Ion Chicu: Sunt posibile remanieri guvernamentale, începând de la premier
0
Premierul Ion Chicu spune că sunt posibile remanieri guvernamentale, începând de la prim-ministru şi finalizând cu orice membru al cabinetului de miniştri. Motivul acestor remanieri ar fi rezultatul evaluării performanţei, în primul rând, apoi activitatea politică. Declaraţia a fost făcută de Ion Chicu în cadrul unei conferinţe de presă susţinută cu ocazia prezentării raportului de activitate la un an de mandat, transmite IPN.
Prim-ministrul spune că soarta Guvernului este în mâna Parlamentului şi, dacă legislativul decide revocarea executivului, îi aparţine decizia. „Noi am spus că Guvernul este tehnocrat. Noi nu ne ajustăm agenda la agendele politice ale cuiva. Probabil, aţi văzut că în campania electorală noi am fost foarte retraşi, nu ne-am perindat pe la platforme TV. Am lăsat concurenţii electorali să prezinte tot ce pot ei societăţii, ca să nu influenţăm alegătorii”, a menţionat premierul.
Şeful executivului le-a mulţumit colegilor care recent au părăsit componenţa Guvernului – miniştrii înaintaţi de Partidul Democrat. Ion Chicu a ţinut să menţioneze că miniştrii nu au plecat din cauza unor performanţe reduse, ci pentru cp partidul care i-a delegat a spus că-i retrage.























































