Igor Corman: Stăm bine cu politica externă, dar avem restanţe la reforma justiţiei şi eradicarea corupţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit preşedintelui Parlamentului, Igor Corman, Republica Moldova a obţinut succese remarcabile pe plan extern, însă n-a reuşit să soluţioneze mai multe probleme importante de ordin intern.

Printre problemele rămase nerezolvate, şeful legislativului a enumerat reformarea justiţiei, eradicarea corupţiei şi reforma procuraturii. Corman a precizat că în cazul reformării procuraturii va fi necesară amendarea Constituţiei în sensul ca procurorul general să fie numit de către şeful statului la propunerea Consiliului superior al procurorilor, relevă IPN.

O altă problemă de ordin intern cu care se confruntă Republica Moldova este faptul că „cetăţenii nu simt la moment avantajele integrării europene”, fapt ce generează speculaţii.

Întrebat în cadrul emisiunii ”Moldova în direct” de pe Moldova 1 despre posibilităţile de îmbunătăţire a activităţii legislativului, Corman s-a pronunţat pentru colaborarea cu societatea civilă la elaborarea şi expertizarea proiectelor de lege, pentru implementarea controlului parlamentar asupra instituţiilor statului şi o atitudine mai responsabilă faţă de rapoartele despre fraudă şi corupţie.

Referindu-se la problema autonomiei găgăuze, Corman a spus că autorităţile de la Comrat ar încerca să şantajeze autorităţile centrale ale statului. „Am creat un grup de lucru după ce găgăuzii s-au plâns că n-ar funcţiona Legea din 1994 privind autonomia găgăuză. În consecinţă, conducerea de la Comrat ne-a prezentat o listă de nouă revendicări, din care doar trei se refereau la funcţionarea legii privind autonomia regiunii”, a precizat Corman.

În acelaşi context, şeful legislativului a mai declarat că „este corect să le oferim găgăuzilor toate pârghiile să se autoadministreze, dar şi ei trebuie să înţeleagă că totul are o limită”.

Întrebat despre colaborarea cu NATO în scopul asigurării securităţii Republicii Moldova, Igor Corman a spus că „pe termen scurt este necesar să ducem o politică chibzuită pentru a nu aţâţa spiritele şi să ne facem probleme mai mari cu propriile mâini”.

În cadrul aceleaşi emisiuni, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova a dat asigurări că Acordul de Asociere şi Liber Schimb cu Uniunea Europeană va fi semnat şi ratificat.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite