat comunist, Grigore Petrenco, în şedinţă din 22 iunie a Parlamentului, când s-a discutat despre eliminarea limbii ruse din noile buletine de identitate. Mai exact, Petrenco i-a numit pe deputaţii Petru Vlah şi Alexandru Stoianoglo „spioni nazişti", pentru faptul că aceştia au susţinut iniţiativa legislativă sus-menţionată. Fie că replica a fost improvizată sau nu - mai degrabă nu - avem şi în acest caz un exemplu de xenofobie şi de încercare de a-i eticheta pe cei care susţin întronarea „limbii de stat" în drepturile sale constituţionale.

Nu încape îndoială că directivele în acest sens au venit din partea ideologului PCRM Mark Tkaciuk. După plecarea lui Stepaniuc din partid, acesta a rămas unicul ideolog al comuniştilor moldoveni. Privită din perspectiva replicii agresive formulate de Petrenco la 22 iunie, răspunsurile date de Tkaciuk la emisiunea de la PRO TV cu privire la limba română se înfăţişează foarte limpede - cei care vorbesc în limba română sau doresc ca aceasta să devină în realitate principala limbă în Moldova - se fac vinovaţi de „fascism", iar alteori sunt de-a dreptul „spioni nazişti". Şi Mark Tkaciuk nu vrea să fie etichetat „spion nazist"...

Mă întreb: cât va mai dura această situaţie? Când nu vom mai admite umilirea majorităţii etno-lingvistice a acestui stat în propria ei casă? Cred că e timpul să fie propusă o iniţiativă legislativă prin care să fie sancţionaţi cei care se fac vinovaţi de declaraţii xenofobe, pentru că „fascist" şi „spion nazist" face parte din categoria declaraţiilor xenofobe. Avem, de asemenea, nevoie de o lege care să-i tragă la răspundere pe cei care neagă existenţa crimelor comuniste, a deportărilor, a execuţiilor sumare şi a foametei. În egală măsură cu cei care neagă existenţa genocidului evreiesc din timpul celui de-al doilea război mondial. O lege de acest fel există deja în multe state ale Uniunii Europene. În cazul nostru, putem lua exemplu de la Polonia, unde cei care au defilat recent cu însemne comuniste - secera şi ciocanul şi steagul roşu - au fost traşi la răspundere. Nu e vorba de închisoare - nu trebuie să procedăm ca sovieticii care îi trimiteau în Siberia sau în spitale psihiatrice pe cei care defilau cu tricolorul românesc -, ci de amenzi usturătoare cu caracter educativ. Ar fi o parte a unui proces de educaţie pentru o societate democratică, cu valori europene, antitotalitare.