Gunoiştea, mărul discordiei dintre autorităţile de la Vadul lui Vodă şi Boşcana

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gunoiştea a ajuns motiv de conflict între autorităţile oraşului Vadul lui Vodă şi cele din comuna Boşcana FOTO: Adevărul
Gunoiştea a ajuns motiv de conflict între autorităţile oraşului Vadul lui Vodă şi cele din comuna Boşcana FOTO: Adevărul

Autorităţile din comuna Boşcana, raionul Criuleni, susţin că reprezentanţii Primăriei oraşului Vadul lui Vodă vor să pună mâna pe un bun ce nu le aparţine, acuzaţii respinse de cei vizaţi.

Gunoiştea din comuna Boşcana a devenit motiv de harţă între autorităţile din localitate şi cele din oraşul Vadul lui Vodă, după ce fiecare şi-a asumat dreptul asupra terenului. Gunoiştea este acum arendată de un agent economic. Ultima decizie judecătorească conferă dreptul de folosinţă Primăriei oraşului Vadul lui Vodă, iar fostul primar al comunei Boşcana, Anatolie Vântu, susţine că hotărârea este una ilegală şi absurdă, fiind luată sub influenţa edilului local, Iurie Onofriiciuc.

Gunoiul ajungea la Boşcana, banii - la Vadul lui Vodă

Potrivit lui Anatolie Vântu, în perioada sovietică, pe terenul de la periferia comunei Boşcana a fost planificată amenajarea unei gunoişti, iar în 1992, când s-au trasat hotarele comunei Boşcana, acest teren a trecut în proprietatea localităţii. Astfel, fostul primar susţine că, deşi Boşcana nici măcar nu se învecinează cu Vadul lui Vodă, tot gunoiul de acolo era adus pe acest teren, iar Primăria încheia contracte grase şi stabilea tarife exagerate pentru transportarea şi colectarea deşeurilor.

„Când a intrat în vigoare Codul Funciar, legea privind patrimoniul public al unităţilor teritorial-administrative, evident că acel teren a devenit proprietate a comunei Boşcana. Totuşi, Primăria Vadul lui Vodă avea înregistrat la bilanţul contabil acest teren ca obiect propriu”, susţine Vântu.

Fostul primar mai spune că Primăria Vadul lui Vodă nu are niciun drept asupra acestui teren, fapt care ar putea fi confirmat şi de Inspecţia Financiară care ar fi constat că nu există niciun act justicativ în acest sens. Totuşi, autorităţile din Vadul lui Vodă au obţinut câştig de cauză la Judecătoria Criuleni, decizia fiind emisă de Aurelia Cazacliu.

Paradoxurile de la Judecătoria Criuleni

„Aceasta este o mare fraudă economică. Regia comunal-locativă din cadrul Primăriei Vadul lui Vodă a fost înfiinţată în 1993. Cum putea fi proprietar al acestui teren din 1981? Paradoxuri peste paradoxuri. Acest dosar a fost examinat anterior de o altă judecătoare de la Criuleni, care a respins cererea ca fiind neîntemeiată. Ei au atacat-o la Curtea de Apel, care a decis ca dosarul să ajungă la Aurelia Cazacliu”, explică fostul primar.

Decizia Judecătoriei Criuleni prevede ca dreptul de folosinţă a gunoiştii să-i aparţină Regiei comunal-locative din Primăria Vadul lui Vodă. Anatolie Vântu consideră că decizia este una ilegală şi influenţată. „Eu am organizat o licitaţie în urma căreia un agent economic a obţinut dreptul de a arenda acest teren. Primăria Boşcana acumula astfel venituri din plăţi şi impozite. Acum, din cauza deciziei absurde a Judecătoriei Criuleni, tot ce s-a creat legal şi corect va fi dat peste cap”, susţine Vântu. 

„Nu poţi să faci nimic fără să îţi ceri permisiunea de la nenea Iura”

Şi agentul economic care arendează terenul pe care este amplasată gunoiştea de la Boşcana este revoltat de cum s-a făcut dreptate în instanţă. „Toate satele din apropiere aruncau gunoiul la periferii, ceea ce constituia o adevărată bombă ecologică. Am stabilit un mecanism de colectare a deşeurilor, iar acele gunoişti improvizate au dispărut. Am investit în reparaţia drumului, gunoiştea este păzită, adică toată lumea avea doar beneficii. Acum nu mai ştiu ce să cred. Este clar că sunt interesele celor care vor să scoată bani de pe urma unui bun care nu le aparţine”, susţine Eugen Cebotari, directorul firmei care arendează terenul.

Lui Cebotari i se pare ciudată decizia judecătorească din 2012, luată la solicitarea Cancelariei de Stat, care atestă că tentativa de a înregistra acest teren ca bun imobil de către autorităţile oraşului Vadul lui Vodă este una abuzivă. „Gunoiştea figura în bilanţul contabil al Primăriei din Vadul lui Vodă unde erau indicate cheltuieli de circa 380 de mii de lei, deşi în perioada sovietică era vorba de 380 de mii de ruble. Sunt multe neclarităţi şi fiecare se simte descurajat când vede un astfel de haos. Nu poţi să faci nimic fără să îi ceri permisiunea lui nenea Iura (primarul oraşului Vadul lui Vodă - n.r.)”, mai spune agentul economic, care speră să i se facă dreptate în următoarele instanţe la care va apela.

Acuzaţiile, respinse de cei vizaţi

Judecătoarea Aurelia Cazacliu susţine că nu poate explica motivele acestei decizii până la emiterea oficială a motivării care a fost solicitată de Anatolie Vântu. „Întâi o să examinăm dacă fostul primar are dreptul de a solicita acest lucru, apoi o să emitem motivarea unde o să fie date toate explicaţiile privind decizia în acest caz”, a declarat Aurelia Cazacliu.

Primarul oraşului Vadul lui Vodă, Iurie Onofriiciuc, respinge acuzaţiile în adresa sa. „Eu nu comentez declaraţiile unor oameni mincinoşi. Ei au toate documentele pe masă, care confirmă că acele terenuri încă în anul 1982 au fost atribuite Primăriei prin hotărârea luată de Guvernul Republicii Moldova. Acest teren a fost scos din circuitul ocolului silvic. Niciodată nu a fost în proprietatea comunei Boşcana. Statul a dat aceste terenuri şi ele sunt în vigoare. Au fost consemnate de Comitetul Executiv al raionului Criuleni. Este decizia că se acceptă transmiterea, adică tot. Fostul primar de la Boşcana a făcut o „afioră” ( din limba rusă: afacere dubioasă - n.r.) cu un agent economic privat şi vor să facă bani. Acum este dosar penal deschis pe numele lui pentru schimbarea în mod abuziv a destinaţiei terenului şi darea în arendă. Este şi decizia Judecătoriei Criuleni care obligă Oficiul cadastral teritorial să înregistreze imobilul în proprietatea Primăriei Vadul lui Vodă”, a declarat Onofriiciuc.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite