Guvernul Gaburici, în faţa unei moţiuni de cenzură
0Premierul Chiril Gaburici a prezentat ieri, în plenul Parlamentului, proiectele de legi asupra cărora Guvernul şi-a angajat miercuri răspunderea. Este vorba despre politica fiscală şi vamală, bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale şi fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală pentru anul 2015. Experţii economici au criticat acest lucru, afirmând că asumarea responsabilităţii de către Guvern nu a fost transparentă.
La rândul lor, parlamentarii au avut păreri împărţite, iar socialiştii au anunţat că vor pregăti o moţiune de cenzură.
Chiril Gaburici a spus că aşteptările şi prognozele pentru acest an sunt considerabil mai puţin optimiste decât şi-ar fi dorit. „Conform prognozelor Ministerului Economiei, care au şi stat la baza acestui pachet de legi, Produsul Intern Brut se va deprecia - în preţuri comparabile - cu 1% faţă de anul 2014. Inflaţia medie anuală va constitui 6,4%, iar cursul mediu anual al leului faţă de dolarul american va fi de 19,3 lei. De asemenea, se aşteaptă o diminuare cu 10% a exporturilor şi cu 15% a importurilor”, a declarat prim-ministrul.
Argumentele lui Gaburici
Principalele argumente pentru asumarea răspunderii, la care s-a referit Chiril Gaburici, s-au referit la un şir de investiţii şi cheltuieli la bugetul de stat, unele dintre care vor avea drept efect impulsionarea economiei, îmbunătăţirea condiţiilor pentru dezvoltarea durabilă ulterioară şi crearea de noi locuri de muncă. „De asemenea, legislaţia fiscală afectează direct activitatea agenţilor economici şi unele aspecte ale negocierilor cu partenerii de dezvoltare sunt condiţionate de aprobarea bugetului. Iar angajamentele statului referitoare la implementarea mai multor reforme este tergiversată de faptul că, în lipsa unui buget funcţional, instituţiile statului nu pot iniţia procedurile de achiziţii”, a precizat şeful Guvernului.
Chiril Gaburici a adăugat că Legea bugetului de stat pentru anul 2015 prevede un buget auster. „Se preconizează acumularea veniturilor în sumă totală de 30,3 miliarde de lei - cu o creştere de 9,5% faţă de anul 2014”, a mai spus premierul.
Socialiştii vor demisia Guvernului
Socialiştii au criticat iniţiativa Guvernului şi au anunţat că au semnat o moţiune de cenzură, dar fiindcă sunt necesare cel puţin 26 de voturi, iar ei au 25, aşteaptă deputaţi din alte fracţiuni să se alăture iniţiativei.
Deputaţii PCRM au spus că, în opinia lor, a fost depăşit cadrul constituţional prin asumarea răspunderii pentru aceste proiecte de legi şi examinează ideea de a se adresa la Curtea Constituţională ca să vadă dacă a fost sau nu respectată procedura. Cât priveşte apelul socialiştilor, comuniştii au ţinut să amintească de cele patru moţiuni de cenzură pe care le-a înaintat PCRM anterior şi la care socialiştii nu s-au alăturat.
Dacă timp de 72 de ore nu va fi înaintată o moţiune cenzură, legile pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea vor fi semnate de preşedintele Parlamentului şi vor intra în vigoare, fără să mai fie votate de deputaţi.
Anatol Ţăranu, directorul Centrului de analiză şi consultanţă politică „Politicon”, a spus că această situaţia a fost previzibilă, în condiţiile când avem un guvern minoritar. „Este adevărat că s-a pierdut mult timp. Este ceva caracteristic pentru guvernele minoritare. Guvernul Gaburici a preluat o cale bătătorită din alte democraţii. Altceva e că asumarea răspunderii ar putea să devină o obişnuinţă”, a declarat Ţăranu. Ion Dron, preşedintele Asociaţiei „Justiţie şi dreptate”, consideră că premierul Gaburici a insultat întreg Legislativul când a declarat că vor trece câteva luni până Parlamentul va adopta Legea bugetului, iar juristul Pavel Midrigan a declarat că acest fapt denotă că ţara se află într-o stare deplorabilă. „Pentru prima date în istoria Republicii Moldova vom avea un buget adoptat pe propria răspundere. Acest lucru demonstrează nivelul de degradare a politicienilor moldoveni şi starea deplorabilă a lucrurilor”, a spus Midrigan citat de IPN.
Suportul financiar acordat de partenerii externi de dezvoltare se preconizează a fi în sumă de 2,7 miliarde de lei, dintre care la susţinerea bugetului vor fi direcţionate 0,9 miliarde lei, iar 1,8 miliarde lei - la realizarea proiectelor comune cu partenerii de dezvoltare. Cheltuielile bugetare se estimează la 34,3 miliarde de lei, cu un spor de 16,9% faţă de anul 2014. Deficitul bugetului de stat va constitui 3,98 miliarde de lei sau 3,4% din PIB.