Gribincea: Justiţia este subminată prin anularea de CSJ a propriilor verdicte
0Uneori, Curtea Supremă de Justiţie emite hotărâri de anulare a propriilor verdicte. Astfel, e subminată însăşi esenţa justiţiei, unul dintre fundamentele căreia este caracterul ireversibil al soluţiilor ultimei instanţe.
De această părere este Vlad Gribincea, preşedintele Centrului de Resurse Juridice, care a declarat într-un interviu pentru Europa Liberă, că astfel de situaţii determină faptul că oamenii nu au încredere nu doar în acel 1% din cauze, ci şi în celelalte 99%, înrădăcinând astfel percepţia precum că justiţia este făcută diferit pentru diferite persoane, în funcţie de circumstanţe, transmite IPN.
Centrul de Resurse Juridice a analizat cât de des şi de ce şi-a revizuit CSJ propriile decizii timp de trei ani. „În total s-a solicitat anularea hotărârilor irevocabile în peste 1600 de cazuri. Curtea Supremă de Justiţie a admis doar 70, adică în jur de 5,5%. Din aceste 5,5%, adică 70 la număr, Curtea Supremă de Justiţie a admis 70. În privinţa la 28 din cele 70 noi avem întrebări. Nu este un lucru foarte mare, dar, având în vedere că aproape în două la sută din cererile depuse revizuirile se admit din motive greu de explicat, aceasta pune sub discuţie în genere faptul cât de irevocabilă este justiţia la Curtea Supremă de Justiţie”, spune Gribincea.
Potrivit expertului, odată ce hotărârea devine, cum o numesc juriştii, irevocabilă, ea nu mai trebuie să fie pusă în discuţie. Totuşi, această regulă nu este absolută, iar dacă apar circumstanţe noi, dacă cineva este condamnat pentru o infracţiune comisă la adoptarea hotărârii sau în legătură cu aceasta, hotărârea judecătorească irevocabilă, totuşi, poate fi anulată, dar în situaţii excepţionale.
Pentru ca CSJ să-şi anuleze hotărârile trebuie apară ceva ieşit din comun, excepţional, susţine Vladislav Gribincea. Experţii au analizat domeniul anume pentru faptul că în 20 de hotărâri, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Republica Moldova pentru faptul că CSJ îşi anulează propriile hotărâri când nu există motive ca să le anuleze. „Excepţional nu poate fi 2%, poate fi 0,02%. Şi în cele 28 de cazuri din 70, adică în 40 la sută condiţiile legale, în opinia noastră, nu au fost întrunite. De ce? În jumătate din ele, adică aproape în jumătate, în 12 din 28 Curtea Supremă de Justiţie constată prin revizuire că ea singură a greşit fie la calcularea termenelor de recurs, fie un judecător a participat la examinarea cauzei, şi nu trebuia să participe”, a spus Vlad Gribincea.
Expertul mai spune că acestea nu sunt temeiuri de revizuire, dar aparent există o justificare logică – este o încălcare a legii şi explicaţia este cât de cât de a înlătura carenţele procesuale comise de însăşi CSJ în recurs. În opinia sa, pentru a soluţiona problema trebuie respectată orbeşte legea, iar explicaţia pentru deraiere de la textul legii şi spiritul legii este în interese, din anumite cauze.